Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
Modernist, postmodernist de Gabriel Chifu

Mi-a atras atenţia, recent, o observaţie pe care criticul literar Dan Cristea, prietenul meu, o face undeva referindu-se la proza pe care o scriu: „…romanele sale sunt concepute, cum ştim, ca poveşti postmoderniste.”

Nu este prima dată când Dan Cristea aşază încercările mele epice sub semnul postmodernismului şi nu este el singurul care le fixează în acest cadru. Pe de altă parte, critica literară când a vorbit despre poezia mea a situat-o, de regulă, în sinea modernismului. Dacă mai mulţi oameni te văd cumva, înseamnă că, într-adevăr, chiar eşti aşa cum te văd ei, deşi tu te închipui altfel. Aşadar, iau în serios această dublă etichetare simultană, modernist în poezie, postmodernist în proză, aplicată de critica literară şi caut să-mi explic de unde provine diferenţa de poziţionare. Dar, mai întâi, acest defazaj, această incongruenţă lăuntrică, acest doi în unu nu cumva reprezintă o contradicţie inacceptabilă? E normal ca acelaşi ins să aibă abordări diferite, poietici diferite, în funcţie de genul literar exersat?
Şi încă o întrebare firească: programul postmodernist în literatură ce presupune? Răspund fără să am certitudinea că sunt în măsură să dau un răspuns mulţumitor. Aş zice că atitudinea postmodernistă înseamnă o renunţare la „inocenţa” auctorială, înseamnă capacitatea subliniată de auto-reflecţie, ca şi capacitatea de a lua în discuţie literatura existentă, înlăturând clişeele, porţiunile mortificate din scriitură şi detectând formele/ formulele de expresivitate viabile de până la tine, pe care să le foloseşti în propria ta scriere ca pe un citat, opera devenind o însumare tolerantă de expresivităţi. Dacă aşa e înţeles postmodernismul, atunci am fost dintotdeauna un practicant al său, fiindcă, preocupat să nu mă las copleşit de conformismele, de inerţiile, de lenea din mintea mea, am fost atras să schimb regulile, convenţiile diverselor teritorii literare pe care păşeam. Totdeauna am căutat să pun la îndoială ceea ce este dat, ştiut, ca să obţin o necesară înnoire a scrisului.
Constat că în proză mi-a fost mai uşor decât în poezie să-mi exercit pasiunea/ „viciul” punerii la îndoială a formelor/ formulelor şi de aceea în ochii criticilor sunt, iată, „rămas în urmă” în genul liric faţă de cel epic (rămas în urmă cu ghilimelele de rigoare şi cu precizarea subînţeleasă: cronologic rămas în urmă, fiindcă altfel, ca estetică, un curent apărut ulterior nu este obligatoriu superior celui dinaintea sa). Proza, gen proteic şi spaţiu ospitalier, abundent în clişee şi având reguli laxe, prin natura sa se pretează diverselor tentative de reformare, de re-modelare. Atitudinea postmodernistă, dacă e prezentă în romanele mele, e prezentă în principal în două feluri: unu, relaţia autor - operă este modificată faţă de cea clasică, unde autorul se comporta aidoma unei Divinităţi absolute, adică era omniscient, neutru, abstract şi „absent”, în vreme ce acum autorul este parte în poveste, este la vedere, este vulnerabil; şi, doi, realismul naraţiunii nu mai este nici el cel clasic, nu mai avem o fidelitate „fotografică” faţă de realitate, fiindcă însăşi realitatea descrisă este mult amplificată, conţinând şi zona imaginarului, a fantasticului, a imposibilului, a spiritualului, a incomprehensibilului etc.
În schimb, poezia, în opinia mea, se dovedeşte mai rezistentă la transformări radicale. Sau, cu o formulare mai exactă: poţi schimba doar coaja poeziei, nu şi miezul său, acesta rămâne intangibil. De aceea în poezie eu, unul, mă comport mai smerit, mai respectuos. Dacă vrei să umbli la esenţa poeziei, la acel miez ultim, pe care eu îl identific cu metafora, vei sfârşi, negreşit, prin a o distruge. Ce vreau să spun? Reiau, în pas alert (nu e aici nici loc, nici timp, pentru o explicaţie detaliată), ceea ce am afirmat în nenumărate rânduri: cuvântul în poezie are o valoare în sine, nu e doar vehicul pentru transmiterea unui mesaj utilitar, ca în vorbirea uzuală. Această „desprindere din contingent” a cuvântului în poezie se realizează prin mai multe procedee: încă de la origini, muzica, ritmul şi rima însoţeau poezia, erau însemnele sale de putere. Cu timpul, poezia a renunţat la ele, pierzând astfel un atribut important – muzicalitatea exterioară, perceptibilă sonor. A rămas doar cu metafora, care trebuie să preia funcţiile îndeplinite altădată de ritm şi rimă. Şi chiar le preia. Căci metafora înlocuieşte un ritm sonor, cu unul abstract, al gândului, înlocuieşte o muzicalitate sonoră, cu o muzicalitate tăcută. Metafora ascultă şi ea de număr, de acel număr după care e orânduit totul. Ea este o expresie a gândirii analogice, ea se întemeiază pe analogie, ea stabileşte raporturi, proporţii (a este faţă de b ceea ce este c faţă de d) şi, prin transferul de sens, ea descoperă apropieri între lucruri ce păreau complet despărţite, descoperă asemănări între lucruri neasemănătoare. Astfel, metafora afirmă acea armonie, acea unitate a universului care atunci când sunt descoperite de creierul nostru îl fac pe acesta să jubileze ca la ascultarea unei muzici desăvârşite. De aceea cred că metafora nu poate fi alungată din poezie şi de aceea minimalismele care îşi propun să se lepede de ea eşuează în rostire ternă, în derizoriu.
Şi uite aşa ajung eu să locuiesc cu un picior pe un mal al apei, şi cu altul departe, pe celălalt mal: postmodernist în proză, modernist în poezie.

P.S. Am văzut în unele publicaţii numele meu trecut pe listele scriitorilor care vor fi prezenţi la Salonul Cărţii de la Paris. Ţin să precizez că nu mă voi număra printre participanţi. Am primit, într-adevăr, o invitaţie din partea Ministerului Culturii, pentru care mulţumesc şi acum, dar am refuzat-o. Sunt prea mulţi cei care-şi doresc cu tot dinadinsul să fie prezenţi la renumitul Salon şi depun eforturi teribile pentru asta, încât e normal să existe şi cineva care face pasul înapoi şi preferă să rămână acasă.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara