Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Întregiri la bibliografia lui Vasile Militaru de Nicolae Scurtu

Biografia şi bibliografia poetului, jurnalistului şi epistolografului Vasile Militaru (n. 21 septembrie 1886, Dobreni-Câmpurel, jud. Giurgiu – m. 8 iulie 1959, închisoarea Ocnele Mari, jud. Vâlcea) sunt, relativ, cunoscute graţie cercetătorilor Ion Spălăţelu1 şi Teodor Tihan (n. 1944)2, care, în articolele şi microexegezele lor, au reconstituit, cu exactitate, itinerarul biografic şi spiritual al unuia dintre cei mai ignoraţi scriitori interbelici.
Se impune, ab initio, să precizez că despre opera poetică a lui Vasile Militaru s-au pronunţat G. Ibrăileanu, Mihail Dragomirescu, N. Iorga, E. Lovinescu, G. Călinescu şi Al. Piru.
Exegeţii, de până acum, au relevat neosămănătorismul, capacitatea de reinventare a ruralismului, farmecul indelebil al poeziei satului şi o anume nostalgie faţă de elemente eterne ale spaţiului natal.
N. Iorga intuieşte, fără ezitare, temele majore ale poeziei lui Vasile Militaru, care sunt receptate de un public provenit din lumea satului de câmpie şi nu numai.
Biografii şi exegeţii, menţionaţi, aici, nu izbutesc să fixeze cu exactitate debutul absolut al poetului Vasile Militaru.
Atât Ion Spălăţelu, cât şi Teodor Tihan afirmă că autorul Stropilor de rouă (1919) a debutat în anul 1904, în revista lui Nicolae Petraşcu, „Literatură şi artă română”, fără alte elemente bibliografice, la vârsta de optsprezece ani.
Recercetând colecţia revistei, pe anul 1904, cu o atenţie specială, nu am identificat nici o colaborare a poetului Vasile Militaru.
Debutul3, însă, are loc, doi ani mai târziu, în aceeaşi revistă, la care fusese recomandat de Duiliu Zamfirescu, Al. Vlahuţă şi Barbu Delavrancea.
Pentru capacitatea de plăsmuire şi farmecul muzicalităţii rimelor transcriu, aici, cele două poezii ce constituie debutul lui Vasile Militaru.
De prin vârf de fagi.../ De prin vârf de fagi, sfielnic / Prins-a frunza să murmure / Şoapte dulci, ce umplu largul / Nopţii negre din pădure. // Din poveştile cu smeii, / Care-ncep: A fost odată... / S-a vorbit să-mi spună frunza / O poveste minunată. // Oh! ce dulce li-i povestea / Frunzelor, atât de multe / Şi ce jalnică-i povestea-mi, / Frunzele de-ar sta s-asculte!... // M-a prins dorul... /
M-a prins dorul şi mă-mbie / De doi plopi cu frunza rară / De cerdacul de la vie / Şi de strugurii de ceară. // De meleagul cu sulfină / Şi cu lujăr, m-a prins dorul, / De povestea cristalină / Care-o murmură izvorul. // M-a prins dorul şi de turma / Oilor păscând pe vale / Şi de fluerul, ce-n urma / Oilor, doinea cu jale. // Dar mai tare, de-o căscioară / Pitulată-ntre jugaştri / M-a prins dorul, Marioară / Şi de ochii tăi, albaştri. /
E necesar să precizez că în răstimpul 1906–1910, când revista „Literatură şi artă română” îşi încetează apariţia, Vasile Militaru publică patruzeci şi patru de poezii şi o proză, În faţa dragostei.
O altă inexactitate ce se află în fişele de istorie literară elaborate de Ion Spălăţelu şi Teodor Tihan e cea privitoare la premiul pe care i l-a acordat Academia Română în 1934, şi nu în 1933, cum afirmă cei doi cercetători.
Raportul4 de premiere, pe care îl restitui aici, a fost întocmit de Ion Bianu şi din cei 50.000 lei, Vasile Militaru primeşte pentru Psaltirea în versuri, doar, 5000 lei.

*

Raportul d[omnu]lui Ion Bianu

La concursul Premiul Statului „Ion Eliade-Rădulescu“ de 50.000 lei pentru acest an s-au înfăţişat câteva scrieri, dintre care, după a mea părere, cu dreptate ar fi ca premiul să fie împărţit între d[om]nii Vasile Militaru şi Dumitru Murăraşu pentru scrierile lor.
D[omnu]l Vasile Militaru prezintă două volume de scrieri în versuri: Psaltirea5 şi al doilea volum de Fabule.
De toată lumea creştină, mai mult sau mai puţin cultă, dar mai ales pătrunsă sau stăpânită de simţăminte şi credinţe religioase creştine este bine cunoscută cartea Psalmilor a lui David.
Toată lumea ştie că această carte este compusă din 151 imne sau cântări religioase care formează una din cărţile sfinte cele mai populare ale sfintei Biblii, Vechiul Testament, că este cartea caracterizată prin cea mai înaltă exprimare a simţămintelor religioase atât în vechea credinţă mozaică, cât şi în credinţa creştină înălţată pe temelia aceleia.
Secoli întregi şi până în timpul nostru mari părţi din viaţa religioasă creştină se practică în mare parte numai prin cântarea sau recitarea Psalmilor atribuiţi regelui poet David.
Aşa sunt toate bisericile reformate sau protestante. În Franţa au fost traduse de marele poet Clément Marot (1496–1544).
În limba română Psaltirea o găsim tradusă din slavoneşte, din cele mai vechi timpuri, probabil din secolul XV, a fost tipărită din a doua jumătate a secolului următor, XVI.
Aceasta arată că clerul şi poporul nostru a înţeles şi preţuit mult marea valoare a acestei poezii sfinte.
În întâi ani ai întrebuinţării tiparului la noi s-a tipărit de mai multe ori această sfântă carte dorită de cler şi de alţi ştiutori de carte.
Unul dintre cei mai luminaţi clerici vechi ai noştri din secolul XVII, călugărul moldovean Dosoftei de la Mănăstirea Probota, care a urcat toate treptele [i]erarhice şi s-a stins în exil la 1693, a dezvoltat o foarte bogată activitate cărturărească religioasă, în fruntea căreia străluceşte ca o floare Psaltirea pe limba românească tipărită în versuri la 1673.
Acum, când ştiinţa de carte se răspândeşte tot mai mult şi la noi, prefacerea în noi forme literare a poeziei înalte religioase contribuie tot mai mult la înălţarea vieţii sufleteşti a popoarelor de toate stările culturale atât la noi, cât şi pretutindenea.
Pe acest teren lucrările d[omnu]lui Militaru sunt de o deosebită valoare atât Fabulele, cât şi, mai ales, Psaltirea.
Aceste versificări ar trebui, însă, mult lustruite şi curăţate de felurite scăderi, căci unele versuri sunt mai mult sau mai puţin scâlciate.
Aşa sunt Ps[almul] 42, str[ofa] 5: Suflete, de ce te nărui în mâhnirea ta adâncă? / Pune-ţi iar nădejdea-n Domnul, că doar El e, ţie, stâncă! /
Ps[almul] 43: Că ei n-au dobândit ţara cu-a lor sabie şi nici / Cu-al lor braţe nu biruit-au gloatele de inimici: / Şi lumina feţii Tale, că I-ai fost iubit pe ei! / Fiindcă nu mă bizui, Doamne, pe-al meu arc, în ai mei paşi? /
Psalmii în versuri ai d[omnu]lui Militaru sunt bogat presăraţi de asemenea scăderi fără înţeles şi alte greşeli neiertate unui elev de curs inferior, că nu poate scrie: scrim în cartea minţii, nici inventa credincioşia pentru credinţă.
Cu toate acestea propun să se dea d[omnu]lui Militaru, pentru Psaltirea în versuri, jumătate sau o parte din premiul Eliade-Rădulescu.

Note
1 Vasile Militaru, Tainele sufletului. Volum selectiv realizat şi prefaţat de prof. dr. Ion Spălăţelu. şBucureştiţ, Casa de Editură şi Presă „Viaţa Românească“, 1999, 240 pagini. [Cuvânt înainte. Către cititori, p. 3–30].
2 Teodor Tihan, Vasile Militaru – fişă de istorie literară în Dicţionarul general al literaturii române. L–O. Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005, p. 367, col. 1–2 şi 368 col. 1 (Academia Română).
3 Vasile G. Militaru, De prin vârf de fagi... şi M-a prins dorul... în „Literatură şi artă română”, 10, nr. 9–10, 25 septembrie – 25 octombrie 1906, p. 494–495.
4 Analele Academiei Române. Tomul 54. Dezbateri. Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, 1934, p. 123–124. (Şedinţa generală solemnă de la 30 mai 1934).
5 Vasile Militaru, Psaltirea în versuri. Bucureşti, Editura Cărţilor Bisericeşti, 1933, 336 pagini.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara