Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cultură:
În tradiţia lui Dimitrie Gusti de Mihai Sorin Radulescu

Cercetările sociologice ale echipelor interdisciplinare conduse de Dimitrie Gusti au început, după cum se ştie, cu campania efectuată în sudul Olteniei, la Goicea, în anul 1925. Tradiţia lor, pierdută, transformată sau instrumentalizată ideologic după instaurarea regimului totalitar, s-a continuat într-o oarecare măsură prin monografiile săteşti, dintre care nu puţine au apărut după 1989. In acest context trebuie încadrată şi preţuită cu deosebit respect pentru munca de cercetare depusă de autor, lucrarea fostului ofiţerului de marină Mihai Chiriţă, despre localitatea sa natală, aflată de altfel în apropiere de Goicea1.

Născut în anul 1914, autorul a participat la cel de-al doilea război mondial, a fost luat prizonier, ulterior a fost scos din armată şi a predat astronomia la Institutul de Marină de la Constanţa. După ce s-a pensionat, la începutul anilor '70, a început să adune cu pasiune şi hărnicie documente despre Bistreţ, sat menţionat documentar prima oară în anul 1385, ca danie domnească oferită Mănăstirii Tismana. Laboratorul de demografie istorică din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti l-a numărat printre membrii săi foarte inimoşi, iar în cadrul Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de pe lângă Institutul de Istorie "N.Iorga", a susţinut o comunicare despre neamul de clăcaşi Pistriţu din satul său.

Ideea enunţată şi argumentată de Henri H.Stahl într-un articol publicat în 1936 în revista "Sociologie românească", conform căreia nu se poate face cercetarea autentică a unei comunităţi săteşti dacă nu sunt reconstituite spiţele sale, şi-a găsit un ecou foarte reuşit în reconstituirile genealogice ale domnului Mihai Chiriţă. în acest domeniu, interesul său nu este singular. Genealogiile de moşneni/răzeşi şi de clăcaşi au fost în atenţia a numeroşi cercetători pentru care ataşamentul faţă de locurile de origine nu a constituit un obstacol în calea obiectivităţii şi seriozităţii căutărilor lor. Este cazul inginerului Mihai Bălăianu care a realizat o monumentală lucrare despre satul moşnenesc Dioşti din fostul judeţ Romanaţi, azi judeţul Olt, sau al lui Ion I.Şucu, autorul monografiei comunei argeşene Mioarele. Unii genealogişti de origine boierească, precum Radu Creţeanu şi Alexandru V.Perietzianu-Buzău, au scos, de asemenea, în evidenţă însemnătatea studierii spiţelor de neam ţărăneşti. Nu mai puţin a revenit interesul acesta şi în rândul sociologilor, dovadă în acest sens fiind unele publicaţii ale profesorului Paul H.Stahl.

Domnul Mihai Chiriţă a alcătuit şapte volume - dactilografiate - despre Bistreţ a căror esenţă se găseşte în volumul recent apărut. în pasionata sa căutare l-a călăuzit îndemnul lui Nicolae Iorga pe care îl citează în prefaţă: "O istorie completă şi adevărată a patriei nu se va putea scrie decât după ce se va scrie istoria fiecărui sat în parte". Monografia de faţă este aşadar rodul cercetărilor de aproape două decenii şi jumătate din arhivele de la Bucureşti şi de la Craiova, din biblioteci, precum şi chestionându-i pe săteni. Latura etnografică este, ce-i drept, mai puţin prezentă în comparaţie cu alte monografii săteşti iar ceea ce precumpăneşte este interesul istoric, demografic şi genealogic al autorului, care încearcă să surprindă însă cât mai multe alte aspecte din viaţa locuitorilor din Bistreţ.

Aşezată pe malul Dunării, localitatea are o istorie îndelungată: urmele unui castru roman au fost puse în evidenţă de săpăturile arheologice. Balta Bistreţ - cea mai mare din sudul Olteniei - s-a aflat de-a lungul a cinci veacuri în stăpânirea Mănăstirii Tismana care a dat-o în arendă. În cel de-al treilea deceniu al veacului al XVIII-lea, era arendată de boierul Staicu Bengescu. în prima jumătate a secolului al XIX-lea, de ea este legat numele începătorilor familiei Mihail din Craiova: Mihail Constandin "Grecul" care între 1826 - 1832 a ctitorit biserica "Sf. Nicolae şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - monument istoric - şi fiul său Nicolae (sau Nicolache) Mihail, boierit cu rangul de pitar, care i-a desăvârşit pictura în 1837. Domnul Mihai Chiriţă este cel care mi-a revelat prezenţa familiei Mihail la Bistreţ, o familie ilustră care avea să construiască faimosul palat craiovean, proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau, astăzi sediul Muzeului de Artă din Craiova, şi să acumuleze cea mai mare avere din Oltenia şi una dintre cele mai mari din întreaga ţară. Din păcate despre originea familiei Mihail se preiau adesea afirmaţii defăimătoare şi inexacte din Memoriile lui Constantin Argetoianu care avea toate motivele să fie invidios pe această familie. O comparaţie între conacul de la Breasta şi construcţiile iniţiate de familia Mihail - inclusiv cavoul din cimitirul Ungureni de la Craiova - poate fi revelatoare în acest sens. E vorba chiar, mai larg, de vechi rivalităţi dintre marii proprietari craioveni care astăzi sunt preluate fără spirit critic. Lucrarea despre Bistreţ este aşadar folositoare şi pentru că face lumină în chestiunea primilor membri ai familiei Mihail, fără a menţiona însă localitatea sa de obârşie: Megarova, în Macedonia, în apropiere de Bitolia.

Biserica veche din Bistreţ, pentru a cărei restaurare domnul Mihai Chiriţă face eforturi demne de a fi elogiate şi mai ales susţinute, este acoperită cu picturi exterioare care conţin câteva scene foarte semnificative: "ŤRemarcabilă este scena din fresca exterioară a peretelui sudic, registrul superior, partea dintre pronaos şi pridvor, în care se înfăţişează un ţăran din partea locului, îmbrăcat în cioareci cu găitane, cu cămaşă până la genunchi, încinsă cu un brâu lat, cu pălărie pe cap, cu biciul în mână, îndemnând cei patru boi înjugaţi la plug; însoţitorul său, îmbrăcat în costum popular asemănător, ţine coarnele plugului. în faţa lor se află doi copii îmbrăcaţi în cămăşi lungi de pânză albăť" (p.121). Este o reverenţă făcută ţăranului român faţă de care familia Mihail a avut o consideraţie deosebită. Faptul că lucrurile stau aşa o demonstrează impresionanta şcoală - în stilul unui templu grecesc - pe care Nicolae Mihail a construit-o la Valea Stanciului, pe Jiu, pentru ţăranii de pe moşia sa, numeroasele burse acordate şi multe alte ctitorii despre care mai recent a scris Alexandru Firescu în cartea sa Craiova mon amour.

Interesant este tabloul votiv de la Bistreţ, în care tatăl, Mihail Constandin, este pictat în veşmânt oriental iar fiul său Nicolae, tuns şi bărbierit în stil occidental, este îmbrăcat în frac. Prenumele Mihail al tatălui a devenit aşadar nume de familie la fiul său. Ceea ce face valoarea acestei biserici este atât pictura sa interioară şi exterioară, cât şi faptul că este una dintre primele biserici de zid în această zonă de sud a Olteniei, din vecinătatea Dunării, unde adesea lăcaşurile ecleziastice erau săpate în pământ. Poate nu este exagerat în a afirma că familia Mihail, cu energia specifică aromânilor, a avut vocaţia unor construcţii durabile. Monografia domnului Mihai Chiriţă a adus aşadar o contribuţie la cunoaşterea acestei familii şi iată că pe lângă genealogii de clăcaşi, domnia sa a adus precizări şi la lămurirea unei genealogii din altă categorie socială. Poate ar fi putut chiar să o pună pe hârtie în cartea sa.

Cunoscător al paleografiei româno-chirilice, autorul a transcris şi a prelucrat câteva catagrafii ale }ării Româneşti - între care cea din 1838 -, concentrându-se asupra satului Bistreţ. Interesul pentru demografie, pentru studiul evoluţiei populaţiei este prezent în permanenţă în această monografie. Capitole distincte sunt consacrate şcolii, armatei, administraţiei, ocupaţiilor locuitorilor, reformelor agrare, vieţii cotidiene, căilor de comunicaţie de care a fost legat satul, antroponimiei şi toponimiei. Anexele cărţii sunt, de asemenea, valoroase: alături de arbori genealogici ai familiilor din sat sunt publicate hrisoavele domneşti în care este amintită balta Bistreţului şi satul, hrisoave dintre care nu puţine au fost emise de primii Basarabi. Bogăţia piscicolă a acestor locuri, pusă în evidenţă şi de Constantin C.Giurescu în a sa Istorie a pescuitului, explică în bună măsură avântul economic al satului. De asemenea, agricultura practicată liber după Tratatul de la Adrianopol din 1829, a contribuit considerabil la ridicarea economică a Bistreţului, ca de altfel a întregii Oltenii care a constituit un adevărat rezervor de bogăţie în secolul al XIX-lea şi în prima jumătate a celui următor.

Strădania domnului Mihai Chiriţă merită toată admiraţia, pentru că în ea se oglindeşte exersarea cu folos a pasiunii istoriografice şi a spiritului critic de către cineva cu o altă profesiune. Nici o urmă de diletantism în această carte care mărturiseşte totodată un ataşament sincer faţă de locurile de obârşie. Modelul demn de urmat este alături de noi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara