Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
Mi-am părăsit manuscrisele. Cu furie, cu ură, cu disperare de Emil Brumaru

Stimate domnule Lucian Raicu,
            
De cîtva timp sînt obsedat de o strofă de-a lui Fundoianu:

„Ţi-aş spune: zvîrle masa de scris de sub hîrtie (s.n.)
şi gîtuie poemul chel ca un geam în frig;
aruncă continente de spumă şi hîrtie –
prăpastia începe în degetul tău mic.”
           
De prin 1965, ani în şir, umblînd prin praful drumurilor din Dxxx, repetam în neştire o strofă a lui Labiş:

„Pentru ce-am plecat?
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept.”
           
Am „plecat” abia în 1975! În mine se cocea „fuga” ce avea să se împlinească peste zece ani. Oare peste alţi zece, dacă mai trăiesc, voi zvîrli, definitiv, „masa de scris de sub bărbie”? În 1975 tentativa de-a rupe totul a fost înfăptuită şi prin aceea că mi-am părăsit manuscrisele. Cu furie, cu ură, cu disperare. Apoi, am început să sufăr cumplit din cauza asta. Abia după trei ani şi ceva, un frate de-al mamei mi le-a adus în doi saci mari de hîrtie. Nu     s-a pierdut la un control rapid de-al meu, nimic. Au stat, în acest timp, într-o magazie a dispensarului meu din Dxxx!
           
Şansă! Nu. Pentru că, dacă-mi dispăreau manuscrisele, aş fi rămas cu credinţa că-n ele sînt lucruri formidabile! Şi poate că de-abia atunci aş fi reînceput să scriu!! Dar dacă mă înşel? Dacă n-aş fi putut face nici cît am făcut?

*
Ultima însemnare, într-un jurnal ţinut la Dxxx este următoarea: 13-VIII-1975. Ploaie nocturnă. Dimineaţa închis. Plictiseala, greaţa de mine. Ce fac?” Azi se împlinesc exact cinci ani de la întrebarea mea. O repet. Ce fac?

*
De fapt, dacă e să judecăm, tot e o „părăsire”, aceea că scriu înseamnă şi „corespondenţa” mea către dumneavoastră.  Desigur, aici riscul de dispariţie e mult mai mic, dar poşta română poate să-l realizeze. Dar, constat, am rămas cu frica, sau poate cu ruşinea faţă de manuscrisele mele. Îmi stingheresc liniştea.

*
Fundoianu a făcut „Liceul Naţional” din Iaşi! Din clasa a VI-a pînă într-a X-a (atîtea erau pe atunci) am fost şi eu elev la „Liceul Naţional” numit însă „Liceul de băieţi nr-1”, pe scurt Le Be Unu! Poate că am stat în vreo clasă în care a stat şi el, de ce nu chiar în aceeaşi bancă? Între Herţa şi Dolhasca există, sigur, o cărăruie!

*
Ce bizar, deşi sînt oarecum „ieşean” (am stat de la vîrsta de 9 ani pînă la 24 de ani în Iaşi, apoi 13 ani la Dxxx şi, acum sînt, din nou de 5 ani aici) nu am fost şi nici nu sînt iubit de „ieşeni”. Din contră! Dan Laurenţiu, redactor la Cronica, mi-a ţinut poeziile 8 luni! N-am să uit asta toată viaţa. De-abia debutasem, aveam nevoie să fiu publicat. Transcendenţa din el s-a lovit sec de concretul versurilor mele. Ursachi mă înjură pe toate drumurile, sînt „poetul Bulion” etc... pentru Cezar Ivănescu nu exist, în 1980, în Iaşi. Vorbesc de ei pentru că, fără să-i cunosc pe atunci, m-am format în Iaşi, am respirat acelaşi aer în cam acelaşi timp. Despre cei de acum, din oraş, nici nu mai zic nimic. Culmea e că lucrul acesta m-a întristat şi m-a durut autentic, adînc. Mai ales cînd am revenit, în 1975, cu vreo trei cărţi deja tipărite. Credeam c-am convins! Da’ de unde!!

Cu stimă şi tristeţe,
Emil Brumaru
13-VIII-1980

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara