Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Festivalul "Zile şi Nopţi de Literatură":
Michel Déguy de Dinu Flămând


Gisants - zaceri, stratificări, zăcături şi nu prea, dar nu chiar zăcăminte şi nici straturi, după cum nici doar simple depuneri şi nici doar indolente fiinţe care zac, şi nici doar atitudini de abandon oţios, depuneri de stări, decantări de foste suspensii, aglutinări de obiecte-stări şi de pietre-inerţii într-o uriaşă guşă ce încearcă să le evacueze din starea de indigestie - din toate cîte ceva, dar şi încă ceva în plus care cimentează timpul, iată complexitatea polisemică a acestui cuvînt-cufăr ce dă titlul celei mai recente antologii publicate de Michel Deguy în colecţia de poezie a Editurii Gallimard. Este cea de a treia, dintr-o serie precedată de Ouï dire şi Poèmes II (acelea antologînd producţia ce se întinde între 1960-1980) şi cuprinde o bună parte din poemele scrise de Deguy între 1980-1995; sumă distinsă cu Marele Premiu pentru poezie al Societăţii Oamenilor de Litere - premiu ce se adaugă altora, nu mai puţin prestigioase (Prix Fénéon, Prix Max Jacob, Prix Mallarmé, Marele premiu naţional pentru poezie - 1989), distincţii care au punctat extraordinara operă de pînă acum a lui Michel Deguy. Născut în 1930 la Paris, profesor universitar la Sorbona, preşedinte al Colegiului Internaţional de Filosofie (între '89 şi '92) apoi al Centrului Internaţional de poezie de la Marsilia, iar actualmente director al prestigioasei reviste Po&sie, Michel Deguy este unul din cei mai tenaci asaltanţi ai "indicibilului" pentru "a face dovada că el nu este adevărat". Se exprimă astfel despre Deguy alt mare poet, italianul Andrea Zanzotto, uluit de forţa constantă cu care autorul acestor "gisants" distorsionează structura atomică a limbajului convenţional pentru a elibera energii insondabile.

Elansaţi...

Ei elansaţi se lansează, iubirea şi comparaţia!

Iubirea compară comparaţia pe care-i place s-o laude cu

anafora

iar lira safică ţese

incomparabila

frumuseţe a marginilor

în contra-ziua unei eclipse a Fiinţei

(doar că îndepărtîndu-mă-n barcă de insula-hotel

- zori pe care tu-i salutai de la fereastră la Udaïpur -

încă nu eram ieşiţi din poveste

ci protejaţi, chiar încredinţaţi

de o constantă a lui Propp chiar şi mai frumoasă

decît trofeele fotoscopice)

Va fi

mereu prea devreme mereu prea tîrziu

deci este acum acel

prea tardiv şi de tot prematur adio

Subiectul poemului, subiect cu poeme

Poemul, sinoptic la prezentul

indicativului său,

adună lucruri - sau le desparte - în chiar în acelaşi

timp din al său a fi, ca şi cum subiectul lui, al său EU,

fie că este sau nu despărţit la modul liric în două, ar fi un relatator

aflat în momentul unui survol, foarte altundeva şi aproape, în pseudo-

prezentul (construit) al unei viziuni sau concepţii

El, relatatorul, naratorul acesta,

dirijează o

orchestră a lumii în chiar acel moment, care

nu există, dacă vreţi, dar e ca şi cum el

ar face-o să cînte.


Ştergere
Cea pentru care aş fi putut să cred că eram vizibil, cel puţin pentru ea,
mă şterge-n prezenţa mea, îmi dă aceeaşi lovitură, mă face să sufăr ceea ce sufăr
pretutindeni atunci cînd alţii nu-mi dau voie să ajung la vizibilitate, ea mă şterge
treptat treptat cu guma în faţa ei şi cu ea, mă distrage din propria mea prezenţă,
îmi refuză contactul de atenţie, de remarcă. M-ai alungat de pe rafturile tale,
m-ai lipsit de posibilitatea de a-ţi scrie, de adresa la care te-aş putea regăsi, de
posibilitatea de a îţi da, retrasă, printr-o stranie mişcare de defecţiune şi post
negru, de retragere-n plină zi, iar acum că ne aflam împreună tu mă ştergi.

Ce va să-nsemne o apariţie care lipseşte, hărăzită cu întreaga ei
temporalitate
să-şi rateze apariţia, o inaptitudine fatală, de intrare de eu, a trebuit să intre, să
pară, e cu totul altceva decît urîţenia, decît diformitatea disimulabilă sau
strălucitoare?
E nevoie de actori care să rateze acel ceva pentru care sînt ei făcuţi; fugind de
lumini, de ecouri, dar goana le dă tîrcoale, în curînd s-a zis de conturele lor;
actori mediocri la care nu distingi că ei au a fi ceea ce sînt într-o stare jalnică.

Retragerea. A fost mai întîi atrasă. Se retrage; şi re-trage. A fost fascinată,
lipită de lume, şi din ea se retrage. Mod secund al relaţiei, al (re)ferinţei.
"Paradoxal". Diferit de renunţarea ascetică; dar legat de negaţie prin negaţie.

Zaceri
De dublul tău eu mă agăţ cu falangele în timp ce
dublul tău îşi ridică în mod rezonabil ancora. Şi ca
într-o dramă ne separăm dînd înapoi întîlnirea cu
încetinitorul. Iar tu nu eşti acolo îi spuneai tu pur
şi simplu unui tu. Eu te văd tulbure, desfăşurîndu-ţi
mucoasele pe fire entoptice, iar încetul cu-ncetul întreg
trupul tău e îmbibat de o umoare pe care urmează să
şi-o compună şi să o caute-n tine
dimpreună cu a lui şi a ta.


Unde se pierde timpul
Minuscula şi aproape subliminala pierdere a timpului,
ce este pierdere a timpului cum e atunci cînd pierdere a rîului
devine izvor, acolo unde timpul se pierde e un deliciu - cînd
mă ridic de pe scaun, chemat de sonerie, şi în acest interval - de
douăzeci, patruzeci de secunde? - impus, eliberat de sarcina
de a scrie, de constrîngerea de a inventa un laborios vad,
dar în acest timp hărăzit nimicului, nu mă gîndesc la altceva
decît să deschid...

Literele

(am să-ţi scriu aşadar mai degrabă cu poeme decît cu litere
fiindcă poemul menţine o legătură, ca un destin ce se emancipează,
între destinator şi destinatar, iar din partea lui admitem faptul că un
adevăr mai puţin sigur că s-ar cere
interpretat poate să menajeze
obscurul adevăr)

Fără pic de răgaz ceea ce-i aici îndepărtează şi respinge
şi de asemenea suscită ceea ce nu se află aici
zăpezile de pe Fuji nudurile din pădure
minerii muribunzi din Siberia Bolivia
Şi de asemenea prezenţa respingătoare-i oferă fiecăruia din cei prezenţi
precum noaptea în cazul lui Quicey poporul din contra-lumină
potopul, judecata, divina
comedie în balanţa ei inegală
Totul aici se recheamă fulgerătoare metonimie
şi împodobeşte piatra preţioasă a
prezentului
eclipsat cu o aureolă de fulgere precum
buzele tale dînd contur prăpastiei din vocea ta
e o afacere de pace şi de verificare a
conturilor
o ecuaţie ce face din această clipă sfîrşitul timpului
fiecare subiect numeros lucrează-n secret să elaboreze
cea mai bună din lumile posibile de unde rezultă infernul
iar focul paradis îl absoarbe pe cel din infern
Dacă ceva precum omul ar exista
atunci cristos, credinţa şi chiar şi biserica lui
ar fi posibile şi ar fi temelii



Didactice

Totdeauna un contrariu îi poate da lecţii altui contrariu

- "nimeni nu se înşeală pe latura pe care o are el în vedere"

şi are totdeauna dreptate acolo unde celălalt nu are -

un contrariu nesfîrşit îi poate da lecţii altui contrariu

Generalităţile au devenit mortale iar cînd eu

formulez ultima generalitate, spunînd "gata cu generalităţile!"

în mod irecuzabil şi contradictoriu

se instalează un paradox pragmatic

Centrul nu e nimic dacă nu trage de el prostia

sau dacă nu se agită şi se fixează o extremă

ce consistă fiecare în parte în propria ei aberaţie Însă

centrul e prea dilectic ca să ia o poziţie

Poveste

Într-o seară cînd ne-am pus amîndoi o singură centură
Tu îmi şuşoteai la ureche o poveste de nea
Şi îmi spuneai sînt emoţionată
Iar deja noi călăriserăm peste cîteva mari intervaluri
Alcătuite din mai ample arcuri de absenţă decît la Avignon
Şi am revenit apoi noi la noi străbătînd vaduri inundate


Zaceri

Orb, ziceau ei odinioară despre poet căci el cu transpunerea
de vrea să găsească; uite-aşa de la extrema peripeţie
a iubirii pînă la frazele niciodată sculptate cărora el le dădea
tîlcul de tîlcuit. E descris ceva asemănător somnului tău
înclinat sau unei nave despre care ai spune că zace spre
babord în reflux, iar narinele tale umflate ca nişte pînze în
batjocura serii, şi manevrele noastre de greement, de
balansină, de bompres, licăririle astrelor tale pe faţa ta, pe culcuşul,
pe felul cheiurilor de a zace înţelese cu şoldul tău.

- Şoldul tău cuprins de mîna ta dreaptă pe chei... tu
vezi că în vreme ce tu nu dormi eu scriu zaceri.