Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochean:
Începutul veacurilor de Paul Miron


Un cocoş lăudăros şi neobrăzat îl trezi violent. Moise trase perdeaua de la fereastră şi soarele fierbinte năvăli în toate colţurile încăperii. O stea verde licări în jăratecul uriaş de pe cer. Ieşi afară pe cerdacul umbrit. Cel de Sus terminase agapa şi dormita într-un fotoliu imperial. Moise făcu o temenea largă, care nu fu luată în seamă. Deodată însă începu să vorbească parcă înodînd spusele sale de azi cu acele de ieri. "Am gîndit bine, nu-i aşa? Vei porunci neamurilor unde să se aşeze, pe neamul ales îl vei feri de capcanele Satanei, de atacurile necredincioşilor, ca să mă bucur şi eu. Eu voi fi cu voi. înainte de a vorbi, cercetează cuvintele noi pe care le rosteşti, pentru că Satana le-a furat de la noi, chiar din sertarul meu, şi ni le trimite înapoi otrăvite."
Uriel tăcea. Ignoră îndemnul să-şi spună părerile. Tăcea, dar mintea i se învîrtea în cap ca roza vînturilor în furtună. începu să plîngă amarnic şi cu el plîngeau toate pietrele deşertului. Şi nu pricepea de unde acest izvor al lacrimilor. Erau de bucurie, cum ar fi bănuit oricine? De presimţiri funeste? Nu dormise toată noaptea. Cel de Sus îşi şterse barba albă pieptănată fără cusur cu un prosop mare, popesc. Fără să-l privească, cuvîntă încet şi armonios precum cîntul presurei primăvara. în zădar se străduia ucenicul să-l poată înţelege: "Iubitul meu, ceea ce am constatat în călătoria noastră şi vom mai constata, vei ţine numai pentru tine. Auzi? Nici o vorbă nimănui." Simţindu-se nedreptăţit, Moise icni de supărare şi pentru faptul că nu-l poftise să stea jos. Abia într-un tîrziu veni o altă admonestare: "De ce nu stai jos? Eu cînd vorbesc cu cineva care mă depăşeşte, nu-mi place să mă uit în sus. Ce ai?" - "Mi-e frică de cuvîntul acela nou cu care trebuie să încep - istoria." - "Aşteaptă cîţiva ani şi te vei obişnui. Tu vei avea tron împărătesc după ce vei fi alungat şi bătut cu pietre. Istoria te va învăţa să cugeţi şi să deschizi visteriile înţelepciunii. Eu v-am făcut după chipul şi asemănarea mea. Ne leagă aceeaşi treaptă de iubire."
Din ce în ce mai cucerit, Moise prinsese curaj. Răspunse: "Să ştii, înălţimea ta, că nu te iubesc chiar toţi. Nici măcar cei ai tăi." - "Ştiu. Dar aceştia se topesc în faţa mea ca ceara de flacara lumînării. Oamenii s-au înmulţit, cum ţi-am mai spus. Se împart ei între ei în clanuri şi familii aiurea. Oricum am văzut că nu sînt toate la fel. S-a întîmplat chiar că s-au răzvrăţit împotriva mea, fiecare se credea popor ales. Numai eu am dreptul despărţeniei şi al alegerii căpeteniilor." - "Un popor ales? Tu le-ai adus fericirea supremă? Cine le conferă dreptul de a fi altcum?" Cel de Sus remarcă energia neobişnuită a ucenicului: "Ales de mine, să ne înţelegem." Urechile acestuia simţiră răceala glasului. Dar se înşela. "Ai încredere în tine, eu voi fi scutul tău. Cheamă-mă la nevoie!"