Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Memoriile tatălui de Răzvan Voncu

Ovid Ţopa – Amintiri din Ţara Fagilor,
2 vol., ediţie îngrijită de Iolanda Malamen,
introduceri de Ion Bogdan Lefter şi Barbu Cioculescu,
Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2011-2012, 395+256 p.

Dacă în Franţa s-ar descoperi, acum, memoriile inedite ale tatălui lui Georges Pérec, ar fi un adevărat eveniment. La noi, împrejurarea că tatăl lui Tudor Ţopa a lăsat două volume intitulate Amintiri din Ţara Fagilor nu pare încă a stârni interesul criticii literare.

Nici măcar publiciştii inflamaţi pe tema „românilor de pretutindeni” nu dau semne că ar fi citit aceste pagini, cu toate că ele conţin informaţ ii esenţiale despre Bucovina de la 1900, ca şi despre împrejură- rile unirii ei cu Vechiul Regat.
E regretabil acest dezinteres, întrucât memoriile lui Ovid Ţopa sunt importante din cel puţin trei puncte de vedere: 1) în contextul literaturii noastre confesive, 2) ca sursă documentară cu privire la viaţa politică şi intelectuală a Bucovinei, şi 3) pentru biografia lui Tudor Ţopa.
Manuscrisul Amintiri-lor... a stat ascuns pe toată durata regimului comunist, fiind protejat, de către familie, de ochiul curios al Securităţii. Căci, fără să conţină aluzii sau critici la adresa regimului, textul se referă la Bucovina şi Basarabia, provincii cedate Uniunii Sovietice. Or, după cum ştim, un asemenea subiect era tabu chiar şi în anii în care Ceauşescu poza în anti-sovietic.
Spuneam că Amintiri din Ţara Fagilor este o operă importantă în contextul literaturii confesive româneşti. Şi aceasta, deoarece mult timp a funcţionat prejudecata conform căreia literatura noastră este una pudibondă, care ocoleşte confesiunea. Explozia jurnalelor intime şi a memoriilor de după 1989 nu a reuşit să o clatine decât parţial, pentru că, în fond, mare parte din scrierile confesive publicate acum aparţin scriitorilor, filosofilor şi oamenilor politici. Ceea ce ar duce la concluzia că, totuşi, confesiunea literară este restrânsă, la noi, la palierul elitar al culturii.
Ovid Ţopa este, însă, un mic burghez. Fiu de preot din Bucovina aflată încă sub stăpânire austriacă (se naşte în 1891), va face studii liceale şi universitare la Cernăuţi, finalizate cu un doctorat în Filosofie, funcţionând apoi ca profesor la licee din Cernăuţi, Chişinău şi Bucureşti. Activ în mişcarea naţională din anii premergători Marii Uniri, va fi silit să se refugieze în 1940 în Capitală, unde se şi stinge din viaţă în 1974. Începând cu anul 1954, eminentul profesor secundar îşi va redacta memoriile, pe care însă nu a mai apucat să le definitiveze. Păstrate de către Dimitrie, fratele mai mic al scriitorului, manuscrisele tatălui dau la iveală câteva sute de pagini confesive de bună calitate, din care editorul, poeta Iolanda Malamen (autoare şi a unei cărţi de convorbiri cu Tudor Ţopa), a extras deocamdată două volume, ce acoperă perioada 1891-1919.
Memorialistica lui Ovid Ţopa este neaşteptat de bine scrisă, cu tuşe portretistice ferm conturate şi observaţii morale substanţiale. Ea demonstrează că nu numai marii scriitori îndrăznesc să se înfăţişeze publicului par eux-mêmes, prejudecata „pudorii” româneşti fiind, din fericire, doar o prejudecată. Textul respiră din plin convingerea că înfăţişarea unei vieţi de om aşa cum a fost nu numai că nu este inutilă ori indiscretă, ci poate contribui la îndreptarea morală şi la cunoaşterea trecutului mai apropiat sau mai îndepărtat. În realitate, deci, impresia că avem puţine scrieri confesive în literatura noastră este rezultatul cenzurii din perioada comunistă, care, spre a nu periclita cumva cultul personalităţii şi spre a nu da la iveală informaţii neconvenabile despre trecutul apropiat, a interzis cea mai mare parte a ediţiilor de acest tip. Iar pe cele pe care nu le-a interzis le-a împănat cu bine-cunoscutele croşete.
În afara interesului literar nemijlocit, memoriile lui Ovid Ţopa sunt de un considerabil interes istoric. Ele parcurg o epocă plină de tensiuni din istoria Bucovinei: cea în care, la finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, se pregătea destrămarea Imperiului Austro- Ungar şi Marea Unire. De asemenea, prin împrejurarea că Ovid Ţopa a fost prezent, în 1917-1919, la Chişinău, amintirile sale sunt o inestimabilă mărturie directă asupra împrejurărilor în care, în urma revoluţiei democratice din februarie 1917, apoi a celei bolşevice din 1917, Basarabia se va desprinde din Imperiul Rus. O epocă pe care, din păcate, o cunoaştem şi azi mai mult sub forma mitologiei romantice a „luptei pentru unitatea naţională”, perspectivă în care toţi cei care au avut un profil public în provinciile înstrăinate au fost „înrolaţi”, a posteriori, în rândurile unioniştilor.
Amintiri din Ţara Fagilor ne redau însă veridic viaţa de zi cu zi a Bucovinei austriece, multiculturalismul acesteia şi dificultăţile, câteodată neaşteptate, în afirmarea identităţii româneşti. În fapt, nu toţi cei care după 1918 au pretins că au militat pentru Marea Unire, în cele două provincii ocupate în care a trăit memorialistul, au avut un comportament public neechivoc. Dimpotrivă, după cum arată Ovid Ţopa, mulţi – în special parlamentarii „naţionalişti” bucovineni – au dat dovadă de laşitate, votând de pildă ca limba oficială în Bucovina să fie germana, nu româna, deşi aveau o majoritate confortabilă în parla-mentul local, iar Viena nu făcea nici o presiune asupra lor. Ovid Ţopa proiectează o lumină mai puţin complezentă şi asupra unor personalităţi ca Ion Inculeţ, scoţând însă dintr-o nedreaptă uitare numele altora, ca George Grigorovici, parlamentarul socialist care a anunţat în Parlamentul de la Viena că Bucovina nu mai recunoaşte Dubla Monarhie.
Nu vreau să spun, desigur, că trebuie să abandonăm perspectiva consacrată spre a o îmbrăţişa automat pe cea a memorialistului, dar cred că istoriografia trebuie să se aplece asupra acestei mărturii (posibil, şi a altora), pentru a scoate Marea Unire din mitologia în care e învăluită, aducând-o pe teritoriul explicaţiilor raţionale. Mai ales că memoriile de faţă sugerează şi cauzele revendică- rilor sovietice de mai târziu asupra Bucovinei de Nord: nu „pohta” lui Stalin, ci iredentismul ucrainean, stimulat începând cu secolul al XVIIIlea de către austrieci şi ignorat de politicienii României Mari.
În sfârşit, textul lui Ovid Ţopa interesează, cum spuneam, ca sursă pentru biografia unui scriitor postbelic important, şi anume fiul său, Tudor Ţopa. Fondator al Şcolii de la Târgovişte, precursor incontestabil al postmodernismului şi personalitate care, în ciuda unei opere restrânse, a exercitat o reală fascinaţie şi influenţă în proza din ultimele decenii, Tudor Ţopa poate fi mai bine înţeles citind memoriile tatălui. Acestea nu elucidează numai biografia paternă a scriitorului, oferind un bogat şi documentat arbore genealogic. Amintiri-le…ne dezvăluie şi secretul mediului în care s-a născut şi s-a format viitorul prozator: unul burghez, bine aşezat, în care cultura clasică (în sensul bun al termenului) se întâlnea cu un stil de viaţă modern, de tip mittel-european. Astfel, putem explica mai convingător amestecul de experiment postmodern şi livresc clasic de cea mai bună factură din scrisul lui Tudor Ţopa, ca şi faptul că, spre deosebire de congenerii săi occidentali, postmodernismul său nu a fost lipsit de o perspectivă etică asupra literaturii. Urmaşul preoţilor şi luptătorilor pentru Unire, obligaţi de o istorie crudă să îşi abandoneze locurile natale, nu putea face numai experimente prozastice gratuite, ignorând încărcătura etică a actului de cultură.
Păcat că ediţia de faţă, care pune în circuit un text inedit şi un autor – remarcabili, şi unul şi altul –, nu a fost mai atent îngrijită. Greşelile de tipar, erorile de lecţiune şi aparatul critic precar îl pun la grea încercare pe filologul care parcurge textul. Cele două texte de escortă, semnate de Ion Bogdan Lefter şi Barbu Cioculescu, completează totuşi, în mare măsură, lacunele ediţiei, oferindu-ne o bună introducere în povestea din spatele acestor memorii.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara