Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
În vizită la Biblioteca Naţională de Mihai Vakulovski


A doua staţie de Stat, ca să zic aşa, la care opreşte un intelectual din afară cînd aterizează într-o ţară străină e, de obicei, biblioteca. De obicei Biblioteca Naţională. Şi, fiindcă îi am în vedere pe intelectualii importanţi, de obicei aceştia sînt studenţi, masteranzi şi doctoranzi, adică - de obicei - tineri. Astfel, într-un fel, Biblioteca Naţională e instituţiunea de care depinde într-o măsură foarte mare prima impresie despre ţara în care ai hotărît să-ţi faci studiile; şi orice ţară, ca şi orice om, vrea să aibă o imagine cel puţin decentă. Iar prima părere, ca şi prima dragoste, contează. Chiar dacă nu vrem să ne mai amintim de ea, ori ne amintim nu chiar cu cea mai mare plăcere. Sînt într-o situaţie destul de delicată şi scriu acest "Prezent trecut, trecut prezent II" cu aceeaşi intenţie - constructivă - din Prezent trecut, trecut prezent (eseu publicat în revista "Contrafort", unde povesteam despre "prima staţie", mult mai existenţială, mult mai cornută). Scriu acestea tocmai fiindcă îmi place foarte tare România - şi Bucureştiul - şi ţin la faptul ca imaginea ei/lui în lume să fie cea adevărată, pe care o (!) merită (şi o merită!). Fiind de aiurea, unele lucruri, inevitabil, mi se arată mai limpede, îmi sînt mai evidente (decît celor născuţi aici, în România, şi - de asemenea - decît străinilor-străini).
Deci, intri în Biblioteca Naţională a României, oglinda în care se uită România culturală activă. Şi, fiindcă e vorba de imagine, am să mă opresc, aici, mai mult la inscripţiile de pe pereţii bibiotecii care au şi ei urechi, dar din păcate le lipseşte taman ceea ce-ar spune celor care i-au "înfrumuseţat" atît de ţaţa (au-au-au!) că nu sînt poartă nouă, ci pereţii unui locaş în care mai intră şi Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Dan Perjovschi sau - poftim - Maia Morgenstern. Primul afiş, lipit peste tot - îţi aminteşte numaidecît de Caragiale (şi de Eugen Ionescu, fireşte): "STAŢIONAREA PE HOL STRICT INTERZISĂ". Jur: aşa şi scrie, cu litere de-o şchioapă: "STAŢIONAREA PE HOL STRICT INTERZISĂ"! Pe toate coridoarele. Te apucă rîsul, dar, zice înţeleptul popular "Bine rîde acela care rîde la urmă". Aşa că dacă ajungeţi în Biblioteca Naţională din Bucureşti mai bine rîdeţi la "STAŢIONAREA PE HOL STRICT INTERZISĂ", că mai departe nu se ştie (mai departe scrie pe pereţi!). Acesta-i numai începutul. Promiţător. (în continuare nu pot să vă doresc decît Călătorie plăcută!). Urmează secţia "înscrierea cititorilor", pe uşa căreia, printre altele, îţi sar în ochi cel puţin două "sfaturi": "VĂ RUGĂM SĂ INTRE CîTE O PERSOANĂ"; "îNCEPîND CU DATA DE 01.12.1999 TAXA DE PENALIZARE PENTRU PIERDEREA PERMISULUI DE CITITOR AL BIBLIOTECII NAŢIONALE ESTE DE 50.000 LEI./ DIRECŢIUNEA". Te înscrii (de dorit să fii "o persoană"), îţi iei (mai bine nu!) "Regulamentul de funcţionare a serviciilor cu publicul" şi dai cu nasul în uşa pe care scrie, de două ori, "GARDEROBA OBLIGATORIE" (bis!); "BAGAJELE PREDATE LA GARDEROBĂ SE ELIBEREAZĂ NUMAI LA PLECARE"; "LOCUL DE STUDIU îN SALA DE LECTURĂ îL VEŢI PRIMI NUMAI DUPĂ PREDAREA LA GARDEROBĂ A SACOŞELOR, GHIOZDANELOR, GENŢILOR ŞI HAINELOR DE EXTERIOR"; "BANII; TELEFOANELE CELULARE ŞI ACTELE LE VEŢI PĂSTRA LA D-VOASTRĂ"; "ACCESUL îN SALĂ ESTE PERMIS NUMAI CU POŞETE SAU BORSETE DE DIMENSIUNI MICI (MAX. 15-20 CM), CU PENARE ŞI MAPE SUBŢIRI PENTRU FOI DE SCRIS/ NERESPECTAREA ACESTOR CONDIŢII VA DUCE LA SUSPENDAREA PERMISULUI", iar pe uşa următoare - "ATENŢIE! DIN PIERDEREA PLĂCUŢEI CU/ NUMĂRUL DAT DE LA GARDEROBĂ SE/ PLĂTEŞTE O PENALIZARE DE 30.000 lei./ NEACHITAREA ACESTEI SUME/ IMPLICĂ ANULAREA PERMISULUI DE CITITOR AL BIBLIOTECII NAŢIONALE./ DIRECŢIUNEA". Te strecori printre "STAŢIONAREA PE HOL STRICT INTERZISĂ" şi celelalte inscripţii-surori spre liftul pe uşa căruia dăm cu ochii de "ATENŢIE! MAXIM 4 PERSOANE/ GREUTATEA ADMISĂ 320 KG/ LIFTUL RĂMîNE BLOCAT DACĂ SE DEPĂŞEŞTE GREUTATEA ADMISĂ"; "VĂ RUGĂM/ NU TRîNTIŢI UŞA LIFTULUI", iar cînd cobori - de "INTRAREA CITITORILOR/ NEîNSOŢIŢI DE îNDRUMĂTOR/ INTERZISĂ/ DIRECŢIUNEA" şi "NERESPECTAREA/ ACESTEI REGULI ATRAGE/ ANULAREA PERMISULUI DE CITITOR./ DIRECŢIUNEA", ceea ce-mi aminteşte, după filmele cu Dracula, de unele faze din povestirile lui Daniil Harms ("Cît despre Fedia, ajungînd pe coridor în dreptul unei uşi pe care scria "Intrarea categoric interzisă", a deschis-o şi a intrat", şi, ca tonalitate, de "Ascultă, Rakukin, dacă n-ai să termini imediat cu clipitul, am să-ţi dau un picior în piept!" - de menţionat că şi la Harms acţiunea se petrece la bibliotecă). După ce-ţi cauţi cartea de care ai nevoie şi pe care e aproape imposibil s-o găseşti dacă respecţi aranjamentul de acolo (poate-s aliniate pe culori, sau pe înălţimi...), dacă totuşi există în vreun inventar, atunci ori n-o găsesc sau, dacă pînă la urmă (peste vreo oră) ţi-o aduc, lipsesc tocmai paginile de care ai nevoie (sau oricum lipsesc nişte pagini). Ca şi inscripţiile de pe pereţi (nu se potriveşte nicăieri mai bine acel "Cai verzi pe pereţi". Pînă acum chiar nu era de înţeles "ce vrea să spună poetul"), inventarul e un sistem sadic împotriva eventualilor cititori. Pînă găseşti unde să cauţi cartea autorului de care eşti interesat, ori se închide biblioteca, ori, cel puţin, sala în care ai putea să citeşti. Cît aştepţi (aşteaapttă...) cartea, poţi să te uiţi şi prin Regulamentul de funcţionare a serviciilor cu publicul, scris într-un stil (formă) belicos şi chiar ameninţător, de cazarmă şi de puşcărie, într-un lexic milităresc şi pe un fond care aminteşte de scena cu spălarea creierilor dintr-o piesă de Matei Vişniec. Aici competiţia continuă. în Regulament... e o atmosferă de Kafka. Sau Camus. Chiar ar fi indicat ca Străinul să se citească anume în Biblioteca Naţională din Bucureşti. Te simţi ca-n lagărele de concentrare nemţeşti din filmele sovietice. Aici cuvîntul "cititor" e sinonim absolut cu "inculpat" şi nu în ultimul rînd "incult", "zoios" şi "analfabet", al doilea "strat social" non-grata fiind custodele de sală, care probabil că s-o fi făcut vinovat şi el de-a lungul timpului. Citat: "Orice atitudine de clemenţă, de favorizare a faptei de mai sus din partea custodelui de sală, ca şi neînştiinţarea conducerii conform Codului Muncii cu privire la cele constatate, va fi echivalentă cu neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi sancţionată". De fapt tot regulamentul e de citat, dar, din motive lesne de înţeles, vom ciupi din el aşa cum am ciupit din "maximele" de pe pereţi, care l-ar îngrozi şi pe Vlăduţ (unde eşti tu, vorba poetului). început: "Biblioteca Naţională a României şi filialele sale asigură servicii care au drept scop formarea şi informarea celor ce i se adresează [...] Prezentul regulament stabileşte drepturile şi obligaţiile utilizatorilor. Aceştia sunt obligaţi să-l cunoască şi să-l respecte permanent, şi, împreună cu personalul bibliotecii, au sarcina de a-l pune în aplicare". Mai jos: "Pierderea permisului atrage după sine plata unei penalizări, după care se eliberează altul nou. La a doua pierdere a permisului, cititorul respectiv nu va mai beneficia de dreptul de utilizator al Bibliotecii Naţionale./ în cazul pensionarilor, după două pierderi consecutive ale permisului de cititor, se anulează dreptul de utilizator al Bibliotecii Naţionale./ Cititorii au acces doar în spaţiile rezervate lor./ Se interzice accesul la bibliotecă persoanelor care, prin comportament sau ţinută (murdărie, ebrietate, zgomot, violenţe fizice sau verbale, acte iresponsabile), deranjează publicul sau personalul salariat./ Furtul, deteriorarea publicaţiilor, orice agresiune fizică sau verbală la adresa personalului vor fi sancţionate, în funcţie de gravitatea faptei, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Sancţiunile sunt următoarele (...)/ Se interzice: (...)/ Utilizatorii au obligaţia să depună la garderoba bibliotecii orice obiect a cărui prezenţă nu este justificată în instituţie./ Este interzisă introducerea în bibliotecă a bagajelor de orice fel precum şi a publicaţiilor din afara instituţiei./ Biblioteca nu răspunde pentru banii şi obiectele de valoare lăsate la garderobă sau pe mese în sălile de lectură./ în cazul pierderii plăcuţei numerotate de la garderobă se va reţine imediat permisul de cititor. El va fi eliberat după plata unei penalizări". Iată că m-a furat textul (ca-n Urmuz) şi n-am mai putut să vă lipsesc de savoarea acestei lecturi - de la distanţă -, încît încep să mă întreb cum se numeşte asta: sadism sau masochism. Deci: "Accesul la colecţiile bibliotecii se face obligatoriu numai pe baza permisului de cititor, prin sălile de lectură şi cu asistenţa custozilor (în caz contrar se va reţine permisul)./ Cititorul este obligat să semnaleze imediat orice schimbare de adresă sau identitate./ cititorul are obligaţia să memoreze numărul propriului permis şi răspunde personal de permisul său şi de documentele împrumutate./ Pentru consultarea oricărui document cititorul este obligat să completeze citeţ şi corect (...) utilizatorul trebuie să demonstreze că îi este necesar accesul la documente originale şi să obţină aprobarea necesară în scris din partea şefului serviciului Colecţii speciale/ şefului filialei şi a direcţiei bibliotecii. (...) Păstrarea liniştii în sălile de lectură sau în incinta bibliotecii este obligatorie (...) Cititorii BN au următoarele obligaţii (...) cititorului în culpă (...) şi, în mod obligatoriu, i se va suspenda definitiv permisul de intrare în BNR (...) Dreptul de a aplica sancţiunile mai sus menţionate (...) " şi aşa mai departe, pînă la "şi, în mod obligatoriu, i se va anula dreptul de împrumut prin secţia specializată a Bibliotecii Naţionale./ DIRECŢIUNEA". Aşa e tot regulamentul, plin de obligaţii, doar obligaţii, din care reiese clar că BN e un organ de tip poliţienesc, care te urmăreşte, te educă şi te judecă.

Afişele din BN nu se deosebesc deloc de cele din transportul urban, baruri sau de pe pereţi. De exemplu, primul afiş pe care l-am văzut în România a fost cel din casieria Universităţii - "Vine omu, stă oleacă, mai întreabă, dar şi pleacă", apoi, pe o cabină de autobuz, - "Nu mă dispera", iar primul "tablou" - o "diplomă" pe care scria "Cea mai sexy tipă". Dacă nu se putea ca să nu se nască aici pînă la urmă un Caragiale şi un Vlad Ţepeş, poate că încă se poate evita dezvoltarea nefirească şi extrem de propice (în ritmul lui Făt Frumos) a simbolului tipului vulgar, bădăran şi agresiv ("în ofensivă"), care ne bate la uşă. Concluzia firească a acestor observaţii e că cei de la Biblioteca Naţională a României, în cazul cel mai fericit, şi-au pierdut simţul umorului, remediul fiind, poate, o vizită la Sala de Oglinzi din Odesa, care dezvoltă auto-ironia. Sau poate că nu. Cît despre lectură: lectură plăcută...