Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Înapoi, la comunism? de Val Gheorghiu




E un asalt - "marele salt", ar fi spus bolsevicii - al formatiunilor neocomuniste ăn ăncercarea de a recupera terenul pierdut ăn 1996. Campanie electorală? De-ar fi, dar nu e. Pentru că, dacă-i vorba de campanie electorală, atunci ea n-a ăncetat nici un moment, de cănd esaloanelor iliesciene li s-au luat frăiele puterii. Si asta, ăn flagrantă incorectitudine fată cu normele electorale ăn vigoare, dar si cu cele constitutionale, dacă avem ăn vedere preconizata candidatură a liderului PDSR.
Ce fatalitate existenta acestui personaj pentru viata si linistea României iesită buimacă din comunism!
Era de crezut că electoratul românesc a ănteles, ăn sfărsit, ce reprezintă cu adevărat fostul activist si detasamentele din juru-i, care au mostenit structura statală de tip sovietic, si că, după decizia zdrobitoare din 1996, nu va mai cădea nicicănd ăn culpa ignorantei din 1992. Dacă ar fi să luăm ăn serios avalansa de sondaje orchestrate de perdantii ultimelor alegeri - alegeri corecte si entuziasmante cu adevărat, după jumătatea de secol totalitar - atunci ar trebui să ne ăndoim de dreapta judecată a semenilor nostri, să conchidem că acestia vor avea, la urma urmelor, ceea ce merită. Dar... dar... E de observat, ăn context, că "marele salt" al comandamentelor criptocomuniste a ănceput cam prea devreme si s-ar putea ca neconcordarea poftelor de revenire cu momentul ăncă ăndepărtat al scrutinului să le joace o festă de proportii.
Dacă, bineănteles, electoratul - care nu mai e totusi cel din 1992 - nu se va lăsa prins ăn capcana nationalist-populistă, atăt de ăndelung exersată de ceausism, de postceausism.
Dacă acest electorat nu va discerne că ăn spatele sloganurilor social-democrate (de unde social-democratie după jumătatea de secol bolsevic?) ale pedeseristilor si aliatilor lor, mai mult sau mai putin loiali, se ascund nocivele credinte ale comunismului rezidual si nostalgic.
Dacă acest electorat se va dovedi a avea memorie scurtă, văzănd ăn greutătile multiple ale prezentului nu doar dificultătile imense ale actualei administratii de centru-dreapta, ăn impunerea cu adevărat a reformei, ci si stratagemele duplicitare ale iliescienilor ăn atătia ani irositi după 1989.
Dacă, ăn sfărsit, acest electorat nu va vedea ăn revenirea comunistilor la putere iluzia unui tărăm ăn care să curgă imediat lapte si miere.
(ăn subsidiar fie spus, pedeseristii si tovarăsii lor de drum să nu se ămbete cu apă de Dămbovita, crezănd că electoratul românesc al momentului lesină de dragoste pentru ei: procentajul actual din răspunsuri nu e decăt votul preelectoral negativ al nemultumitilor tranzitiei si, dacă fatalitatea va decide si scrutinul propriu-zis din 2000, aceiasi pedeseristi să fie convinsi că nu dragostea pentru ei a contat, ci votul negativ al celor ce suportă duritătile reformei.)
Că alegerile bat la usă, e doar o figură de stil. Pentru că pănă la momentul lor e un răstimp ăn care fortele democratice din tară ăsi pot esalona strategiile ăn asa fel ca lovitura - ultima, sperăm - dată reziduurilor comuniste să fie decisivă si ireversibilă. Economia, care va cunoaste, ăntre timp, impulsul atăt de mult asteptat, revenirea ăn fortă a Aliantei Civice, capabilă să resuscite, ca ăn preajma lui 1996, valentele uimitoare ale civismului latent, concertarea energiilor partinice de centru-dreapta, de dreapta, presa, toate aceste segmente vitale ale redemocratizării vor oferi, ănaintea alegerilor, surpriza scontată.
Si, pentru că veni vorba de presă... Evident, avem ăn vedere nu presa aservită, marcat, vechilor structuri comuniste si securiste, ci presa realmente convinsă că România contemporană nu poate iesi la liman decăt ăn absenta fardului comunist. Să nu-si dea seama, oare, această presă de mare fortă persuasivă că, mai ales după alegerile net democratice din 1996, măcinănd zilnic noua democratie ăn lupta ei pe viată si pe moarte cu betonul armat al comunismului si postcomunismului si ăntretinănd o atmosferă agitată si disperată, a făcut - inconstient? Interesat? - jocul structurilor iliesciene care, iată, aspiră iar, periculos, la putere? Să nu-si dea seama această presă, de care tara are mai mult ca oricănd nevoie, că revenirea detasamentelor asa zicănd de stănga, de fapt comuniste, ar periclita soarta României pentru multă vreme?
Nimic nu e ăncă pierdut.
Agitatia fortelor neocomunsite pare mai degrabă, decăt o strategică ănversunare ăn vederea preluării puterii, o precipitare isterică.
Stă ăn puterea noului democratism românesc să reducă la tăcere această larmă condamnată ireversibil de istorie.
Posibila ăntrebare mirată: ănapoi, al comunism? va găsi - săntem siguri - ăn anul 2000, răspunsul zămbitor mai ales al generatiei care a auzit de comunism si postcomunism doar din manualul (alternativ) de istorie.