Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
"Mertan" de Rodica Zafiu





Dintre cuvintele familiar-argotice databile, care apar la un moment dat si cunosc o rapidă răspîndire, inovatia Mertan nu e desigur prea semnificativă din punct de vedere semantic, dar poate atrage atentia asupra unor procedee derivative si asupra unor valori stilistice specifice registrelor orale. Cuvîntul e un fel de hipocoristic de la denumirea comercială a firmei si a produselor Mercedes; un nume afectiv, format cu un sufix augmentativ, si folosit pentru o masină cu statut simbolic evident - conotînd în lumea românească de azi bogătia, un anume statut economic si social. Cel putin la început, modificarea unui asemenea nume real se face din punctul de vedere al "cunoscătorilor", al celor ce vor să-si pună în evidentă o relatie de familiaritate cu produsul. Distanta presupusă în discursul obiectiv de simpla utilizare a denumirii comerciale este substituită aici de o afectivitate usor ironică.

Din punct de vedere formal, cuvîntul ilustrează reunirea a două procedee destul de răspîndite în argoul românesc actual: trunchierea si derivarea cu sufixul -an. Trunchierea (procedeu care a fost destul de putin productiv la noi, cu exceptia numelor proprii de persoană; în extindere sub influenta unor modele străine) e atestată, circulînd si forma Mert: "Mertul, Opelul, BMW-ul etc." ("România liberă" 2562, 1998, 7); "te-am depăsit cu Mertu'" ("Academia Catavencu" = AC 28, 1999, 9). De la aceasta s-a format, cu ajutorul sufixului -an, Mertan - ilustrat în continuare cu cîteva exemple din Academia Catavencu, dar usor de găsit în comunicarea orală, în liste de discutii despre masini pe Internet si chiar în alte ziare si reviste: "ducă-se Mertanul" (AC 36, 1999, 4); "ce Mertane si-a tras administratia" (AC 37, 1999, 8); printr-un joc de cuvinte cam gratuit, apare si în modificarea unei formule de denumire oficială: "Ministerul Industriilor si Mertului" (AC 27, 1999, 9).

Sufixul -an a fost analizat în detaliu, cu cîteva decenii în urmă, de Marieta Pietreanu (în Studii si materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, II, Bucuresti, Editura Academiei, 1960); de origine slavă, el e interesant mai ales prin valorile sale augmentative (băietan, pustan, juncan etc.) si prin conotatiile peiorative (în lungan, grăsan, betivan; bădăran, ghiorlan, modîrlan, topîrlan), mai apare, popular, în nume proprii de animale (Lupan, Iepuran, Duman; în seria de nume formate de la zilele săptămînii găsim chiar - întîmplătoare asemănare de formă - un Mărtan); alte valori (folosirea pentru a desemna purtătorul unei calităti, pentru a forma nume de locuitori ori ca sufix motional) sînt mai putin interesante din punct de vedere stilistic. În 1960, autoarea articolului citat afirma că sufixul nu este productiv: fapt adevărat doar dacă nu tinem cont de registrele oralitătii colocviale. Sufixul -an poate fi găsit în mai multe cuvinte argotice, unele de origine tigănească, mai vechi sau mai recente. Dacă etimologia adjectivului si substantivului barosan nu e certă (alături de derivarea din baros cu sufixul -an propunîndu-se si sintagma baro san "esti mare"), pentru molan "vin", format de la tigănescul mol, explicatia e sigură. Circulă de mai multă vreme si forme ca friptan(ă) "friptură", formată prin substitutie de sufix, si chiar kentan(ă) - pentru tigara Kent: folosite mai ales la plural - friptane, kentane - , nu e totdeauna sigur dacă sînt feminine sau neutre. Ultimul caz se apropie foarte mult de Mertan, baza de derivare fiind tot un nume de firmă străină - întîmplător sau nu, tot din categoria produselor simbolice, a căror posesie si utilizare e asociată, în anumite medii, unui statut economic invidiabil.