Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica muzicală:
„Muzica Nouă…“ – muzica tuturor timpurilor de Dumitru Avakian


Greu pătrunde în actualitate muzica zilelor noastre! Mă refer la muzica aşa-numit academică, la actualitatea vieţii de concert. Nu la manifestările festivaliere speciale.

Şi când te gândeşti că în urmă cu patru sau cinci secole în spaţiul public era adusă exclusiv muzica abia ieşită de sub pana compozitorului! Dar Michelangelo şi Leonardo, Dante şi Shakespeare au creat pentru eternitate având conştiinţa acestei dimensiuni. Având, desigur, şi imboldul momentului. Dar genialul Monteverdi, mai apoi strălucitul clavecinist Domenico Scarlatti, mai apoi Mozart însuşi, au răspuns solicitărilor venite din zona cotidianului. Poate doar Palestrina, la Roma, în mijlocul de secol XVI, iar peste un veac şi jumătate Johann Sebastian Bach, la Leipzig, au conştientizat natura etenităţii. Prin credinţă. Prin muzică pe calea îndumnezeirii.

In numele acesteia, meşteşugul componistic a presupus încercările experiementului continuu. Drept atribut al creativităţii. A făcut-o Bach cu umilinţa meşteşugului bine strunit, a făcut-o cu măreţie în „Arta fugii", în „Ofranda Muzicală", într-unele dintre Concertele Brandenburgice; a făcut-o Mozart în „Don Giovanni".

Experimente geniale într-ale violonisticii a făcut Paganini. A dezvoltat o violonistică atât de personală pe cât de originală era propria sa personalitate. Probabil din acest motiv nu s-a putut apropia, nu a putut înţelege, sensul unei capodopere cum este Concertul pentru vioară de Beethoven. Acesta din urmă este primul important muzician care, în epoca modernă, în mod conştient, s-a adresat contemporanilor, s-a adresat generaţiilor viitoare făcând apel inclusiv la valorile trecutului. A fost unul dintre primii compozitori care au pătruns în viaţa muzicală a generaţiilor viitoare.
Excepţii au existat. Mozart l-a cunoscut pe Bach; i-a transcris anume lucrări. Aşa se învăţa în acele vremuri. Pictorii, compozitorii, transcriau, copiau, adaptau lucrările maeştrilor. Înlesnirile actuale ale internetului, de tipul „copy / paste", nu existau la acea vreme! Meşteşugul se învăţa ca de la maestru la calfă. Bach a cunoscut şi a transcris, a adaptat din lucrările pentru vioară ale lui Vivaldi. Celebrul lor contemporan, Telemann - un profesionist de excepţie, culegea laurii unei glorii a momentului. Acum poate fi întâlnit prioritar în ediţiile discografice la capitolul „muzică veche".

Astăzi ne aflăm prea aproape, în preajma fenomenului componistic actual, pentru a cerne cu reală pertinenţă valorile importante de cele mai puţin consistente, anume aspecte ale experimentului, valoarea, motivaţiile, finalizările acestuia. Desigur, putem observa cu sporită justeţe aspecte ale profesionalismului, poziţionarea acestuia în raport de idee, consistenţa spirituală a opus-ului.

Este util să reamintesc unele dintre truismele exprimate în anii din urmă de câţiva dintre muzicienii prezenţi an de an în ediţiile „Săptămânii..." „A experimenta în muzică este egal cu a face muzică", consideră compozitoarea Irinel Anghel, co-director al recentei ediţii festivaliere, „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi". „Este vorba despre acea aventură a încercării, a intrării într-un mister pe care îl reprezintă atât creaţia, cât şi interpretarea. Pentru că în muzica contemporană există o legătură de netăgăduit între creaţie şi interpretare. De aceea, de multe ori compozitorii sunt şi interpreţi". Desigur, aventura experimentului este captivantă. Dar, trebuie observat, ea nu conferă automat valoare operei de artă. Când faci un experiment, când cauţi, este important să şi găseşti „cuvântul ce exprimă adevărul". „Să afli teritorii noi, neauzite în muzica nouă - spunea tot Irinel Anghel - mi se pare a fi impulsul necesar pentru această aventură a creaţiei contemporane. Cred că acest tip de experiment împinge muzica contemporană mai departe". Din capul locului a mărturisit că „această ediţie a Festivalului este o creaţie, o creaţie de echipă care a adunat mult entuziasm". L-am recunoscut în marea diversitate a manifestărilor, în maniera nonconveţională a adresării, în felul în care au fost aduse spre muzică cele mai diferite categorii de ascultători; pentru prima oară în această a 20-a ediţie a „Săptămânii." au fost cooptati copii deveniţi participanţi ai unui happening ce le-a fost destinat în mod cu totul special. Iar aceasta graţie devotameentului unui artist de vocaţie cum este compozitorul şi violistul Thomas Beimel, din Germania.

Prieten apropiat al vieţii noastre muzicale, al compozitorilor noştri, saxofonistul francez Daniel Kientzy, protagonist al concertelor recentei ediţii a Festivalului, declara cu ani în urmă - o dovedeşte şi acum -că „orice lucrare este un experiment. S-a mers mai departe în domeniul intepretării instrumentale. Se încearcă dintotdeauna; iar în muzica de acum, acest aspect e din ce în ce mai prezent". O viziune tranşantă în acest sens o exprimă Kientzy când consideră că „ideea de experiment se situează în perioada de pregătire. Concertul este un loc şi un moment magic, în care interpreţii oferă muzică şi comunică cu publicul. Este un mister faptul că ne putem emoţiona astfel în faţa muzicii... Aşadar, pentru mine concertul nu este un spaţiu al experimentului. Repetiţia este, dar concertul nu." In compania dirijorului Horia Andreescu a Orchestrei Naţionale Radio, a formaţiei „Profil - Sinfonietta" conduse de Tiberiu Soare, Kientzy a prezentat de această dată lucrări semnate de Cornel Ţăranu, de Sorin Lerescu. „Experimentul este foarte important", spunea compozitoarea Doina Rotaru.„E vorba însă de un experiment bazat pe un anumit profesionalism, dar şi pe o anumită expresie şi sensibilitate. Nevoia de experiment există. În primul rând în recucerirea sincretismului şi pe de altă parte în punerea în valoare a improvizaţiei. Pentru că şi sincretismul şi improvizaţia sunt vechi de când lumea. Asta înseamnă că noi nu facem altceva decât să le reevaluăm, să le punem într-o lumină nouă, cu expresii noi, cu tehnici noi". Lucrarea Doinei Rotaru, „Masques et Miroirs" a fost prezentată de saxofonistul Emil Sein în primă audiţie absolută, în compania Orchestrei de Cameră Radio conduse de Tiberiu Soare.

Nu greşesc, cred, dacă consider că două au fost personalităţile în adevăr proeminente ale recentei ediţii a „Săptămânii." Compozitorul Octav Nemescu, spre exemplu, a fost sărbătorit cu totul recent la împlinirea a şapte decenii de viaţă. Limpezimea gândului creator este întărită la Nemescu de câteva dintre aspectele puse anterioar în discuţie. A experimenta, a observa motivaţia experiementului în muzică, a construi, a se dezvălui în vederea unei generoase comunicări, iar aceasta de o impresionantă limpezime, de o tranşantă concizie ce exclude retorismul; .iată datele acestei personalităţi a cărei operă este, prin natura ei, hrănită de o consistenţă spirituală revelată. Experimentul s-a petrecut „în sinele" său. Ceea ce apare în concert este rezultatul unei meditaţii. Nu neapărat despre muzică. Se poate vorbi la Nemescu de o prospeţime interioară ce se erijează cu sens statuar, implacabil, precum curgerea însăşi a timpului. Mă gândesc la lucrarea „ouiEiou. pentru ora 3 după-amiaza", o călătorie muzicală iniţiatică - cum o intitulează compozitorul însuşi, lucrare prezentată în primă audiţie absolută de formaţia Trio „Contraste".

Cealaltă personalitate cu totul aparte la care mă gândesc este maestrul Pascal Bentoiu, un clasic al muzicii noastre, al deceniilor de mijloc ale secolului trecut. Cea de a 8-a Simfonie a sa a fost realizată cu concursul O.N.R. sub conducerea dirijorului Horia Andreescu, cu participarea exemplară, în finalul lucrării, a sopranei Bianca Manoleanu. Aici, în această lucrare cu totul amplă, duhul enescian al muzicii pare a înnoda o firească relaţie cu sensul ascensiunii spirituale din poezia eminesciană „Stelele-n cer."

Alte momente importante de muzică? Au fost.

„Enjoy. Bucură-te" . de muzică, ne-au îndemnat în concertul lor muzicienii membri ai familiei Ioachimescu. Este seninătatea bunei dispoziţii pe care o aduce întâlnirea convivilor întru aceeaşi stare a spiritului, un spaţiu îmbogăţit de surse electronice „live", spaţiu ambiental în care Călin Ioanchimecu, în calitate de gazdă, i-a invitat pe mai tinerii săi colegi, pe compozitorii Nicolae Teodo-reanu, Cristian Lolea, Cătălin Creţu. Profesionalism entusiasmant etalează, în mod special în domeniul viziunii timbrale, compozitorii Fred Popovici, Dan Dediu; admirabil se dovedeşte a fi univerul muzical-poetic al compozitorului Ulpiu Vlad. Aflată într-o continuă căutare de sine, Mihaela Vosganian, codirectoare a Festivalului, ne-a îndemnat „să primim această sărbătoare a muzicii, a artei, cu bucurie, ca pe o deschidere a inimii şi, totodată, ca pe o călătorie spirituală". I-am urmat îndemnul. Cu părerea de rău de a nu fi putut audia mai multe dintre concertele „Săptămânii."