Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Centenar:
Mica Mare Unire de Cristian Pătrăşconiu

La 100 de ani de la Marea Unire, exact în ziua în care era celebrată „Mica Unire”, unul dintre cei mai stupefianţi miniştri ai Educaţiei pe care i-am avut după 1989, Liviu Marian Pop a indicat un număr care spune foarte multe despre civilizaţie şi despre atenţia faţă de condiţiile pentru o bună educaţie, şi nicidecum în legătură cu cine ştie ce conştiinţă eco; anume că nu mai puţin de 2418 şcoli au grupul sanitar „în exterior”, în curte, în traducere liberă.

Voi reveni la sensul pe care îl pune în joc, „cu manta”, exemplul cu care am deschis acest text; nu este deloc ales la întîmplare. Pînă atunci însă, e de spus că, vedem aceasta în fiecare an şi în ultima decadă a lunii ianuarie, înainte de Marea Unire, am avut Mica Unire. Aşa ne-am obişnuit să îi spunem, „Mica Unire” – şi, în legătură cu această formulă, veţi găsi în paginile acestui supliment un inteligent şi întru dreptate asterisc pe care îl pune profesorul Lucian Boia. Pesemne că aşa stau lucrurile: este atît de evident ce a fost în ianuarie acum mai bine de un secol şi jumătate încît avem tendinţa să uităm sau chiar să depreciem faptul elementar că, înainte de 1918, a fost 1859. Şi poate, pe cale de consecinţă, că momentul Unirii Principatelor este cu adevărat unul fundamental pentru România modernă.

Prin urmare, pe săgeata timpului care curge în fiecare an, am depăşit deja primul moment care jalonează unirea în naraţiunea statului nostru modern (şi, faţă de altele, destul de tînăr încă) – un prim moment din cele patru: Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859)– Unirea cu Basarabia – Unirea cu Bucovina – Unirea cu Transilvania. Ultimele trei, derulate de-a lungul lui 1918, cu exact un secol în urmă. Este însă bine să rămînem puţin la felul în care a fost marcat momentul 24 ianuarie – pentru că semnalele (preponderent politice) pe care le-am detectat în spaţiul nostru public pot avea o valoare anticipatorie. Ele pot să fie un fel de „buzdugane” de sens aruncate înainte care merită să fie chestionate. Scurtissim: preşedintele vede ziua Micii Uniri ca pe o lecţie şi pentru prezent, o zi care celebrează „vocea oamenilor curajoşi care au crezut în lege şi dreptate”; premierul cel mai recent indică, de asemenea, acest moment drept „un moment cheie al istoriei noastre” şi îşi exprimă speranţa că vom reuşi „să ne ridicăm la înălţimea şi curajul înaintaşilor”; premierul de facto al României spune, la rîndul său, că 24 ianuarie 1859 este „piatra de temelie a marelui vis naţional” şi apreciază că „oamenii de atunci au dat dovadă de multă înţelepciune, trecînd peste toate neînţelegerile”; cu aceeaşi formulă, dar cu un an înainte, şi nr.2 din statul român, preşedintele Senatului aprecia că stăm, apropo de 24 ianuarie, pe o bună „piatră de temelie”. Şi tot aşa.

Să nu existe neînţelegeri: nu e nimic, pe fond, greşit în ceea ce spun puternicii politici ai zilei. Cît priveşte limba de lemn în care sînt împachetate aceste formulări, tocmai pentru că sînt politicieni, nu (mai) e cazul să ne batem prea mult capul în această privinţă. Dar să mai facem încă un ocol, invocînd un alt politician: tot în urmă cu 100 de ani, cu puţin înainte de datele Marii Uniri, pe 26 ianuarie oficial (există relatări cum că, de fapt, în realitate, ar fi vorba de 23 ianuarie), s-a născut şi Nicolae Ceauşescu.

Prin forţa imbatabilă a faptelor, aşadar, avem în acest an pe lîngă Centenarul Marii Uniri şi un alt fel de centenar – unul care marchează un secol de la naşterea celui mai influent lider comunist al României din secolul trecut. Nu sînt, desigur, de pus pe acelaşi plan aceste două centenare şi nici (cel puţin vreau să sper) liderii politici de azi cu tiranul comunist împuşcat în decembrie 1989. Dar e bine să ne amintim că de la Ceauşescu şi de la aliaţii săi ne vin o aplecare nefirească spre festivisme ieftine, spre formule calpe de paradă, spre retorică bombastică şi fără sens, spre ascunderea faptelor, spre a cumpăra, ieftin şi foarte ieftin, minciuni, spre false repere şi conspiraţionism de bodegă; simplu spus, spre vorbărie multă şi spre fapte făcute de mîntuială. Încă o dată: poate că nu aşa va fi şi anul acesta în chestiunea Centenarului, dar e înţelept să ne temem că ar putea să fie aşa, mai ales aşa. Cu alte cuvinte, e bine să ne temem că, în locul unui patriotism şi al unei solidarităţi ale faptelor – ale faptelor bune, obligatoriu –, am putea avea patriotism din vorbe (goale) şi fapte (electorale, de mîntuială, care nu lasă urme importante, dar care consumă, cu veselie, foarte mulţi bani).

Ei bine, şi acum e de închis cercul acestui mic argument: cele 2418 de grupuri sanitare (12% aproximativ din total) pe care România le contabilizează în şcolile sale, adică în locurile privilegiate în care se educă şi se forjează viitorul, spun, dar nu de bine, despre patriotismul faptelor. Despre neatenţie, despre moduri defectuoase de a înţelege solidaritatea, comunitatea, normalitatea. Şi acesta este numai unul din numeroasele exemple care justifică inclusiv întrebarea – oare chiar aşa au visat „înaintaşii” noştri că va fi ţara lor peste un secol? Fie aceşti înaintaşi – admirabili, să nu obosim să o spunem! – de la Mica Unire sau de la Marea Unire.

În ce ne priveşte, cu modestie, lăsăm faptele şi ale acestui al doilea număr al suplimentului CENTENAR 100 să vorbească; sîntem convinşi că, întru adevăr, aveţi ce să citiţi. Şi promitem că vom continua.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara