Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie:
Minciuna vine de la Răsărit (III) de Ştefan Cazimir

Citat de Panait Istrati în categoria autorilor "neutri", Georges Duhamel vizitează Uniunea Sovietică în 1927 şi publică la întoarcere Le voyage a Moscou. O călătorie în Rusia, consideră scriitorul francez, reprezintă "o ocazie excepţională de a medita rodnic asupra experienţelor sociale, de a-ţi dezvolta ideile privind conduita şi viitorul speciei". Duhamel nu uită şi nu scuză crimele terorii revoluţionare, dar le crede de domeniul trecutului şi se înclină în faţa faptului împlinit. Mai mult decît atît. "Dacă într-o zi - scrie el - comunismul va cuprinde lumea întreagă, asta se va întîmpla pentru că milioane de oameni îl vor dori din toată inima şi pentru că alţi oameni, prin înseşi excesele lor, îl vor face inevitabil". Cu asemenea viziune asupra viitorului, s-ar putea bănui că percepţia prezentului ar fi, la Duhamel, viciată total. Nu e deloc aşa. Francezul are, ce-i drept, impresia că e ascultat de ruşi cu atenţie şi că observaţiile lui critice vor avea efectul dorit. "Altfel spus, s-au arătat mai dornici să cunoască punctul meu de vedere decît să mă facă a-l împărtăşi pe al lor". Duhamel crede, de asemenea, că n-ar fi fost urmărit în deplasările lui şi că nu s-ar fi operat schimbări de decor cu scopul de a-l amăgi. Pe fondul naivei sale încrederi în francheţea şi receptivitatea gazdelor, călătorul surprinde totuşi, cu suficientă acuitate, cîteva din viciile esenţiale ale sistemului. în primul rînd, atotputernicia cenzurii şi efectele ei nocive asupra creaţiei spirituale. însuşi Duhamel, deşi întîmpinat cu vizibilă simpatie, este nevoit să supună cenzurii temele de bază ale conferinţelor sale. Poemele interzise circulă clandestin, iar lumea le ştie pe dinafară. "Numeroşi scriitori tineri, crescuţi sub semnul revoluţiei, scapă de cenzură supunîndu-se ordinelor superioare. Li s-a spus: ŤVeţi fi realişti!ť, şi asta chiar sînt, aparent cu docilitate. Iar această obedienţă, fie şi benevolă, înseamnă obnubilarea simţului critic". Revoluţia rusă, apreciază Duhamel, este însă suficient de puternică pentru a evita erorile regimului anterior. "Să suprime deci cenzura, şi spiritul va putea, dar numai atunci, să conceapă o colaborare liberă şi leală".
E curios cum asemenea idei, lipsite complet de realism (abolirea cenzurii într-un stat totalitar!), pot coexista cu descrierea nefardată a unor stări diametral opuse, cum ar fi atmosfera de delaţiune mutuală în unele cercuri din Leningrad sau Moscova: "Nu-mi place să-l aud pe dl X şoptindu-mi la ureche: ŤNu vă încredeţi în dl Yť, numai cu o clipă după ce dl Y îmi spusese confidenţial: ŤNu vorbiţi prea liber în prezenţa d-lui Xť. Mi se pare cu totul penibil să aud oameni serioşi şi inteligenţi coborînd vocea şi murmurînd pe neaşteptate: ŤVorbesc, vorbesc... Dar nu-i oare nimeni în spatele meu? Spuneţi-mi-o fără ca eu să mă întorc.ť" Multe alte lucruri trezesc mirarea lui Duhamel, de pildă faptul că nu poate sta de vorbă cu nici o persoană notabilă decît în încăperi unde se mai află cîţiva inşi tăcuţi şi lipsiţi de ocupaţie, al căror rol rămîne obscur...
Vizitînd Institutul de Fiziologie al lui Pavlov, scriitorul (de profesiune medic) descoperă o înrudire neaşteptată între experimentele practicate acolo şi doctrina politică a regimului: "aceeaşi rigoare a calculelor contrapusă vieţii, aceeaşi încredere în virtuţile matematicii, aceeaşi voinţă de a abstrage fenomenul pentru a-l înţelege mai bine, aceeaşi pasiune simplificatoare, aceeaşi economie, acelaşi dispreţ, într-un cuvînt, pentru singurul factor ireductibil prin analiză, acel suflet insesizabil care riscă să compromită orice calcul". Observaţia, extrem de pătrunzătoare, surprinde concomitent atît politizarea ştiinţei, cît şi infatuarea scientistă a politicii, ambele - trăsături definitorii ale sistemului, care îl subminează şi îl condamnă. în acelaşi sens, Duhamel consemnează omniprezenţa îndoctrinării, "la fel de rigidă ca în vechile noastre şcoli religioase", "locul exorbitant acordat, încă din copilărie, învăţămîntului politic", intransigenţa dogmatică a acestuia şi lipsa lui de discreţie.
Cartea din 1927 nu reprezintă ultimul cuvînt al lui Duhamel privind realităţile din U.R.S.S. Un articol al său, publicat cu opt ani mai tîrziu (Indices de civilisation, în Mercure de France, 15 dec. 1936), va releva un remarcabil spor de luciditate: "Călătorului i se arată, în Rusia, uzine model, oficii poştale model, cămine model. Germania hitleristă, face, bineînţeles, exhibiţii şi mai fastuoase. Toate astea, în cugetul meu, nu atîrnă prea mult. Folosind banii poporului, poţi oricînd să-l uimeşti pe călător, să ridici edificii orgolioase şi să oferi spectacolul ostentativ al unei societăţi devotate progresului. Cu banii poporului oprimat, guvernele tiranice pot oricînd să-şi dea aparenţa şi să ne procure iluzia culturii, a rafinamentului şi a ordinii. Nu mă las înşelat". Tonul, cum se vede, este sensibil diferit, iar punerea semnului egalităţii între propaganda sovietică şi cea hitleristă dă pe faţă afinitatea subterană a celor două regimuri politice.
Călătoria din 1927 a lui Duhamel fusese efectuată în tovărăşia scriitorului Luc Durtain, cei doi fiind legaţi prin identitatea preocupărilor (literatură şi medicină) şi prin împrejurarea că al doilea îi consacrase o monografie primului. Trebuie remarcat din capul locului că, evocînd aceleaşi trasee ca şi Duhamel, relatarea lui Durtain (L^autre Europe. Moscou et sa foi, 1928) este mult mai severă şi lipsită total de iluzii melioriste. Gazdele nu par nici o clipă atente sau receptive, ci se definesc constant prin îngustime şi dogmatism: "Subtilii zelatori ai noii teologii politice ştiu cu infinită dibăcie să răspundă prin fapte la obiecţiile teoretice sau, invers, să colmateze cu idei interstiţiile rezultatelor". Vizitînd o şcoală secundară, oaspeţii sînt întrebaţi cînd va avea loc revoluţia în Franţa. Răspunsul vag îi nemulţumeşte pe elevi, iar o fată intervine spunînd că, dacă părinţii nu se pricep, o vor face în locul lor copiii. La sfîrşitul vizitei, Luc Durtain îşi exprimă dorinţa de a vedea la Moscova şi "o şcoală laică", adică neaxată integral pe dogmă. Răspunsul ghidului e peremptoriu: "Nu veţi găsi nici una în toată Rusia!" La examenul de admitere în universitate, unui candidat i se pune întrebarea dacă Lenin a murit. - Desigur..., răspunde, surprins, tînărul. - Nu. Lenin n-a murit; el trăieşte în inimile noastre.
Primit în audienţă de către Lunacearski, comisar al poporului pentru instrucţiunea publică, Luc Durtain îşi imaginează post factum frazele pe care ar fi vrut să i le spună: "Educaţiile pioase ce au existat în Occident sînt cele care i-au născut pe anticlericali. Fie-vă teamă că partea cea mai bună a tineretului, dacă îl clociţi prea tare, se va întoarce cu ingratitudine împotriva voastră." Dar francezul ştia bine că o pledoarie de acest fel ar fi sunat în deşert. Cu privire la omnipotenţa cenzurii, observaţiile lui Durtain converg cu acelea ale lui Duhamel, cu adaosul că uneori cenzura s-a arătat mai puţin severă decît spiritul comunist: "Cutare operă, după ce fusese examinată şi publicată, a fost socotită periculoasă de către Partid, iar nefericitul ei autor a trebuit s-o renege public. Abjurare ce aminteşte îndeajuns de Evul Mediu. N-ar mai lipsi decît îngenunchierea, cu o lumînare ţinută în mînă."
Asistînd la o şedinţă a celui de-al XIII-lea Congres Panrus, Luc Durtain ne oferă o imagine concludentă privind practicile democraţiei sovietice. Preşedintele cere adunării să voteze, pronunţînd la intervale de cîteva secunde aceleaşi patru cuvinte fatidice (pentru, contra, abţineri, adoptat), fără însă a-şi ridica privirea spre sală. Iar cele două mii de delegaţi efectuează cu aceeaşi precizie exerciţiul lor gimnastic. "Nu e vorba deloc în această carte - declară în final autorul - nici de a aproba, nici de a condamna, ci de a cunoaşte." Dar probele aduse de el în instanţă nu mai îngăduia dubii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara