Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
însemnări despre memorialistul ioan n. roman de Nicolae Scurtu

Biografia şi bibliografia poetului, publicistului, traducătorului şi memorialistului Ioan N. Roman (1865–1931) au fost cercetate, cu atenţie, de jurnaliştii Traian Lăzărescu, ginere, şi Horia Roman, fiu, care au identificat şi toate pseudonimele şi anagramele folosite de acesta. Autor al unui singur volum de Poezii(1894) ce s-a bucurat de aprecierea lui Titu Maiorescu, N. Iorga, G. Călinescu, Tudor Vianu, Emanoil Bucuţa şi alţii, Ioan N. Roman a fost, de fapt, un polemist redutabil. Sunt cunoscute şi publicate polemicile sale cu unii dintre contemporani, iar aceea care a stimulat un interes special este cu directorul revistei „Contemporanul“, criticul literar Constantin Dobrogeanu-Gherea. În ipostaza de gazetar, de director de ziare şi reviste, de om al legii, de om politic şi de factor cultural, cu implicaţii notabile în viaţa spirituală a Iaşului, dar, mai ales, a Constanţei, Ioan N. Roman a cunoscut şi a colaborat cu o sumă importantă de creatori şi intelectuali. După 1900 a început să scrie evocări, medalioane, portrete sau să relateze unele întâmplări, mai aparte, din biografia ziarelor şi revistelor pe care le-a coordonat. La insistenţele unui jurnalist ieşean, Constantin Săteanu (1878–1949), implicat profund în destinul presei din Iaşi şi Bucureşti, memorialistul Ioan N. Roman îl evocă şi pe Mihai Eminescu, pe care l-a cunoscut îndeaproape şi a cărui operă i-a influenţat gândirea şi sensibilitatea poetică. Epistolele lui Ioan N. Roman, ce se publică acum, se constituie într-o elocventă mărturie a prezenţei lui Eminescu în memoria celor ce l-au cunoscut şi care au conştientizat că trebuie să lase posterităţii câte o imagine a „poetului nepereche“.
*
Constanţa, 31 ianuarie 1921

Stimate domnule Săteanu,

Vă mulţumesc cu recunoştinţă pentru frumoasele cuvinte de aducere aminte despre „poetul uitat“ care sunt eu. Timidele mele încercări din adolescenţă nu meritau, desigur, elogioasa d[umnea]v[oa]stră relevare.

Venind de la un ieşean, care vorbeşte de un vechi ieşean, mi-o explic numai prin simpatia firească ce leagă pe oameni însăşi localitatea în care trăiesc ori au trăit, pentru că orice am face şi oriunde ne-am duce, rămânem sufleteşte legaţi de locul unde am copilărit şi unde ne-am depănat anii cei mai frumoşi ai vieţii.

Propunerea
d[umnea]v[oa]stră de a vă trimite pentru Cuvântul liber câteva articole de amintiri asupra momentelor pe care le precizaţi în scrisoarea din 25 ianuarie 1921, şi la care s-ar putea adăuga şi altele, cum ar fi amintiri despre Eminescu, Creangă, Miron Pompiliu, despre mişcarea de la Contemporanul,etc., mă măguleşte.

Trebuie să vă mărturisesc însă că ocupaţiunile mele profesionale îmi lasă prea puţin timp disponibil pentru alte îndeletniciri. Ce voiţi! Vremurile sunt grele şi eu am grija unei familii numeroase. Va trebui deci să aştept o vacanţă judecătorească: cea de Paşti, poate; cea mare mai sigur.

 Aici, la Constanţa, am înfiinţat şi noi o Societate culturală1şi scoatem o revistă trimestrială, Analele Dobrogei2, la care scriu şi eu din când în când, regretând că n-o pot face mai des, din aceeaşi cauză.

Voi lua măsuri să vi se trimită cele patru numere apărute până acum, primul an. Frunzărindu-le, veţi vedea că e vorba de o muncă serioasă, la care sunt mulţumit că am putut contribui şi eu, îndemnând pe unii din cărturarii dobrogeni să o facă.

Vă mulţumesc încă o dată şi vă rog să primiţi expresiunea sentimentelor mele cele mai distinse.

Ioan N. Roman

*

Ioan N. Roman
Avocat
Constanţa, Str[ada] Carol, nr. 127
Telefon 67/3
Constanţa, 18 noiembrie 1930

Scumpe domnule Săteanu,

Fiindcă „nu vă daţi bătut“ şi insistaţi să vă răspund la întrebări, iată mă execut.

Cu nenorocita mea prolixitate, oricât aş fi căutat să mă concentrez, n-aş fi putut răspunde, într-un singur articol, la toate întrebările
d[umnea]v[oa]stră. Veţi conveni, de altfel, şi d[umnea]v[oa]stră, că e mai lesne să pui întrebări, decât să dai răspunsuri.

Amintirile mele, drept vorbind, nu-s interesante. Dar acestea-s. Altele n-am. Cine strică dacă mi le cereţi, şi încă stăruitor?!

De cumva le găsiţi publicabile, şi nu socotiţi că locul cel mai potrivit pentru ele ar fi la coş, atunci voi continua, într-un articol viitor, despre Eminescu şi mai târziu când voi avea mai mult timp liber şi mai bune dispoziţii, în alte articole, despre ceilalţi despre care mă întrebaţi, aşa cum i-am cunoscut.

E locul să regret că în timpul războiului mi s-a distrus tot ce aveam, deoarece nu m-aş fi ferit, cum o fac, de teamă să nu greşesc, de preciziuni, ci mi-aş fi documentat, oarecum, amintirile şi cu operele şi cu scrisorile autografe ale celor despre care mă întrebaţi şi cu care s-a întâmplat să fiu ani de zile în corespondenţă.

În fruntea paginii 1 a manuscrisului am lăsat, cum vedeţi, puţin loc alb, ca să puneţi
d[umnea]v[oa]stră titlul ce-l veţi socoti mai potrivit.

Deşi scrisul meu mi se spune că ar fi citeţ, mă tem să nu se strecoare greşeli de tipar, prea gogonate. Am oroare de ele! Veţi da, deci, în grijă să se facă bine corectura.

Vă mulţumesc pentru ultimul
d[umnea]v[oa]stră volum. L-am frunzărit, să vă pot spune, în toată sinceritatea, că l-am găsit foarte interesant. L-am pus la o parte, ca să-l reiau, la plume à la main, mai ales că, în paginile lui, retrăiesc eu însumi, pe ici-colea, clipe din trecut.

O notiţă, anunţând apariţiunea, s-a şi publicat în Dobrogea jună. După ce îl voi citi sistematic, voi atrage atenţiunea redacţiei asupra pasagiilor ce voi socoti că e bine să fie relevate, în vederea unei dări de seamă, dacă treburile şi grijile vieţii cotidiene nu-mi vor da răgaz să scriu chiar eu ceva asupra lui, cum aş dori.

În ce priveşte fotografia, vă trimit pe cea din urmă: cam întunecată şi ursuză, dar alta n-am. „Adevărul“ mai are un clişeu după o altă fotografie a mea, ba şi unul după o fotografie din tinereţe.

Se vor descurca ei cum vor crede mai bine, dacă vor găsi cu cale să publice articolul şi pe deasupra să-mi mai dea şi mutra.

Cu bună prietenie,
Ioan N. Roman

 P.S. De cumva în manuscris sunt greşeli, ori lungimi, refaceţi-l cum credeţi.

*

 Ioan N. Roman
Avocat
Constanţa, Str[ada] Carol, nr. 127
Telefon 67/3
Constanţa, 19 noiembrie 1930

Scumpe domnule Săteanu,

[I]eri v-am expediat, recomandat, interviul cerut, adică numai o parte a lui, rămânând ca răspunsurile la celelalte întrebări să urmeze.

La manuscris am adăugat şi o scrisoare şi în scrisoare spun că vă trimit şi ultima mea fotografie.

Acum bag de seamă că fotografia a rămas pe birou. Am uitat s-o pun în plic.

V-o trimit deci separat, în completarea scrisorii de ieri, ca s-o aveţi pentru cazul când v-ar fi necesară.

Cu distinse sentimente,
 Ioan N. Roman

*

Ioan N. Roman
Avocat
Constanţa, Str[ada] Carol, nr. 127
Telefon 67/3
[Constanţa], 6 decem[brie] 1930,
Sfântul Nicolae

Scumpe domnule Săteanu,

Scrisoarea
d[umnea]v[oa]stră din urmă, prin care-mi anunţaţi primirea celui dintâi articol, mi-a parvenit. Veţi vedea cum îl veţi putea utiliza.

Îmi ţin cuvântul, şi vă trimit al doilea articol, tratând despre Eminescu3, aşa cum l-am cunoscut.

Cum veţi vedea, nu-s lucruri noi, decât unele, şi nici importante, «epocale», cum spun „fraţii ghe ghincolo“. Viaţa curentă însă se alcă- tuieşte din mici nimicuri şi eu nu puteam inventa nimic pentru a mulţumi setea de senzaţional.

Cu toate acestea, nimicurile înşirate în articol fac parte din viaţa nefericitului poet în epoca la care l-am cunoscut. Ele au singurul merit al veracităţii şi autenticităţii. Şi dacă şi alţii ar mai da detalii, cât de neînsemnate, cei care au curiozitatea de a cunoaşte această existenţă, aşa cum a fost, ar avea mai multe informaţii de natură a le da o idee mai justă.

În privinţa celorlalte chestiuni ce-mi mai puneţi („Contemporanul“, Vlahuţă, Delavrancea, Caragiale, «Adevărul literar» cu Şt. O. Iosif, Traian Demetrescu etc., apoi Gh. Panu şi ceilalţi) nu promit absolut nimic.

Dacă voi găsi timp şi dispoziţie, voi face ce voi putea şi cât voi putea fără a promite nimic.

Cu bune şi amicale sentimente,
Ioan N. Roman

P.S. În manuscris am făcut corecturi. Scrieţi-mi dacă vă puteţi descurca şi în caz că aţi avea vreo greutate, vă stau la dispoziţie ca s-o înlăturăm.

Dacă aş fi avut mai mult timp aş fi pus manuscrisul pe curat. Dar n-am avut. Chiar ca să-l scriu aşa cum e, am profitat că azi e sărbătoare.

_______________
Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Societatea culturală dobrogeană a fost înfiinţată în anul 1920, prin grija lui Constantin Brătescu şi Ioan N. Roman.
2. Revista Analele Dobrogeiapare, în răstimpul 1920–1938, în Constanţa.
3. Ioan N. Roman, O pagină inedită din viaţa lui Eminescu în „Adevărul literar şi artistic“, 10, nr. 538, 8 martie 1931, p. 3-4. [Cu un comentariu de C. Săteanu].

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara