Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Metodele lui Frédérick Tristan de Dorin-Liviu Bîtfoi


În 1983 Frédérick Tristan câştigă ca romancier Premiul Goncourt. Un an mai târziu devine profesor de iconologie paleocreştină la Institut des carrières artistiques (Icart) din Paris, unde rămâne până în 1995. în 1996 îi apare la Fayard volumul de faţă, sintetizând notele sale de curs şi experienţa de lucru cu studenţii.
Prin această carte, tradusă la noi la şase ani de la apariţie, Tristan îşi propune o serie de mize - ca un ecou, pe de o parte, al activităţii sale de profesor, impuse, pe de altă parte, de buna realizare a proiectului său. Astfel, autorul constată că tinerii "din ziua de azi" trebuie să-şi disciplineze şi să-şi adecveze dorinţa de a cunoaşte fenomenele în esenţa lor la un savoir-faire pe măsură, care deocamdată le lipseşte. Prin urmare, revăzându-şi însemnările din timpul celor zece ani de activitate didactică, respingând totodată ideea redactării unui manual, autorul îşi propune să fie nu mai mult decât "o călăuză". De altfel, el consideră că iconologul trebuie să-şi asume rolul unui "hermeneut modest", care să stea cât mai aproape de sursele documentare şi să se abţină de la speculaţii hazardate, chiar şi atunci când aceste surse sunt insuficiente: "...am încercat a fi didactic fără a fi partizan. Studiul ce urmează nu se bazează pe convingerile personale - ceea ce ne-ar putea acuza de părtinire - şi nici nu ia apărarea vreunei teorii preconcepute. Atunci când există mai multe ipoteze, le facem cunoscute pe toate; şi nu ne permitem să afirmăm care ne pare cea mai fundamentată ştiinţific, decât arătând elementele care ne-au condus la această concluzie." Tristan se aliniază astfel la concepţia curentă a obiectivităţii monografice, prin care intervenţia personală este limitată la maximum, iar faptele cercetate sunt luminate mai mult din interior (desigur, un asemenea ideal îşi are riscurile şi iluziile sale). în cazul autorului nostru, generalitatea unei atari tendinţe este particularizată, desigur, prin tonul de catedră pe care şi-l recunoaşte de la bun început.
Cartea este structurată în trei secţiuni, în funcţie de evoluţia istorică a problematicii iconografice: "Imaginile simbolice", "Imaginile anecdotice" şi "Imagini şi simboluri". Ea beneficiază de un generos aparat de note, de un lexic şi de o cronologie prin care sunt aşezate în paralel evenimentele politice şi cele ale temei abordate.
Pe bună dreptate, autorul remarcă abundenţa ca niciodată a traducerilor în limba franceză a bibliografiei necesare. Datorită acestor lucrări, el poate descoperi "firul roşu care subîntindea în taină esenţa iconografiei paleocreştine": acesta este conceptul de Slavă (care abia în reflectarea medievală a crucificării va fi, treptat, înlocuit de cel al mântuirii prin suferinţă). Mai departe, este necesară o cunoaştere exhaustivă a originilor imaginilor creştine studiate şi, implicit, o foarte bună stăpânire a istoriei ideilor. Descrierea acestor imagini se bazează pe analogii cu altele similare, iar sensurile multiple ale simbolurilor, deconcertante uneori prin număr, trebuiesc reduse şi situate concret în vremea la care se face referire. Evident, acolo unde este vorba despre apariţia istorică a lui Iisus pe pământ, iconologul renunţă la simbol şi analogie în favoarea mărturiilor verificate.
Primele imagini creştine se dovedeşte de la primele pagini un volum foarte dens ca informaţie şi interpretare, dar cu deosebire interesant, chiar şi pentru cei fără studii în domeniu. El este conceput astfel încât să fie accesibil tuturor, prin calităţile proprii - chiar şi în cazul unor trimiteri bibliografice foarte greu sau chiar imposibil de verificat.


Frédérick Tristan, Primele imagini creştine. De la simbol la icoană - secolele II-VI, trad. Elena Buculei şi Ana Boroş, Editura Meridiane, Bucureşti, 2002, 526 pag.