Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Întoarcerea lui Roland Barthes de Micaela Ghiţescu

José Augusto Seabra

De la Paris - via "Jornal de Letras, Artes e Ideias" (nr. 844/5-18/II/2003), echivalentul bilunar al "României literare" - ne vine un semn doct şi fervent de la José Augusto Seabra, poet, critic şi istoric literar, profesor la Sorbona, fost ministru al Educaţiei în Portugalia şi, nu în ultimul rând, fost ambasador al ţării sale la Bucureşti. Doctorand al lui Roland Barthes sub îndrumarea căruia şi-a elaborat teza despre Fernando Pessoa şi poetodrama, Excelenţa Sa a vizitat expoziţia-omagiu dedicată acestuia la Centrul "Georges Pompidou" din Paris (ce a fost deschisă până la 10 martie). Ne facem o bucurie să reproducem pentru cititorii români, comentariile sale entuziaste şi profunde, imaginându-ne o clipă că-l însoţim în vizitarea acestei expoziţii, intitulate Roland Barthes, Corpus redivivus, aşa cum uneori am avut privilegiul să-l însoţim în deambulările sale prin Bucureştiul cultural. Amintim că, în timpul misiunii sale în România, Excelenţa Sa a descoperit un "raport" imediat trimis de Roland Barthes ministrului de Externe din Franţa în perioada când era Directorul Bibliotecii Institutului Francez din Bucureşti (1947-1948), raport lucid despre extinderea treptată şi ireversibilă a beznei comuniste peste societatea românească. Comentariile lui José Augusto Seabra pe marginea acestui raport au apărut în "România literară" nr. 48/2000, iar raportul in extenso în "Memoria - revista gândirii arestate" nr. 34/2001.
Titlul textului aparţine redacţiei.
            
Cu intermitenţe, de la moartea lui Roland Barthes, cei care se pretind nu numai făuritorii modelor intelectuale, ci şi groparii lor, au anunţat (dacă nu au socotit-o chiar de-a dreptul consumată) moartea operei sale. Şi totuşi, în mod recurent şi în valuri succesive, când mai discrete, când mai vii, asistăm la o revenire în vogă a lecturii sale şi a destinului său critic, care este şi o revenire amiabilă a autorului, de el însuşi anunţată cândva. Asemeni lui Orfeu, referinţă mitografică esenţială a scrisului său, Barthes pare să fi continuat să avanseze, spre a-l resuscita, asta după ce a devenit totuşi puţin un scriitor demn de a fi iubit, trecând prin proba pasiunii: moarte promisă unei Vita Nova, contrar iluziilor celor care ar fi vrut să îngroape laolaltă pe amant şi pe iubită, ale căror corpuri s-au contopit finalmente dispersându-se la nesfârşit, ca într-o Cale Lactee.
Ultima reviviscenţă a galaxiei barthesiene a primit recent o expresie parcă mărită cu lupa, o dată cu reeditarea Operelor Complete, îngrijite de Eric Marty şi adăugate cu texte noi - la cinci ani după prima ediţie scoasă de Servil - şi cu publicarea cursurilor sale de la Collège de France, însoţite de diverse studii, toate acestea culminând cu o grandioasă expoziţie la Centrul Georges Pompidou, unde corpus-ul lui este reconstituit minuţios printr-o împletitură de imagini, voci, texte manuscrise şi tipărite, obiecte fantasmatice, deschizând neiniţiaţilor universul în expansiune al criticului, semiologului, în fine scriitorului, ipostaze indisociabile de un Barthes plural în unul.
           
Astfel pare să se împlinească dorinţa (cuvânt-cheie) pe care o enunţase chiar el în Sade, Fourier, Loyola: "Dacă aş fi scriitor, şi sunt, cât de mult mi-ar plăcea ca viaţa să-mi fie redusă, prin grija unui biograf prieten şi dezinvolt, la câteva plăceri, câteva inflexiuni, să le spunem biografeme, ale căror distincţie şi mobilitate ar putea să călătorească dincolo de orice destinaţie şi să ajungă a atinge, ca nişte atomi epicurieni, un corp viitor, promis aceleiaşi dispersii".
           
Organizatoarele expoziţiei, Marianne Alphanb şi Nathalie Léger, au putut aduna, din fondul actualmente depozitat de fratele lui Barthes, Michel Salzédo, la Institutul de Texte şi Manuscrise Moderne (ITEM), nu numai manuscrisele cărţilor, articolelor şi notelor de la seminariile pe care le-a condus, ci şi numeroasele fişe de lectură, pe lângă corespondenţă şi alte documentaţii personale care stau mărturie intensei sale vieţi intelectuale. Ele au căutat, cu o reuşită rară, să ne dea astfel o viziune asupra lumii scrisului său: un scris - cum se spune în pliantul prezentării - întotdeauna supus dublului joc al rigorii temei şi volubilităţii variaţiunilor; tema este obstinaţia, tenacitatea scrisului, variaţiunile sunt nenumăratele răspunsuri date solicitărilor lumii. În această idee itinerarul a fost distribuit pe 11 etape, în care sunt încastrate firele unei călătorii multiple ce poate fi întreprinsă printr-un du-te-vino la alegerea vizitatorului, ca într-un labirint în care firul Ariadnei ar fi însăşi dorinţa luată drept ghid pentru plăcerea textului.
           
La intrare, o "pneumotecă" permite din capul locului să descoperim lexicul lui Barthes ale cărui cuvinte apar pe măsură ce trecem prin faţa a circa douăzeci de lentile proiectoare. Şi imediat vizitatorul se vede el însuşi proiectat în spaţiul emblematic al Mitologiilor, aşa cum fusese acesta vizualizat şi analizat critic de semioclastia barthesiană: de la celebra DS 19 - un vehicol al epocii oferit de Citroën - la Ghidul Albastru, la imagini din turul Franţei, la catch, la iconografia Părintelui Pierre, la reclamele pentru detergenţi, la toate celelalte mituri ale vieţii cotidiene franceze de la mijlocul secolului trecut, dintre care unele subzist în avatarurile lor contemporane. Şi ne aflăm deja în plină aventură structuralistă, care fusese prevestită în Gradul zero al scriiturii, dar urma să se fundamenteze abia mai târziu, din punct de vedere semiologic, ca activitate - prezentată aici, printr-o instalaţie interactivă multimedia, după mod de utilizare a unei cărţi precum Sistemul modei - pe care Barthes prefera să o conceapă ca pe un act poetic al omului structural, asemănător celui al unor Butor, Mondrian sau Boulez, când organizează un anumit obiect care se va numi tocmai compoziţie.
           
Din eseistica critică a lui Barthes ni se dau unele mostre semnificative, exemplificate prin relaţiile lui elective cu noul roman, anume cu Robbe-Grillet, căruia i-a fost unul dintre primii admiratori, cum reiese dintr-o scrisoare entuziastă pe care i-a adresat-o la începuturile acestuia - dar şi prin polemica privind Noua Critică ce a urmat publicării volumului Despre Racine. Atracţia lui Barthes pentru teatru, şi mai cu seamă descoperirea lui Brecht, este evidenţiată în mod deosebit printr-o documentare scenografică pertinentă care permite să se înţeleagă influenţa lui asupra înscenării textuale însăşi. Dintre etapele următoare, câteva fac obiectul unei încadrări topografice speciale, cu un efect estetic fascinant. Una dintre ele este cea a Japoniei, imaginată de Barthes ca Imperiul semnelor şi prezentată, nu ca o civilizaţie exotică, ci despuiată - prin acele trăsături care l-au sedus cel mai tare pe călător: spaţiul urban, ritualul întâlnirii, teatrul Nô, haikù-ul, caligrafia unei limbi mai mult decât străine: stranii.
Atracţia lui Barthes pentru pictură, care l-a împins mai apoi s-o practice ca amator, este magnific prezentată în seria de experienţe pictografice căroa li s-a dedicat de la un moment dat. Ea mai este vizibilă şi în reconstituirea cabinetului său de lucru unde, alături de bibliotecă, din care putem recunoaşte cărţile cele mai frecventate, figurează portrete ale lui Barthes de Pierre Klossovski sau Lapoujade. Fotografiile şi grafismele care ilustrează Roland Barthes văzut de Roland Barthes arată cum a conceput şi realizat el acest caleidoscop autobiografic, din fragmente sincopate, formă preferată pe care şi-o asumase scriitura lui încă de la Plăcerea textului şi pe care o va utiliza, într-alt mod, în Fragmente ale unui discurs amoros, ale căror urme sunt evocate, fie prin opere picturale la care face aluzie, printre acestea gravuri ale lui Werther, fie prin imagini filmografice. Un spaţiu mai circumscris este consacrat, pe de altă parte, tripticului Sade, Fourier, Loyola, în care libertinul, utopistul şi misticul, logoteţi sau fondatori de limbi, sunt prezenţi prin gravurile din cele 120 de zile ale Sodomei, caiete manuscrise despre Noua lume amoroasă şi planşe care ilustrează Exerciţiile spirituale.
            
Numeroase alte faze sau momente ale activităţii intelectuale şi creatoare a lui Barthes sunt prezentate într-o manieră inventivă, cum ar fi vocaţia sa muzicală, redată în expoziţie de o piesă a compozitorului italian Andrea Cera, care a conceput un spaţiu obscur organizat în opt mici camere a căror traversare însoţeşte transformarea unui sunet complex într-un sunet simplu, din care rămân până la urmă doar câteva note de Schumann cântate la pian cu un deget, în timp ce pe fundal se luminează un text manuscris despre muzică având inclusă o scurtă partitură. Învăluirea sonoră a întregii expoziţii, punctată de grăuntele vocii barthesiene, cald şi ritmat, după înregistrări din interviuri şi seminarii, realizează o muzicalitate incantatorie care pluteşte printre texte.
           
Întregul corpus al lui Barthes astfel reînviat converge spre ultima dintre staţiuni - ca să folosim un termen din liturghia Patimilor - unde, sub semnul lui Orfeu, se consumă şi apare mors-amor, ca în Camera luminoasă, scrisă după moartea mamei sale, a cărei fotografie alternează cu altele din genealogia, copilăria şi tinereţea lui, alături de cele care ilustrează lumea proustiană căreia i-a consacrat un seminar. Că Lucifer a creat în acelaşi timp moartea şi amorul? - iată cuvintele care servesc drept fond anunţului pentru Vita Nova, titlu, exhumat din Dante, al ultimului proiect romanesc al lui Barthes din care a lăsat opt schiţe - reproduse în facsimil la sfârşitul Operelor Complete - şi care a fost contrapunctat de seminarul despre Pregătirea romanului, evocat într-una dintre etapele ce încheie ansamblul expoziţiei, având drept fundal un zid lung şi înalt pe care se profilează, la întâmplare, fişe de lucru, cât vezi cu ochii, ad infinitum.
           
Iată, cu o privire "din avion", reînvierea lui Barthes care ni se propune, cu o rigoare extremă, unde Imaginarul scriiturii se lasă descifrat în scriitura Imaginarului. Emoţionantă pentru cel care i-a împărtăşit cândva falansterul şi îi datorează propria sa formaţie, ea devine o descoperire ce ţine de miraculos pentru generaţiile tinere care doar l-au citit (sau nu) pe Barthes după moartea lui, nefiind marcaţi de influenţa sa indelebilă, dar putându-se lăsa acum solicitaţiei de subversiunea sa subtilă. Mărturiile constante din albumul expoziţiei, provenind de la Philippe Roger, Gérard Genette, Julia Cristeva, Jean-Loup Rivière, Antoine Compagnon, Michel Déguy şi alţii, vor putea da o idee mai justă despre ceea ce prietenii săi de variate extracţii - ca a noastră - continuă să-i datoreze. Dar din comentariile pe care le-am auzit, ici, colo, în surdină, cu voce tare, în timp ce străbăteam spaţiul labirintic în care a fost diseminat acest corpus textual al său, am mai avut şi bucuria imensă de a constata că Barthes este viu, reînviat, continuând a fi contemporanul nostru şi fecundându-ne viitorul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara