Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Nedemni de un potop de Constantin Ţoiu


Puterea abstracţiei deseori înlocuieşte sau întrece legea naturii, peste care un gînd de-al nostru -, ivit în culmea civilizaţiei tehnice şi a descoperirilor şi invenţiilor de tot felul -, ne îndeamnă să credem că sîntem stăpîni.
În mintea noastră, a număra ceva, înseamnă şi a poseda acel lucru. Chiar şi într-un stadiu mai puţin evoluat, cum era cel în care se împlinea anul 1000, de la Cristos, efectul numărătorii,... nu se poate spune că producea monştri, în felul în care se afirmă în general despre somnul raţiunii că ar da naştere acelor făpturi teribile; dar, numărătoarea abstractă, existînd totuşi, dublată de întunericul ori fanatismul religios, operà încă de pe atunci. Şi s-au tras clopotele. S-a înghesuit lumea prin biserici. S-a spovedit. S-a împărtăşit. Cei bogaţi şi avînd conştiinţa necurată îşi împărţiseră averile celor săraci, ori le spălau de zor picioarele zdrenţăroşilor, ca regele Spaniei...
Natura, dacă, - antropomorfizăm, - privea nedumerită acest spectacol al neamului omenesc, habar neavînd că pe una din poalele ei fluturată de vînt scria mare de tot, să vadă întreaga lume:
Sîntem în anul 1000, judecata Domnului vă aşteaptă.


*

* *

Convenţiile, în mintea omenească, sînt darul nostru înnăscut şi desăvîrşit de civilizaţie, cel mai puternic în raport cu legile şi cu întocmirile naturii. Cînd omul aplică în natură o abstracţie de-a lui, nu neapărat începînd cu numărul matematic, şi cînd această abstracţie dă rezultat - şi de cele mai multe ori fenomenul se întîmplă - el are îndreptăţirea de a crede că aşa se va întîmpla întotdeauna.
E de presupus că, după trecerea anului 1000, lumea a fost uimită, sau nu-i venea să creadă că totul continua să meargă înainte, ca şi cum Cel de sus ar fi uitat prăpădul şi tot ce se cuvenea să urmeze.
De fapt, ne pare rău şi cînd ceva pre-zis, oricît de grav pentru noi, nu se întîmplă. Nesupunerea naturii faţă de o pre-viziune a minţii noastre, oricît de groaznică ar fi, o luăm ca pe o neregulă a firii şi continuăm să credem că eroarea, strecurată în fizica universului, va fi cîndva cunoscută şi înlăturată...
Iată un prilej nou de a supune încă unui test ceea ce ne obsedează: sfîrşitul lumii, - anul 2000.
Un om de spirit şi - poet, pe care-l preţuiesc şi care sper să nu se supere că-i trădez credinţa lui într-o nouă previziune, susţine că sfîrşitul lumii se va produce anul viitor în luna mai la orele 14 şi treizeci; şi că, de data asta, nu mai e de joacă, nemaifiind cu putinţă nici o greşeală de calcul, nici o amînare. Lumea va sucomba brusc, într-un dezastru general. Astfel, încît, nici nu vom mai avea timp să ne îngrijim de cele sufleteşti, înainte de marea trecere generală în neantul prevestit.

*

* *

La primitivi, ei neavînd nici o numărătoare astronomică bazată cît de cît pe observarea legilor naturii, nu exista ideea vreunui sfîrşit al lumii, noţiunea generală de lume neavînd-o încă. Lumea, ca lume a fost un cîştig, greu şi tîrziu dobîndit de specia omenească, pe o treaptă mai ridicată a evoluţiei ei.
Faţă de cele zece milenii de civilizaţie a vechiului Egipt, noi, creştinii, cu numai două milenii, - două mii de ani - sîntem, calendaristic, spun, înapoiaţi. Cu numai 2000 de ani îndărăt, noi sîntem cea mai tînără civilizaţie sau cultură, judecînd lucrurile în mare şi fără a socoti aceasta ca o blasfemie adusă creştinismului mondial...
Doar un musulman de astăzi se consideră depăşit de noi, sau în urma noastră, dacă scădem din 1999, anul 622, - anul Egirei, - cînd Mahomed a înfiinţat islamismul. Ca musulman azi, eşti doar în anul 1377, - (nici nu s-a instalat pe tronul ţării româneşti Mircea cel Bătrîn!).
Chaldeea, din Mezopotamia unde fiinţa Babilonul, cunoaşte cifra de şapte secole înainte de Cristos, cînd ţara a fost întemeiată de Nabopalassar. Un chaldeean care se respectă ar fi azi în anul 2700 care nu este o cifră demnă de un potop. Şi un roman, dacă imperiul roman ar dăinui, s-ar considera şi el contemporan cu Chaldeea, tot cu şapte secole fiind mai avansaţi, cifric, decît noi, creştinii. Nu mai vorbim de evrei, care socotesc anul 4000 dinainte de era noastră ca Facere a lumii, şi al căror calendar începe cu cinci mii şi multe sute, - nu mi le mai amintesc corect. Dar chinezii, cu cele 16 secole înainte de e.n.; dar indienii...
Dacă cei două mii de ani, număraţi de noi cu atîta veneraţie şi credinţă, de la naşterea Mîntuitorului nostru Isus Cristos, ar purta ghinion planetei noastre, normal ar fi ca prăpădul posibil să ne privească doar pe noi, care sîntem - după unii sociologi, - şi cei mai păcătoşi şi mai inventivi oameni în ale răutăţilor de pe tot globul răspîndite peste tot de civilizaţia noastră albă în plină şi spectaculoasă desfăşurare...


*

* *

Să ciocnim paharul cu şampanie ascultînd orologiul ce numără ultimele secunde ale mileniului unu; (cînd, domnule, nu s-a întîmplat nimic!) şi să ascultăm un moment vuetul, presupus, al începutului de cataclism, abătîndu-se peste tot, numai peste noi, creştinii, catolici, ortodocşi, protestanţi, reformaţi,... trecîndu-ne în revistă păcatele. Iar dacă scăpăm şi de astădată, să ne înclinăm înaintea Voinţei universale; şi dorind ca, în anul 5000, - după cei trei mii de ani pe care ştiinţa îi socoteşte de aici înainte pînă la următoarea eră glaciară -, specia umană mult avansată să fi părăsit la timp planeta pămînt făgăduită erei glaciare pe încă zece, sau sute de mii de ani, găsindu-şi un alt destin pe un alt corp ceresc...