Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Note cu femei din '58 de Constantin Ţoiu

24 martie 1958. Noaptea visat femeia tânără de serviciu de la Espla pe care n-am mai văzut-o de vreo cinci ani. îmi rămăsese în minte fiindcă ştiam că era o adventistă, alegând credinţa pe care nu mulţi ortodocşi o au, şi mai ales dobândită recent, - ceea ce, având în vedere stricteţea regimului politic de la noi, nu era ceva obişnuit.

Dar mi-o mai aduceam aminte şi pentru felul cum arăta, - slăbuţă, păr deschis, castaniu, cuminte, muncitoare, curată. Şi mai era ceva, - îi lipsea un deget de la mâna stângă, - dreapta, inelarul...

Nimic personal nu îndreptăţea visul avut. Dar parcă este neapărată nevoie de logică...

Nu era nici o obsesie... Nu mă gândisem deloc la ea. Poate că doar o surprinsesem mai de mult privindu-mă într-un anumit fel...
Şi totuşi, o visasem. Că îşi pieptăna părul castaniu dusă pe gânduri... Că buzele albicioase, subţiri păreau închise într-un surâs lăuntric...
Şi chiar în ziua aceea, după vreo cinci ani şi mai bine, să mă întâlnesc cu ea, să dau piept în piept, iar ea să lase capul jos, şi să treacă mai înainte, fără a se opri...

îmi place să mă uit la teatru, la repetiţiile actorilor, actriţelor. într-o zi, - cam în acelaşi an, nu mai ţin minte la ce teatru, îl aud pe regizorul principal, căruia ceva mai târziu am aflat că i se spunea Şecspir, - îl aud că zbiară pe scenă la trei actriţe, - erau trei pe scenă...

- Fetelor..., m-aţi omorât,... sunteţi voi geniale,... dar tâmpite de tot..., aici trebuia să...
Tâmpite, mai mergea, - dar de tot!...

Nu mai zic ce credea regizorul, - bătrân-bătrân, - că trebuia...

Stătuse puţin, se gândise că fusese prea tare. Mai ales cu una din ele, care era foarte deşteaptă, tocmai pe ea s-o facă,... - cu celelalte două, care nu se bucurau de aceeaşi faimă... Plus că, cu prima, era şi oarecum prieten, dar îl luase valul...

în pauză îmi făcusem drum spre Lelia... na, că scăpai numele ei mic, - şi avurăm următorul dialog:
întâi că în teatru, actorii,... actriţele, una, două, când se văd, se pupă, uneori şi cu civilii... (Eu eram civil.) Şi Lelia m-a pupat, înjurându-l pe... Secspir, cum îi spuneau ei regizorului lor.
Mă pupă deci, înfierbântată, exclamând:
- Ai auzit cum ne-a făcut Şecspir,... nişte tâmpite!...
Am încercat să schimb direcţia lingvistică, regizorală...
Am zis:
- Zicea că eraţi geniale,... dar... nu ştiu cum...a scăpat cuvântul acela,... în sensul că, uneori, veniţi aşa, cu o trăznaie, că se miră mult cum de v-a trecut prin cap...
- Cum adică, făcu Lelia, aiurită.
- Nu tâmpenie,... o trăznaie!
- Aşa, aşa! Ai nimerit-o!
- Exact.
- Deci... Şecspir, - cum îi spuneţi voi, - v-a făcut de fapt un compliment, - numai că l-a luat gura pe dinainte...
- Uite, - sări ea, - de pildă eu, pe scenă, n-am nici un haz, nu pot juca în roluri caraghioase. Nu râde nimeni, nimic!
- De ce?...
- Pentru că sunt inteligentă, de-aia...
- Nici eu nu prea am haz, să ştii, măresc eu potul.
- Atunci - deduce Lelia - şi mă pupă imediat - n-ai haz, dar eşti spiritual!
Să zicem, m-am gândit. Asta era, într-adevăr, altceva.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara