Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Mihai Ursachi în documentele Securităţii - „În timp ce comuniştii au reuşit, noi am ajuns la închisoare“ de Ioana Diaconescu

După „Tezele din iulie” din 1971, în domeniul artă-cultură rolul reţelelor de informatori ale Securităţii este în creştere culminând spre mijlocul anilor ’80. La rândul lor, lucrătorii operativi vor avea îndatoriri sporite. Breasla scriitorilor, cu multe personalităţi potrivnice alinierii la noile comandamente, va fi supravegheată strict. O structură de represiune cu mult mai violentă atacă lumea literară. Informaţiile primare de arhivă stau mărturie. Se deschid şi se reactivează dosare de urmărire informativă ale „suspecţilor”, mai ales ale acelora cu „antecedente politice”. Şi odată cu cei puşi sub lupă este activată reţeaua şi în cazul celor din „anturaj”: Paul Goma şi Virgil Tănase, Cezar Ivănescu (prezentat în mod distorsionat de informatoare) şi în mod special Nicolae Breban care făcuse, la Paris, gestul de protest suprem, imediat după activarea „Tezelor din iulie” ale lui Nicolae Ceauşescu, sunt „elementele destabilizatoare” socotite cu o covârşitoare „influenţă negativă” asupra breslei. De fapt ei apar în această postură în mai toate dosarele de urmărire informativă ale scriitorilor importanţi în epocă (vezi documentele Marin Preda). În cazul lui Mihai Ursachi problemele Securităţii sunt nenumărate. Lucrătorilor operativi poetul le scapă printre degete. Dosarul lui de urmărire informativă 256628 din Arhiva CNSAS stă mărturie acelor vremi de o incredibilă violenţă. Cele două note informative pe care le public astăzi fac parte dintr-un volum pe care l-am intitulat O conştiinţă literară. Mihai Ursachi în documentele Securităţii, în curs de apariţie la Editura „Junimea”din Iaşi. Lucrând la el, mi s-a arătat în gând băiatul blond cu alura de plăieş „cu plete lungi şi cu chipul de Făt-Frumos” din legenda repovestită de Alecu Russo, pe care-l cunoscusem în vremea adolecenţei mele. Ele sunt semnate de aceeaşi harnică informatoare, a cărei semnătură este des întâlnită în dosarele din domeniul artă-cultură ale arhivei fostei Securităţi.

Documentele ce urmează fac parte din volumul O conştiinţă literară. Mihai Ursachi in documentele Securităţii aflat sub tipar la Editura „Junimea”.

Ioana Diaconescu


Notă [informativă]
27 noiembrie 1973

Vineri 28 septembrie 1973 am ajuns la [Bacău] pentru Festivalul „Bacovia”. Am stat până către seară în restaurant cu Dan Laurenţiu, N[icolae] Prelipceanu , Ovidiu Genaru, Mihai Sabin, Mihai Ursachi, căruia nu i-am dat atenţie dar care mă privea fix şi pot declara că-l interesam nemaipomenit. M-am purtat cât mai indiferent cu el. Vineri ora 18, la librărie, a avut loc lansarea cărţii lui Radu Cârneci . Au vorbit doi inşi, după care întrebând Cârneci dacă mai vrea să ia cuvântul cineva, a vorbit Alexandru Andriţoiu , cam beat fiind. Acesta a vorbit foarte curajos arătând că nu e drept să se desfiinţeze [revista] „Ateneu”şi să fie pusă sub conducerea ziarului local, a unor funcţionari culturali. L-a lăudat pe Cârneci care a avut un mare merit în viaţa culturală de acolo „dar suntem comunişti” – a continuat Andriţoiu – „şi ne luăm răspunderea cuvintelor spuse, desfiinţarea acestei reviste ne doare pe toţi, e un act de incultură.” A continuat tot aşa.
Seara am fost la Plopana cu [Alexandru] Andriţoiu, [Romulus] Vulpescu, C[orneliu] Sturzu, [Petre] Got, [Mircea] Dinescu, [Nicolae] Motoc. Nimic interesant. R[omulus] Vulpescu a continuat să facă pe patriotul, a spus poezia cu „România în numele tău e cuprinsă mânia”, acel atac e împotriva ruşilor. La masa care ne-a fost dată totul a fost cuminte, cu o urare a lui Andriţoiu „să ajungem până la Nipru”( este vorba de râul Nistru – n.m. I.D.)şi Vulpescu s-a supărat că acesta a spus „Ardeal”şi nu „Transilvania” care e româneşte spus.
A doua zi dimineaţa multe acţiuni literare, nimic interesant. După masa m-am dus în camera mea şi m-am culcat. Pe la orele 17 – ciocănituri în uşă. Era Mihai Ursachi cu o sticlă mare de lichior în mână. Am stat de vorbă mult. Am plecat împreună la cocteilul dat la orele 20 de către localnici. Iată cum mi s-a prezentat Ursachi din ce mi-a povestit:
– A stat la închisoare câţiva ani şi mai stătea încă dacă nu era chestia cu ruşii. El şi cu şAlexandruţ Paleologu au refuzat să lucreze în închisoare fiind intelectuali şi deţinuţi politici, nu robi. Are un amic Marcel Petrişor care a fost condamnat la moarte, dar a scăpat, deşi se anunţase sentinţa şi ziua când va fi executat. După închisoare, în timpul căreia ai săi nu ştiau ce s-a întâmplat cu el, credeau că e mort, a venit într-o şbunăţ zi acasă, foarte slab, aproape pe moarte dar cu dinţii întregi […].
Primul lucru pe care l-a întrebat a fost: „mă ţineţi la o facultate sau plec în străinătate şi rămân acolo?” Şi l-au ţinut la două facultăţi. Asta se întâmpla la Paşcani. Doctori ai familiei l-au mai pus pe picioare şi s-a mai înzdrăvenit după închisoare. Vorbeşte nemţeşte şi franţuzeşte la perfecţie, citeşte filosofie germană.
Are o casă mare la Iaşi, mi-a dat cartea de vizită să-l caut, la adresa […]. Este acasă şi primeşte până în orele 10 dimineaţa şi după amiaza, după orele 18.
Are foarte multe cărţi şi un motan pe care-l cheamă N.V. Gogol. Are doi câini, unul de rasă. Motanul care este foarte deştept îi acordă din când în când câte o oră de discuţii.
Nu are de gând să plece din Iaşi, putea să vină în Bucureşti definitiv, a stat odată chiar două săptămâni, prietenii lui care-l iubesc i-au făcut rost de o casă pe o stradă liniştită dar n-a rezistat. Vrea să rămână la Iaşi să trăiască liniştit.
Toată seara mi-a vorbit de o carte care i-a apărut în America, o carte de poezii editată de un colectiv de cinci oameni care au investit bani şi care-i fac reclamă să se vândă (în Canada, mi se pare). Cartea aşi apărut, a primit scrisoare despre asta.
E foarte emoţionat de răspunsul care poate să-i schimbe viaţa. Dacă se va îmbogăţi, dacă suma primită pentru carte va trece de zece mii de dolari, va pleca în Canada. Va cere paşaport şi va pleca. El credea că va primi paşaport şi Ţepeneag şi Goma au primit deşi au fost turbulenţi. Ăştia şi aşa vor vrea să scape de el.
Postul de la Universitate zicea că l-a primit dar l-a părăsit el. Se dezice de Cezar Ivănescu care e un mitoman. (N-am scos un cuvânt de la el despre scrisoarea de protest).
Spune că Cezar […] este mai uman decât el, el este un monstru.
Mi-a povestit că într-o zi au năvălit peste el şapte ofiţeri de miliţie care înainte de a trece poarta s-au legitimat toţi. Apoi i-au făcut o percheziţie extrem de minuţioasă. Au căutat în cele mai ascunse locuri, i-au citit toate scrisorile, manuscrisele, i-au luat mostre dintr-o valiză cu medicamente. În tot acest timp el a făcut plajă gol în grădină. Negăsind nimic poliţiştii i-au cerut scuze. El i-a tratat cu dulceaţă.
Spunea că toţi scriitorii din Iaşi îl urăsc, singurul [Corneliu] Ştefanache mai face ceva, a declarat într-o revistă că este contemporan cu Ursachi dar nu i-a dat un post la [revista] „Convorbiri Literare”, să ia şi el un ban. O duce foarte prost acasă, are o vie, tatăl lui o cultivă, el creşte flori. Produsele le vinde tatăl, câştigă 15 -20.000 de lei pe an. Nu face copii deoarece nu are cu ce să-i întreţină şi apoi „cum să faci copii într-o asemenea lume, să regrete şi ei destinul nostru mizer?”
Omenirea a dat un mare chix cu tot ce a făcut până acum de-a lungul istoriei. Noi am luptat pentru nişte idealuri, ca şi comuniştii în ilegalitate, dar în timp ce comuniştii au reuşit noi am ajuns la închisoare. De ce să fac copii?
Între timp, continuînd banchetul, Andriţoiu i-a vorbit de [revista] „Ateneu” şi Ursachi mi-a spus:
„Îl vezi, e foarte curajos în vorbe aici, ştiind că nu-l angajează cu nimic, el are oricând intrare liberă la [Nicolae] Ceauşescu dar nu se duce la el să ceară să nu se desfiinţeze şrevistaţ «Ateneu», face aici pe curajosul”. [...] A început să strige versuri în germană, s-a ridicat la un moment dat şi a strigat ceva pe nemţeşte, apoi: „submarin de buzunar/trageţi cu mitralierele în Comitetul Central” de i-a speriat pe toţi cei din jur. De abia l-am potolit.
În timp ce eu stăteam cu Ursachi având grijă de el, destul de izolaţi de ceilalţi, am văzut nişte mişcări făcute de diverse grupuri, [Ovidiu] Genaru se tot plimba, vorbeau între ei,şi-l văd pe Mihai Sabin cu insigna de hârtie şi-mi spune că a fost la şedinţa „neînfricaţilor”. I-am luat insigna şi mi-am pus-o eu stârnind strigăte la [Nicolae] Prelipceanu şi Laurenţiu Ulici care m-au întrebat cum de am intrat în acest club care este numai pentru bărbaţi?
Noaptea Ursachi mi-a bătut în uşă şi mi-a telefonat dar nu l-am primit.
Dimineaţa i-am dat telefon lui A[di] Cusin. Mi-a spus că să-l caut, dacă vreau, la Iaşi, pentru că el nu vine la Bucureşti, urăşte acest oraş, vine rar, pentru treburi şi stă doar o oră.
[Informator]: „ Dona Alba”
Primit: cpt [căpitan] Achim Victor
Sursa [informatorul]: „Dona Alba”

Notă [informativă]
21.01.1974

Mihai Ursachi – 17 ianuarie, între orele 16,30 – 19, la el acasă [...], în Ţicău,apoi între orele 19 – 1,40 la restaurantul hotelului Unirea.
Mi-a spus că în Iaşi viaţa este o continuă somnolenţă, că lumea literară nu prea mai este prin cârciumi, toţi stau acasă, au vinul lor şi se îmbată acasă. […] Ursache va ţine cronica muzicală de acum încolo la [revista] „ Cronica”, a vorbit cu şeful. Nu mai vrea să scrie cărţi de poezie, consideră că şi-a încheiat opera, visul lui este să publice, deoarece până acum nu a publicat decât o mică parte. Consideră că cenzura este o porcărie şi ar semna oricând un act pentru desfiinţarea ei. I-au scos acum dintr-o carte, pe care o scoate la [editura] „Dacia” – Cluj, cinci părţi dintr-un poem de zece părţi şi alte poezii. Una dintre ele publicată în presă i-au scos-o pe motivul că a fost dedicată lui Nicolae Breban . E foarte nemulţumit. La fel este dezgustat cu ceea ce i s-a întâmplat la editura „Junimea” cu reeditarea volumului lui „ Poezii” După ce i-au scos la Direcţia [Generală a] Presei [şi Tipăriturilor] poemele cele mai semnificative, în plus [editura] i-a scos cartea în nişte condiţii grafice îngrozitoare. S-a simţit un persecutat de către ceilalţi din oraş, mai ales că aceştia nu au scris în reviste despre cărţile lui. I s-a plătit şi foarte puţin pe carte şi cu 10.000 lei pe carte nu se poate trăi un an, mai ales că acum a venit o lege nouă că nu este voie să scoţi mai mult de o carte de poezie pe an. Se simte persecutat în acest oraş, ceilalţi au faţă de el o atitudine destul de ostilă, el trăieşte retras, nu se prea întâlneşte cu ceilalţi scriitori.
S-a interesat la mine dacă Virgil [Tănase] şi [Paul] Goma au făcut ceva cu plângerea lor.
I-am spus că nu ştiu. Am vorbit foarte mult despre „Europa liberă”. Ascultă regulat emisiunile, despre [Alexandr] Soljeniţîn . A citit o carte a acestuia, „Pavilionul canceroşilor” care e scrisă naiv dar spune nişte adevăruri zguduitoare despre epoca stalinistă, cum erau împuşcaţi oamenii, ce teroare era, ce lagăre groaznice. Mi-a spus că şi el a cunoscut în închisoare foşti asasini, foşti securişti şi a aflat multe despre ei, cum se împuşcau oamenii fără judecată şi crede că va scrie şi el o carte despre asta. [...]. Mi-a spus mai târziu că trece prin Bucureşti mergând spre o staţiune de odihnă (poate Tuşnad).[...].
Am vorbit de Cezar Ivănescu care e un laş tipic. El îi montează pe ceilalţi în tot felul de chestii, acţiuni, acte de semnat, hotărâri riscante, dar când e[ceva] de semnat se duce să-şi cumpere ţigări şi nu mai vine.
Ursachi e absolut entuziasmat de „Îngerul de gips” al lui Breban, crede că este cea mai mare carte a secolului, îmbină o filosofie profundă cu o direcţie mistică. La început cartea e slăbuţă dar apoi Breban a pornit intuitiv de la nişte precepte din Biblie, cum sunt jalea şi umilinţa şi soarta predestinată care trebuie urmată şi care e anunţată în motto.
În prezent se pare că Coca Laurenţiu e cel care se umileşte dar apoi se vede că Minda îşi urmează propriul destin [odată] cu umilinţa, descompunerea lui sufletească e aparent fără cauze deoarece Breban nu a avut destul curaj să arate nişte realităţi socialiste. Dar această carte, tradusă în Occident, ar fi cartea secolului, Breban fiind mai mare scriitor ca Soljeniţîn.
Ursachi nu mai ştie nimic de cartea care i-a apărut în America, dar mai apare acolo o antologie în care e prezentat ca cel mai mare poet român. A dat şi nişte interviuri tipului (americanului) pentru radio America. Îl vor publica şi la o editură română de acolo. I-am spus că plec la Paris şi nu ştiu ce să fac acolo să câştig nişte bani şi mi-a spus să vorbesc la [radio] „Europa liberă” [...].
El poate pleca oricând în America şi dacă are chef chiar pleacă, dar dă zece cărţi apărute în străinătate pe una apărută aici, fără cenzură.
În timp ce stăteam cu Ursachi la o masă în restaurant, la masa vecină s-a aşezat un tip care se tot băga în Ursache ca să audă ce spune. Era evident că şi-a dat seama de ce e tipul (sic) acolo. (S-ar fi putut să mi se pară şi acesta să fi fost un om oarecare), dar Ursachi mi-a povestit că este continuu urmărit de Securitate, i-au făcut astă vară şi o percheziţie, dar au fost foarte politicoşi. El are mulţi prieteni securişti şi chiar unul i-a spus, „măi Mihai, acţiunile îţi sunt în creştere, se interesează ăştia de la noi de tine”. Are şi foşti colegi la Securitate pe care îi întâlneşte în câte un restaurant filând pe cineva, îi cheamă la băut, dar ăia refuză spunând că nu pot, că sunt în timpul serviciului.
Sătul să-l tot urmărească s-a dus şi s-a plâns la primul secretar de partid că el nu mai suportă să fie deranjat şi să-l fileze, dar discret şi să nu-l deranjeze căci va lua şi el măsurile lui. I s-a promis aceasta, dar de fiecare dată când intră în restaurant la „Unirea” doi tipi pe care-i cunoaşte deja îl filează. Tipii stau la o masă mai încolo, dar el îi cunoaşte şi i-au spus prietenii lui (unul fiind maior de Securitate) că este filat. Cei doi tipi poartă ochelari fumurii pentru că ochelarii au un aparat de ascultat de la distanţă. Ursachi este foarte pornit ca, dacă se continuă ceva, să facă un tapaj nemaipomenit peste tot, la Iaşi, Bucureşti, pe chestia asta să spună tuturor cunoscuţilor că este persecutat de Securitate. De abia aşteaptă să vină tipul din America ( tipul – sic - e căsătorit cu o studentă din Iaşi sau trăieşte cu ea). Îl cheamă Donald [Eulert]. Se pare că tipul trebuie să vină în curând, este vorba de americanul care i-a publicat acolo.
Ursachi ştie că Goma a luat pe carte 800.000 de dolari.
Ursachi este căsătorit de două luni cu o asistentă [universitară] cu care trăia mai demult. Nu locuiesc împreună, el stă acasă la el iar ea în alt cartier.
Ursachi a primit acum două săptămâni, pe când era beat, la restaurant, o bătaie îngrozitoare. Beat s-a dus la closet, ăia doi au venit şi l-au lovit cu un box în cap. E cusut pe arcadă, a stat în spital, erau să-l omoare. Nu a spus nimic la miliţie, nu ştie cine sunt ăia, crede că totul a fost aranjat dinainte, nu crede că Securitatea este amestecată.
[Informator]: „ Dona Alba”
N[ota] B[iroului]
Mihai Ursachi fost condamnat pentru activitate ostilă se află în atenţia I[nspectoratului] J[udeţean] Iaşi.
Informatoarea a fost trimisă la Iaşi pentru contactarea sa. A avut în vedere dacă „ Bărbosul”şi (text lipsă – n.m. I.D.) l-au solicitat să semneze memoriul despre care i-au vorbit când au fost la Bucureşti, care este poziţia lui prezentă în discuţiile ce le poartă, relaţiile, natura lor.
Copia după notă va fi trimisă la I[nspectoratul]. J[udetean] Iaşi.

Căp[itan] Achim Victor

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara