Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de poezie:
Noul misticism de Marius Conkan

S-au spus deja destule lucruri lămuritoare despre Glitch, volumul recent publicat de Vlad Moldovan, care este cu siguranță cel mai comentat și atipic poet tânăr al ultimei perioade. Din acest motiv, adaug aici câteva note în măsură să deslușească, acolo unde este necesar, natura unui stil care s-a distanțat vizibil de poeticile dominante în literatura de azi.
Putem vorbi, întâi de toate, despre un fals ermetism al poeziei lui Vlad Moldovan. Deoarece ermetizarea limbajului, ca să fie validă estetic, cere neapărat o decodare, în logica unei semantici care își dezvăluie gradual conținutul, prin chiar ascunderea lui organizată. Cu alte cuvinte, ermetismul este, prin excelență, rațional și „matematic”. În schimb, poezia din Glitch se „comportă” asistemic și divergent în fața unei coerențe semantice care s-ar produce la nivelul receptării. Fără să fie ininteligibilă în sens strict experimental (destule pasaje sau chiar poeme degajă, în narațiunea lor, sensuri majore, globale), o atare poezie este ghidată, pur și simplu, de plăcerea pe care o poate furniza textul (sintaxa și forma), tocmai în lipsa unor lămuriri menite să ofere o însemnătate poetică și, de ce nu, filosofică (aspect fundamental în cadrul esteticilor normative). Fără îndoială, putem identifica în volumul Glitch un nou tip de „ostranenie” (insolitare), al cărui efect este obținut prin ruptura constantă dintre semnificat și morfologie, în litera unui discurs ce-și dezvăluie aura ca performativitate/execuție și este subversiv la adresa mainstream-ului estetic actual („Șterge ritmul acela/ cu acesta/ din căști/ și deci la bază,/ chiar lângă mine/ care sunt o virgulă,/ o incluziune./ Se ridică/ alternanțe de aer/ poticneli de alamă/ spumele iubirii/ direct intricate/ spontan împinse/ spre fus de biți/ reticulați/ puncte și oscilații,/ engrame dosite ca sufletele/ pe vârf de pick-up/ Prin linia de laser/ E frumos/ aici”, p. 75).
Asemenea aspecte sunt definitorii pentru noul misticism (prezent, sub alt chip, și în poetica recentă a lui Andrei Doboș), care este calibrat cu virtuozitate în funcție de noile realități socio-culturale, indiferent dacă acestea sunt înțelese sau nu din perspectivă postumanistă. Deci, nu avem de-a face, în cazul lui Vlad Moldovan, cu simple exerciții stilistice, comise de dragul delectării, ci de (false) jocuri formale, care devin ontologice pe măsură ce sunt performate și ating, astfel, valoarea unui misticism hrănit de o inedită filosofie a limbajului. Mai precis, de revizitarea tradiției literare și a fondului oral/arhaic, care sunt făcute compatibile, la modul ingenios, cu noile muzici și sensibilități, atât de intense în diversitatea lor. Recapitulând, efectul de „ostranenie” potențat de structurile „glitch”, în interiorul unei poetici ce pune accentul pe relația semn-performativitate, ca spațiu de rezonanță pentru noul misticism – acestea sunt elementele de primă importanță în volumul lui Vlad Moldovan, aflat la intersecția dintre inovație și tradiție, în spiritul noilor tehnologii.
Pe de altă parte, în ciuda caracterului său asistemic și subversiv față de esteticile axate pe coeziunea dintre semn/formă și imaginar/lume (deci pe o profunzime globală a stilisticii și ideației, fie aceasta în registre minore), poezia din Glitch funcționează după un sistem bine definit. Dispersia și interferența (procese elementare în optică) reprezintă suportul tehnic pentru asemenea construcții poetice care se desfășoară pe trei planuri majore: stilistic, imaginar și cultural. La nivelul limbii și stilului, autorul operează constant cu reducții sintactice, erori de grafie, dar și cu mixajul dintre arhaic și neologic, cu dereglarea tropilor clasici, pornind tocmai de la o coerență a formei care se vrea dinamitată. În plan imaginar, „optica” volumului este condusă de dispersia unor realități omogene, din care transpar fragmente, urme, senzații și vagi contexte existențiale, ce alcătuiesc numeroase câmpuri de interferență, sustrase permanent unei semantici integratoare. În schimb, cel de-al treilea plan de construcție, care le însumează pe celelalte două, este mai degrabă unul cultural-generic și mizează pe asamblajul unor dimensiuni incongruente: de la spații rural-urbane, cartografiate inclusiv prin bizarerii lingvistice și de percepție, la natura virtuală, digitală a realului, cu origini aproape epifanice în muzica electronică. Aceste optici și sisteme de interferență constituie sursa unui nou tip de „ostranenie” care, în dinamica semnperformativitate, stratifică misticismul inedit al volumului.
Cu toate acestea, poezia din Glitch nu este pentru neofiți sau pentru cei care caută și se iluzionează adesea cu stiluri încărcate de afect. Așa cum nu e nici acea poezie care ar putea deveni emblematică pentru o anume perioadă culturală: angst-ul major își așteaptă totuși vocile pe măsură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara