Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Muzică:
Între patos şi hybris de Liviu Dănceanu


Acum două decenii l-am întîlnit pe Alexandru Matei, un ardelean mic la stat, mare la sfat, pe cît de mignon, pe atît de greu de desferecat, pe cît de zgîrcit în efortul de a risipi, pe atît de mărinimos în risipa de efort şi hotărîre. în plus, mi s-a părut a fi posesorul artei de a disciplina apetiturile colaboratorilor pentru a face posibilă munca în echipă. (Să recunoaştem, una dintre cele mai nobile şi mai dificile arte, care la Alexandru Matei se exprimă printr-o pietate filială faţă de partiturile contemporane şi o bunăvoinţă fraternă faţă de confraţii săi într-ale restituirilor sonore).

Cu zece ani în urmă, într-un timid debut de primăvară, am fost pus în situaţia (deloc comodă) de a da nume unui ansamblu studenţesc de percuţie, ce se foia de ceva vreme, gata să sloboade primele murmure pe scenele de concert. Care va să zică, am fost naş. Un naş de botez atipic pentru că, dacă de obicei, cel aflat într-o atare ipostază nu poate prevedea destinul fiului, nedîndu-şi seama cît de norocos sau ghinionist, cît de ordinar sau extraordinar îi va fi traiectul, eu am ştiut de la bun început că ansamblul "Game" (cum l-am botezat atunci) s-a născut într-o zodie binevoitoare.

Cînd cu cîţiva ani în urmă compuneam o muzică pentru percuţie, m-am simţit ispitit de bravura unor tineri interpreţi, de actualitatea şi virtualitatea talentului şi vocaţiei lor. Lucrarea avea să se numească Luxuria, ceea ce însemna că erau vizate desfrîul, neînfrînarea. Un desfrîu ca libertate stilistică; o neînfrînare ca patos, dar şi ca hybris tehnologic.

Ce legături există între Alexandru Matei, "Game" şi Luxuria? Ei bine, cel mai mic numitor comun este percuţia ca formă de exprimare, iar cel mai mare multiplu comun este creaţia muzicală contemporană ca stare de agregare. Instituţia Alexandru Matei - aşa cum îl caracteriza Şerban Dimitrie Soreanu - a creat "Game"-ul. "Game"-ul, la rîndul lui, a iscat Luxuria. Zodia favorabilă a "Game"-ului se datorează unei configuraţii astrale potrivite cu largul concurs al mentorului ansamblului. Una ar fi aceea că Alexandru Matei a mai fost logodit o dată cu un laborator de creaţie şi interpretare a muzicii noi destinată percuţiei. Se întîmpla în timpul studenţiei lui clujene, laboratorul identificîndu-se cu Ansamblul de percuţie al Academiei de Muzică din Cluj, condus de profesorul Grigore Pop. A fost şansa lui Alexandru Matei de a dobîndi experienţă şi abilitate în decantarea a ceea ce este incontestabil de ceea ce este discutabil ori de a nu folosi armele celui care, neputînd înţelege, nu ştie să cruţe. Alta ar fi că, dincolo de pîndele unei geometrii şi ale unei algebre întru totul variabile şi perisabile, un ansamblu studenţesc, dacă este corect şi cu pasiune sădit, plivit şi recoltat are avantajul prospeţimii, autoregenerării şi entuziasmului. în definitiv, ce este "Game"-ul dacă nu o descătuşare torenţială de vitalitate, vigoare şi frenezie? Alexandru Matei nu este un simplu percuţionist, ci un întreg ansamblu. "Game"-ul nu este doar un ansamblu, ci o adevărată orchestră. Pentru această orchestră am compus Luxuria, în care s-au aciuat puzderie de stiluri şi atitudini estetice, de procedee şi principii componistice. Un dezmăţ care, administrat în doze mari, are efectul unei otrăvi, dar care livrată homeopatic se poate comporta aidoma unui vaccin capabil să amelioreze starea noastră de imponderabilitate, întreţinută de continua schimbare de paradigmă, de turpitudinea forţelor centrifuge, cauzatoare de vertijuri şi dezechilibre insurmontabile. însufleţiţi, fără a fi exaltaţi, echilibraţi, fără a fi inflexibili, muzicienii din "Game" au sărbătorit în acest început de martie zece ani de existenţă. Concret, am asistat la un festival şi la o lansare de CD. Un CD ce are meritul de a fi primul din industria sonoră romănească dedicat exclusiv percuţiei şi care, graţie Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor şi firmei Divertas - Yamaha, în calitatea lor de sponsori, adăposteşte opusuri de o mare diversitate facturală şi atitudinală aparţinînd lui Adrian Iorgulescu, Mihaela Vosganian, Anatol Vieru, Doina Rotaru şi Octavian Nemescu. La rîndul lui, festivalul, cel dintîi de un asemenea format pe plaiurile dîmboviţene, a debutat joi 3 martie cu ansamblul de percuţie "Alpin" al liceului "Dinu Lipatti", ansamblu condus de Ionel Pliundra şi Cornel Pirici. O străfulgerare neaşteptată m-a traversat, părînd să structureze o ursită. Ca orice străfulgerare ea nu a fost decît întrezărirea bruscă, de către spirit, a unui drum pregătit pe îndelete. Puştii din "Alpin" au învăţat pas cu pas gramatica muzicii de cameră. Au fost puşi să facă multiple exerciţii de sintaxă interpretativă. Li s-au trezit sentimente, orgolii, nebănuite energii. Şi iată că un poem sonor ne săgetează inimile. Dacă în urmă cu zece ani Bucureştiul nu avea nici un ansamblu de percuţie, azi se făleşte cu existenţa a două asemenea entităţi restitutive, ambele din plin performante. în aceeaşi zi, la concertul Ansamblului de percuţie al Facultăţii de Muzică de la Universitatea de Vest din Timişoara, păstorit de Doru Roman, publicul a re-simţit că, cel puţin în arta interpretării muzicale, nu te sacrifici pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce poţi deveni. întreaga noastră existenţă stă, de altfel, sub semnul Luxuriei ca silogism al globalizării şi paradox al plafonării. Cînd însă atît silogismele, cît şi paradoxurile sunt întîmpinate cu graţie şi eleganţă, ţi se oferă şansa să adulmeci gestul redării sonore ca pe o materie spirituală cu sprintenă memorie, mai tare decît bronzul şi mai fragilă ca reputaţia unei femei ori a unui poet. O şansă ce mi-a fost copios oferită de membrii ansamblului "Game" în concertul din 4 martie cînd toate restituirile lor au fost veridice, încărcate cu sensuri şi semnificaţii imanente partiturilor abordate, determinîndu-mă să uit, fie şi numai pentru două ceasuri, că păcatul este un amestec de îndrăzneală şi de laşitate, în acelaşi timp îndrăznind cu impertinenţă şi capitulînd cu josnicie. Fără îndoială, "Game"-ul a ales îndrăzneala ca început al biruinţei ori ca viziune a unui nobil scop, dincolo de propria fiinţă şi peste orice lacomă primejdie. Iar Alexandru Matei, dacă în urmă cu douăzeci de ani, cînd l-am cunoscut, săvîrşea întreprinderi artistice şi manageriale cu impact strict muzical, astăzi zbuciumul şi străduinţele lui au un evident impact social.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara