Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Dramatică:
Mici drame? de Marina Constantinescu

Poate atunci da. Astăzi însă, nu. Au fost momente în istorie în care impostura şi trădarea politică puteau să fie şi inofensive, iar comportamentul celor implicaţi să ne facă - pe cei de ieri sau pe cei de astăzi - să ne prăpădim de rîs. Deşi registrul mentalităţii şi al manifestaţiunilor se înscrie în spaţiul deriziunii - şi atunci şi acum - ridicolul aceluiaşi personaj Necşulescu s-a transformat într-o impostură încrîncenată. Ţărişoara a fost mereu o lozincă. Lui Escu puţin îi pasă. Primordial şi esenţial este doar interesul personal, meschin şi cît un grăunte în raport cu problemele ţării. Politica şi-a avut, oricînd şi peste tot, fanfaronii ei. Dar şi mafioţii.

    Puţin după Anul Nou, eu am văzut la Teatrul de Comedie, într-o sîmbătă seara geroasă, un spectacol despre fanfaroni, ...Escu de Tudor Muşatescu, în regia lui Alexandru Dabija. Deşi era imediat după sărbători, sala a fost aproape plină - faţă de alte teatre pe unde am mai bîntuit - şi publicul cu chef. Ca şi actorii, care au lungit spectacolul cu aproape jumătate de oră (!?). Lîngă mine, l-a capăt de rînd, s-au aşezat două tinere de liceu. Una dintre ele s-a dovedit supssserioară şi, oricum, informată. Iniţierea prietenei a început încă dinaintea reprezenteţiei, simplu, cu povestirea piesei. E drept că întrebarea firească nu a fost "ai citit textul?", ci "ai văzut la televizor?". A povesti nu este, după cum ştiţi, cel mai simplu lucru. De aceea, am tras cu urechea să aud maniera în care o face. Totul devenise extrem de complex. Şi subiectul, şi personajele care pendulau cu enormă lejeritate între o variantă a cititoarei despre ...Escu şi alta, tot variantă, despre Titanic vals. Noroc că a început spectacolul. Tînăra de pe scaun a mai fost testată din cînd în cînd de prietena ei din braţe, cu şoapte de genul "ai înţeles?" şi spre a-mi dovedi ştiinţa de carte şi norocul meu că am nimerit lîngă ele. Deşi ce se petrecea pe scenă se îndepărta, tot mai mult, de vagile ei reminiscenţe de lectură topite în cultura de televizor.

    Regizorul Alexandru Dabija nu şi-a propus giumbuşlucuri, inovaţii asupra textului, translarea lui, cu ostentaţie, în actualitate. S-a păstrat în clasicitatea lui. A combinat, în alte doze, cantităţile de naivitate şi parşivenie. într-un fel, cu tot umorul, piesa şi spectacolul sînt o schiţă, o eboşă a lichelismului, fripturismului şi oportunismului în politică. Şi cum lumea de atunci şi pînă astăzi şi-a pervertit gusturile, tot aşa şi politicienii români năravurile. Ca Decebal Necşulescu există în proaspăta noastră democraţie, destule nume de politicieni care au străbătut de la stînga la dreapta - sau invers - tot eşantionul de partide şi ideologii (atîtea cîte sînt cu adevărat la noi) asigurînd doar venitul propriu, substanţial, imaginea şi succesiunea funcţiilor bune şi foarte bune. în textul lui Tudor Muşatescu nu există parapon faţă de aşa maniere. Şi nici în spectacolul lui Dabija. Există doar umor, ironie, scene mai reuşite sau mai puţin reuşite, judecata sau revolta revenindu-ne nouă, spectatori la ...Escu şi la spectacolul de pe scena politică.

    Oportunism, aranjamente, trădări, infidelităţi amoroase de dragul ascensiunii sau din plictis, mişuneli prin culisele birourilor ministeriale, guvernamentale, aşadar un lanţ al slăbiciunilor şi al minciunilor practicat de personaje fară vocaţia politicii sau a politicului într-o montare corectă, asumată de creatorii ei. Mai mult sau mai puţin inspirată. De pildă, decorul, chiar dacă am înţeles că este gîndit în spirit clasic, mi se pare nefinisat la nivelul propriei idei a scenografului Puiu Antemir, lăsat cumva pe jumătate pregătit pentru funcţia lui, fără detalii şi fără obiecte alese cu grijă. Costumele Ancăi Răduţă sînt gîndite coerent (şi pînă în cel mai mic detaliu de accesorii - bijuterii, broşe, ace de păr, pălării etc.), dar numai cele pentru personajele feminine, spectaculoase şi la petrecerea dată în cinstea numiri lui Necşulescu ca ministru, costume ce rimează cu individualitatea fiecărei dame. Pentru personajele masculine nu a găsit nici o idee, fiecare este îmbrăcat cam la întîmplare, cu excepţia lui Iorgu Langada, în neconcordanţă cu timpul sugerat de costumele partenerelor.

    Desenul caraghios din piesă este pus în valoare cu aplomb, dar fără tradiţionala şarjă şi cabotinism, de Vladimir Găitan în rolul titular. Făţărnicia şi jocul ambiguu, la două capete, îi însoţesc, cu măsură, întreaga apariţie. De fapt, este o cheie aplicată de regizor tuturor personajelor. Fiecare simulează şi disimulează, are şi naşte complicităţi diferite cu personaje diferite, din interese diferite, fiecare joacă dublu. Un singur cuplu este scos din chestie. Şi aici cade accentul lui Dabija: doamna şi domnul General Stamatescu.

    Revelaţia acestui ...Escu, pilonul fundamental şi absolut savuros al spectacolului este Gabriela Popescu în Miza Stamatescu. O actriţă profesionistă şi cu mult farmec pe scenă, pusă în valoare, cu toate luminile pe ea, cum de mult nu s-a mai întîmplat. Nu îţi poţi lua ochii de la ea, de la felul în care îşi învolbureză replicile, suspiciunile, ticurile verbale, privirea, suspinele, fiecare gest şi fiecare detaliu, de la modul în care se dovedeşte un excelent partener, de la dinamismul şi energia care fac să trepideze scena sub paşii ei. Feminină şi generăleasă, Mizei puţin îi pasă de succesele sau de căderile fratelui ei Decebal Necşulescu, de banii pierduţi la pariuri de celălalt frate, Traian. O singură problemă are. Mare şi unică - soţul ei, Stamatescu, iubirea şi, mai ales, fidelitatea lui necondiţionată. Ţine, care va să zică, la onoarea ei de familistă. Asta este miza Mizei şi a vieţii ei, restul sînt condimentele unui trai bun. Expresivitate în atitudine şi joc, nuanţe, vervă, măsură într-un rol ce devine principal, datorită Gabrielei Popescu, şi în jurul căreia se construieşte o altfel de atmosferă decît cea obişnuită, derivată din piesă. Dabija a lucrat cu actorii încercînd să găsească o dimensiune mai puţin speculată unor personaje. Găitan în Necşulescu este mai versat în acţiunile sale şi mai puţin inocent, controlează perfect timpii planurilor şi ai strategiilor. Mihaela Teleoacă în Amelie, soţia lui, nu mai este aeriană, naivă şi iubitoare. Nu. Aici este pragmatică, cool, lucidă, un orchestrator priceput al farselor şi al suspansului, dispusă să treacă peste infidelităţi pentru strălucirea numelui şi a toaletelor. în distribuţie se întîlnesc actori ai Teatrului de Comedie şi din vechea gardă. Ion Lucian este impecabil în Iorgu Langada, un personaj care îi vine mănuşă, un personaj de modă veche cu mari disponibi-lităţi în a se adapta regulilor oportunismului practicat cu dezinvoltură de ginerele său Necşulescu. Dumitru Chesa (Generalul Stamatescu), Gheorghe Şimonca (Traian Necşulescu), Eugen Racoţi (Comisarul) aduc mai degrabă un parfum care face bine spectacolului. Mi s-a părut puţin prea precipitată şi prea lineară Delia Nartea în Nina, amanta cu veleităţi de om politic care face şi desface cupluri şi cariere deopotrivă. Cam aton şi fără apetit pentru rol (înţeleg că a intrat de curînd în locul lui Radu Bînzaru), l-am descoperit pe Marius Florea Vizante în Bebe Damian, soţul încornorat, căruia autorul îi anulează şansa de a înşela la rîndul lui. De asemenea, fără sare şi piper cei doi tineri din rolurile Platon (Aurelian Bărbieru, pe care l-am văzut în Cartofi prăjiţi cu orice de la Odeon şi era bine) şi Miţi (Mihaela Măcelaru). Nu că ar fi avut ceva extraordinar de interpretat, dar ar fi putut avea mai multă lumină, ar fi putut fi mai nostimi.

    Spectacolul merită a fi văzut. Pentru umorul de calitate al piesei care, prin temă, se dovedeşte actual şi nu chiar aşa prăfuit cum m-aş fi aşteptat. Este indiscutabilă contribuţia pe care o au în spectacolul lui Dabija actorii Gabriela Popescu, Vladimir Găitan, Ion Lucian, în special, precum şi spiritul profesionist al întregii echipe.

   Teatrul de Comedie: ...Escu de Tudor Muşatescu. Regia: Alexandru Dabija. Decoruri: Puiu Antemir. Costume: Anca Răduţă. Distribuţia: Vladimir Găitan, Gabriela Popescu, Ion Lucian, Gheorghe Şimonca, Dumitru Chesa, Aurelian Bărbieru, Delia Nartea, Mihaela Teleoacă, Marius Florea Vizante, Eugen Racoţi, Mihaela Măcelaru, Şerban Georgevici, George Grigore.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara