Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 


de

De ce li se întâmplă oamenilor buni neajunsuri, cu toate că există providenţa? Cum poate omul să nu fie atins de nedreptate sau insultă? Cum să nu ne lăsăm cuprinşi de mânie şi de celelalte pasiuni? Cum putem trăi fericiţi? Cum putem scăpa de "alergătura ca de furnici" a "lenei neliniştite"? Cum să ne bucurăm de schimbare, fără să ne cuprindă nestatornicia?
Am mai spus de câte ori am avut prilejul că, dacă oamenii de acţiune ai lumii, guvernanţii şi politicienii i-ar mai citi pe clasici, multe s-ar petrece mai simplu pe calea spre bine. Dacă l-ar mai citi pe Herodot, n-ar mai fi atâtea războaie în Orientul Mijlociu, dacă l-ar mai citi pe Seneca, nu s-ar mai lăsa dominaţi de iraţionalitate.
Seneca Tânărul, stoicul mereu actual, cunoscut nu numai din tragediile scrise după model grecesc (Troienele, Fenicienele, Medea, Fedra etc.), ci şi, mai ales, din prozele filozofice cu substrat etic (cele zece Dialoguri în doăsprezece cărţi şi Epistolele morale către Lucilius) este acum accesibil în limba română.Volumele din ediţia Polirom, îngrijită de strălucita latinistă Ioana Costa (care semnează şi traducerile alături de Vichi-Eugenia Dumitru, Ştefania Ferchedău şi Octavian Gordon, cu studii introductive de Anne Bănăţeanu), respectă ediţiile Viansini şi Belles Lettres - lucru vizibil în topica românească a traducerilor. Desigur, ar fi fost de preferat o ediţie bilingvă, care ar fi asigurat şi utilitatea şcolară, dar merită primul loc în rafturile bibliotecii şi această variantă pentru marele public.
De ce rămâne Seneca atât de atrăgător, chiar şi în mileniul al treilea?
În primul rând, pentru că dă sfaturi utile. Răspunde unor întrebări pe care timpul nu le-a lămurit de la sine. Citim Dialogurile şi fiecare din acestea - în care Seneca îi are drept parteneri pe Lucilius, Serenus sau Novatus, pe Polybius, Marcia sau chiar pe mama sa Helvia - poate aduce o lămurire grijilor de fiecare zi. Oamenilor buni li se întâmplă neajunsuri, cu toate că există providenţa (De providentia), pentru că lupta lor cu obstacolele e un plăcut spectacol pentru zei şi pentru că din această luptă vor ieşi întăriţi. Ignis aurum probat, misera fortes viros. "Focul probează aurul, iar nenorocirea - oamenii curajoşi". (Dialoguri, I, p.41). "Oamenii buni trudesc, sacrifică sau se lasă sacrificaţi, şi toate acestea de bunăvoie; nu sunt târâţi de soartă, ci urmează şi îşi potrivesc paşii cu ai ei: dacă ar şti drumul, i-ar lua-o înainte" (Dialoguri, I, p.39). Cât de frumoasă este aici prelucrarea citatului din stoicul grec Cleanthes, care apare şi în epistola 107 către Lucilius, pus în perfect simetrice vorbe latineşti: Ducunt volentem fata, nolentem trahunt! Ce memorabilă concizie!
Mai aflăm de la Seneca şi cum ne putem feri de nedreptate sau insultă (De constantia sapientis, "Despre fermitatea înţeleptului"). Pare a fi destul de simplu: nedând importanţă "nici cinstirilor, nici nedreptăţilor pe care ni le face vulgul". Seneca este, alături de Marcus Aurelius şi Epictet, un stoic care caută în propriul sine puterea în faţa ameninţărilor lumii. Ataraxia duce la fermitate, înţelepţii nu se lasă tulburaţi în strădania lor de proficientes.
Tot Seneca dă sfaturi asupra îndepărtării de mânie şi de celelalte pasiuni (De ira, "Despre mânie"). Prin educaţie putem învăţa să stăpânim afectele, lăsând raţiunea să domolească aceste "scurte nebunii", să vindece aceste "abcese" defiguratoare. Pasiunile nu au nimic nobil şi pot fi ţinute în frâu. "Doar virtutea este nobilă şi distinsă, şi nimic nu este măreţ dacă nu este - deopotrivă - senin". (Dialoguri, I, p.97) "Să fim aşadar mai calmi unii faţă de alţii: răi fiind, trăim între oameni răi. Un singur lucru ne poate face să fim liniştiţi: convenţia unei indulgenţe reciproce" (idem, p. 164)
Fericirea poate fi atinsă (De vita beata, "Despre viaţa fericită") în armonie cu natura şi totodată lucrând pentru ceilalţi, pentru binele semenilor. Alternând însingurarea meditativă cu viaţa socială, fiindcă omul e născut cu această dublă propensiune: nevoia de singurătate şi dorul de societate. Fericirea o aduce prietenia faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Darurile sorţii nu trebuie însă dispreţuite: "Înţeleptul...nu iubeşte bogăţiile, dar le preferă; nu le primeşte în suflet, ci în casă"; nu aparţine acestora, dar "nimeni nu a condamnat înţelepciunea la sărăcie...Încetează, prin urmare, să le mai interzici filozofilor banii" (Dialoguri, II, p.82).
Dacă ne-am folosi cum trebuie timpul - chiar în vâltoarea "ambiţiilor omeneşti atât de nebune, cu atâţia defăimători care întorc în rău ce e corect" (De tranqvillitate animi, "Despre liniştea spiritului", Dialoguri, II, p.111)- n-am mai rătăci fără scop şi judecată, în "lene neliniştită", ca furnicile! Operose nihil agunt, "în mod laborios nu fac nimic". Ce să mai spunem, de exemplu, că în România, un partid întreg, dacă ar fi avut măcar un singur consilier care să-l fi citit pe Seneca, n-ar fi ales furnicile ca emblemă?
Multe sfaturi senecane le-ar fi utile politicienilor. "Răul extrem este să ieşi din rândurile celor vii înainte de a fi murit. Dar dacă se va întâmpla să ai parte de o perioadă mai puţin favorabilă în viaţa politică, va trebui să faci în aşa fel încât să reclami mai mult timp... pentru cultivare şi, de parcă ai face o călătorie periculoasă pe mare, să cauţi din când în când un port şi nu să aştepţi ca treburile publice să-ţi dea drumul, ci să te dezlegi tu însuţi de ele" (Idem, p. 115) "Care este rangul pentru care toga, bastonul şi încălţările de patrician să nu fie însoţite de mizerie şi de blamul public, mii de pete şi extremul dispreţ? Care este regatul pentru care nu sunt pregătite pregătirea şi răsturnarea, un stăpân şi un călău?"(p.126) Câţi guvernanţi n-au fost trimişi în exil, ba chiar rupţi în bucăţi de popor, câţi n-au stat după gratii după ce purtaseră sceptru! Atunci nu rămâne decât "să ne îngrijim de sufletul nostru tremurător, cu atenţie şi fără răgaz" (idem, p.136), conchide Seneca. "Nici o soartă nu este atât de groaznică încât un spirit echilibrat să nu poată găsi o pricină de mângâiere".
Viaţa pare scurtă, dar "nu este puţin timpul pe care îl avem, ci mult cel pe care l-am pierdut" (De brevitate vitae, "Despre scurtimea vieţii"). Raţiunea şi înţelepciunea pot lărgi limitele acestui cerc strâmt, dar viaţa risipită în agitaţie fără scop rămâne scurtă - chiar dacă omul ar trăi o mie de ani.
Sigur, se poate riposta că toate aceste sfaturi i-au fost date de Seneca şi elevului său Nero, ca până la urmă Nero să fie cel care i-a poruncit să se sinucidă. Dar, spre deosebire de Socrate, lui Seneca i-au trebuit vreo trei încercări până a reuşi să moară! Din cauza regimului său de viaţă, sângele nu curgea când şi-a deschis vinele şi nici otrava n-a avut efect asupra lui.

Dante l-a aşezat pe Seneca în limbul unde filozofii necreştini, dacă au arătat calea spre bine, se pot bucura de fericire întru eternitate. Nici Shakespeare n-ar fi existat fără lecturile din Seneca, nici identitatea europeană nu s-ar fi conturat fără el. Omul contemporan încă află, citindu-l, împăcare pentru spaimele sale. Stilul dialogal, renunţarea la terminologia filozofică, superb ritmatele antiteze, abordarea practică a temelor existenţiale fac din Seneca un izvor permanent de întărire, pentru eliberarea de cele inutile, adiaphora. Într-adevăr, cel care trăieşte în simplitate, chiar bogat fiind, de ce-ar suferi dacă sărăceşte? De ce-ar mai alerga bezmetic prin lume, dacă ştie că fuge de sine? "Animum debes mutare, non caelum". Sufletul - felul de a fi - nu cerul de deasupra trebuie să-l schimbi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara