Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Noua direcţie a „Tribunei“ din Cluj de Nicolae Manolescu

N-am auzit până deunăzi de Mircea Arman, noul redactor- şef al revistei „Tribuna“ din Cluj. Editorialul pe care îl semnează în chiar primul număr m-a edificat, aş putea spune, în privinţa lui. Demisia din colegiul director a lui Ion Vlad şi Ion Pop m-a determinat însă să fac unele cercetări suplimentare.

Cin’ să fie? Cin’ să fie? L-am sunat pe Horia Uioreanu, preşedintele Consiliului judeţean, pe care îl cunosc de când era preşedinte al Comisiei parlamentare pentru UNESCO, care mi-a spus că Mircea Arman este cel care a câştigat concursul pentru post, la care a participat şi Ovidiu Pecican, dar care n-ar fi prezentat un proiect propriu. De la un membru al comisiei de concurs am aflat că Horia Uioreanu nu era corect informat. Pecican prezentase proiectul cuvenit. În plus, experienţa şi reputaţia făceau din el favoritul concursului. Numai că zarurile fuseseră aruncate: numirea s-a făcut pe criterii politice. Nu ştiu de ce nu mă mir! De altfel, am aflat şi că nu e prima oară când Mircea Arman ţinteşte şefia „Tribunei”. Filolog de formaţie, cu un doctorat susţinut cu Mircea Muthu, şi cu studii juridice apoi, nu era recomandat de nimic pentru post. Nu, din păcate, şi de nimeni! Relaţiile politice l-au ajutat să-şi vadă visul cu ochii. Şi, o dată instalat, a scris editorialul despre care e vorba.
Editorialul pleacă de la câteva angajamente radicale: „Anul 2013 va marca o adevărată cotitură în viaţa revistei «Tribuna»”, „o adevărată revoluţie a conţinutului, rubricilor şi, nu în cele din urmă, a colaboratorilor”, în aşa fel încât revista să devină o „tribună naţională”. Bravo!, mi-am zis, deşi m-au pus pe gânduri stilul emfatic şi referinţa la „revoluţia” colaboratorilor. Trăiesc de prea multă vreme în lumea presei culturale ca să nu înţeleg unde bate „revoluţia” cu pricina. Demisiile pe care le-am menţionat sunt o urmare imediată. Temerile mi-au fost oarecum calmate de declaraţia care urmează: „Nu ne interesează găştile, afinităţile şi coteriile literare…” Chiar dacă n-am văzut sensul menţionării, în context, a afinităţilor. Un paragraf mai jos, minunatele principii abia enunţate sunt şterse cu o singură trăsătură de condei: „Nu există cultură sau, mai bine spus, instituţie culturală care, în intimitatea ei, să nu fie afiliată, dirijată, spre un anumit tip de politică, fie ea politică culturală naţională, spre propagarea şi impunerea unor anumite idei culturale şi politice izvorâte dintr-un ataşament autentic la o anumită ideologie sau filosofie.” Sau e laie, sau e bălaie, domnule Mircea Arman! Vă sunt recunoscător totuşi pentru sinceritatea din partea a doua a declaraţiei. Mai ales că e confirmată pe deplin de finalul editorialului, adevărat pamflet, debordând de spirit sectar şi de generalizări tendenţioase. Demult nu mi-a fost dat să constat un asemenea dispreţ faţă de prozatorii şi eseiştii de azi. Au scăpat poeţii, din cine ştie ce capriciu al cenzorului improvizat. Urmăriţimă: autorul socoteşte că trăim în „cea mai tulbure epocă” din cultura română, în care ar triumfa „forme fără fond”, precum o „proză delirantă, exhibată de tot soiul de indivizi frustraţi – cultural sau sexual – ori de-a dreptul sociopaţi” sau o filosofie la modă, opera unor „epigoni ai lui Noica”, „mânaţi de sete de putere şi de arghirofilie”, a căror „elină” e la fel de „aproximativă” ca şi germana, „cunoscută la nivelul unei femei de serviciu din Silezia”. Duse sunt pe apa Someşului frumoasele principii din debutul editorialului. Nu rămâne decât o inexplicabilă (poate doar prin invidie!) ură faţă de mari intelectuali şi scriitori de astăzi a căror unică vină constă în a se bucura de recunoaşterea unor merite de care Mircea Arman n-a avut parte. N-am nici cea mai mică idee din ce provincie a Germaniei provine germana lui Mircea Arman, dacă va fi ştiind-o, nici dacă prozele sale, dacă le va fi scris, sunt pure de orice frustrare culturală sau sexuală. În definitiv, nici nu mă interesează. Cum spuneam, editorialul este edificator pentru om şi pentru presupusa lui operă.
Nu pot totuşi să nu găsesc uluitoare aroganţa intelectuală a lui Mircea Arman, chiar şi într-o epocă „tulbure”, precum aceea actuală. Am putea-o lua sub beneficiu de inventar, dacă n-ar fi vorba de soarta unei publicaţii fondate în 1884 de Ioan Slavici şi de care şi-au legat numele, fie şi numai în decursul deceniilor postbelice, scriitori importanţi ca D.R.Popescu, Aug.Buzura, Mircea Zaciu, Victor Felea, Ion Vlad, recentul demisionat, şi alţii. Lăsată pe mâna unui diletant, veleitar fără operă şi fără conştiinţă literară, băiat de mingi într-un partid politic, „Tribuna” va deveni o revistă după chipul şi asemănarea noului ei redactor-şef. E destul să citim paginile din revistă despre Eminescu, prilejuite de 15 ianuarie: e vorba de reînvierea ipotezei stupide şi fără nici un temei documentar, lansată imediat după revoluţie, a internării la nebuni a marelui poet, din motive nu medicale, ci politice (iată-l pe Eminescu „onorat” cu titlul de cel dintâi deţinut politic român!), de către o monstruoasă coaliţie pusă la cale de însuşi Titu Maiorescu, cu sprijinul adversarilor liberali ai gazetarului. Nu e destul că ne jucăm de-a politica, ne jucăm acum şi cu istoria!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara