Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Întregiri la bibliografia lui G. Călinescu de Nicolae Scurtu

Bibliografia lui G. Călinescu, elaborată cu pricepere şi tenacitate de cercetătorul literar Ion Bălu, publicată în anul 1975, exact acum trei decenii, a suportat în acest răstimp unele completări, ce ţin de paraliteratură, care au menirea de a accentua profilul unui cărturar pasionat de lecturi, de investigaţii literare şi de afirmare în presa literară şi culturală.

Literatura sa epistolară, atât cât există şi cât se cunoaşte până acum, oferă oportunitatea pătrunderii în universul biografic şi, uneori, creator, al celui mai prudent şi mai parcimonios istoric şi critic literar în ceea ce priveşte mărturisirile despre sine şi despre ai săi.

Biografia lui G. Călinescu, deşi cunoscută în bună parte, conţine încă unele inexactităţi, unele neclarităţi şi, de ce nu, unele zone complet albe, care ar necesita reluarea cercetărilor în arhive publice şi particulare, unde, sunt indicii, există materiale de natură să modifice şi să contureze cu mai multă precizie, portretul total al acestui insolit scriitor şi om al cetăţii.

Revelatoare mi se par şi cele două misive, recent descoperite, care vin să completeze bibliografia lui G. Călinescu şi care aduc unele informaţii noi privitoare la relaţiile sale cu reprezentanţii autorităţilor, fireşte, din epoci diferite.

Cea dintâi epistolă este trimisă istoricului Alexandru I. Lapedatu (1876-1950), ministru al Cultelor şi Artelor (1923-1926, 1927, 1927-1928, 1934-1936), personalitate remarcabilă din toate punctele de vedere, care a susţinut, eficient, orice iniţiativă culturală privitoare la români şi la rolul lor în istorie.


Romaţ, 1 februarie 1926

Domnule Ministru,

Cunoscând bunăvoinţa pe care aţi arătat-o întotdeauna faţă de activitatea pe care o dezvoltăm, îmi iau libertatea să vă rog, dacă vă este cu putinţă, a-mi înlesni cercetările arhivalice pe care în calitate de membru în al 2-lea an al Şcolii le continui în Arhiva Sşacreiţ Congrşegaţiiţ de Propaganda Fide, într-un chip în care dşumneaţvoastră credeţi că este în măsura acelui minister.

Condiţiile în care se lucrează la Propşagandaţ (de unde un bogat material am şi scos şi tipărit cu un studiu în nr. 3 din Ephemeris Dacoromana) sunt de aşa natură că, din pricina puţinelor zile de admisiune, nu pot culege tot materialul ce ar fi absolut necesar pentru încheierea studiului început asupra cultului catolic în Principate.

În scurtul timp ce mai rămâne, singura posibilitate mai este fotografierea. Aceasta însă necesită o cheltuială care întrece cu mult mijloacele ce ne pune la îndemână Academia.

Nu mă îndoiesc că, în cazul când vă va fi cu putinţă, ca întotdeauna, veţi voi să mă ajutaţi a mă folosi cât mai mult de izvoarele pe care mi le pune la dispoziţie Propşagandaţ, în puţinul timp de şedere în Roma care îmi mai rămâne.

Vă încredinţez, domnule ministru, de recunoştinţa şi respectul meu cel mai adânc.

Gh. Călinescu

Membru al Şcolii Române din Roma

E necesar să precizez că G. Călinescu a fost membru al Şcolii Române din Roma în perioada septembrie 1924-iunie 1926 la propunerea profesorilor săi, D. Onciul şi Vasile Pârvan, şi la recomandarea călduroasă a lui Ramiro Ortiz, cel care a avut un rol fundamental în orientarea şi formarea personalităţii fostului său student.

Rezultatele cercetărilor întreprinse de G. Călinescu, în arhive şi biblioteci celebre din Roma, au fost publicate în două cărţi - Alcuni missionari catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII (1925) şi Altre notizie sui missionari catolici nei paesi romeni (1930), precum şi în articolul - Valachia şi Moldavia în vechile periple italiene, publicat în Omagiu lui Ramiro Ortiz. Cu prilejul a douăzeci de ani de învăţământ în România. Bucureşti, 1929, p. 51-58.

Alexandru I. Lapedatu intervine, cu promptitudine, facilitând accesul şi cercetările lui G. Călinescu în arhivele Congregaţiei de Propaganda Fide, pe care le finalizează.

Cele trei contribuţii ale lui G. Călinescu, menţionate aici, au fost citite, receptate şi citate, cu obiectivitate, de N. Iorga, Demostene Russo, Nicolae Cartojan, Const. C. Giurescu, Aurel Decei şi alţii. Ceea ce nu-i de neglijat.

Cea de a doua epistolă e adresată ministrului Sănătăţii, Florica Bagdasar (1901-1978), medic psihiatru, care a avut contribuţii majore în organizarea sanitară din România, fiind, în răstimpul 26 septembrie 1946-28 august 1948, prima femeie ministru la departamentul sănătăţii.

Bucureştiţ, 15 iulie 1947

Stimată doamnă Bagdasar,

Cu greu îmi vine să intervin în cazuri de comprimare, fiindcă îmi închipui că aţi primit atâtea mesagii câţi funcţionari. Aşa se explică şi tardivitatea acestei scrisori.

Cel în chestiune mi-e rudă de aproape şi aş păcătui poate de pedanterie şi insensibilitate păstrând o completă rezervă.

E vorba de dr. C. Giugiuc, care funcţioneză, depinzând de Ministerul Sănătăţii, la Ministerul Educaţiei, ca medic al policlinicilor şcolare (delegat pe lângă Facultatea noastră de Litere).

O sănătate cerând cruţare împiedică pe dr. C. Giugiuc să se ocupe atent de clientela particulară (a fost medic militar, reformat pentru invaliditate) nu însă şi de la ocupaţiile policlinice.

În general a fost un medic, salariat de stat, care n-a cultivat consultaţia comercială. Pierderea postului l-ar stânjeni.

Iată pentru ce m-aş bucura să nu fie printre medicii comprimabili şi v-aş ruga, cu deplină sinceritate, să faceţi sforţările posibile spre a-l menţine.

Vă rog să primiţi mulţumirile şi respectuoasele mele omagii,

G. Călinescu


Din amintirile şi evocările doamnei Alice-Vera Călinescu rezultă că familia doctorului Constantin Giugiuc fusese cununată de G. Călinescu, erau cât se poate de apropiaţi, i-a procurat lui G. Călinescu material iconografic, cu imagini şi chipuri din Bucureştiul de altădată, pe care le-a folosit în romanul Enigma Otiliei.

Intervenţia sa pe lângă Florica Bagdasar a stârnit interesul comisiei de epurări şi comprimări, iar doctorul Constantin Giugiuc nu a intrat în sfera celor indezirabili.

Stilul şi accentele din aceste misive, deloc oficiale, impun şi determină pe cei doi miniştri să mediteze la situaţiile invocate de G. Călinescu.



P.S. Originalele celor două scrisori, necunoscuse, se află la Arhivele Naţionale ale României - Bucureşti. Fondul Alexandru I. Lepădatu şi Fondul Florica Bagdasar.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara