Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Scrisoare din Paris:
O biografie totală ? de Lucian Raicu

Claude Martin publică primul voluminos volum de peste 600 de pagini, din cele două programate, al exhaustivei biografii-monografii: André Gide ou la vocation du bonheur (1869-1951), la editura Fayard. Se consemnează că este profesor la Universitatea din Lyon, specialist în Gide, internaţional recunoscut, i-a consacrat numeroase studii, fondator al asociaţiei prie­tenilor scriitorului şi tot aşa mai departe. Specialist în cum se zice un "contemporan capital", chiar capital. Din prezentarea de pe coperta ultimă: "Această viaţă nu a făcut totuşi până în prezent obiectul unei relatări care s-o îmbrăţişeze cu adevărat în a sa integralitate. Cartea de faţă, întemeiată pe exploatarea unei imense docu­mentaţii, se vrea o biografie totală, cu evenimentele, călătoriile, crizele intime şi publice, angajamentele şi luptele omului cu o sută de feţe, a prieteniilor sale, a genezei şi a receptării operelor sale succesive, astfel încât să reconstituie indisociabilul întreg reprezentat de figura lui André Gide, mereu vie."
Chiar să fie, pentru întâia oară reconstruită capitala figură? Am oarecari dubii, nu aflu prea multe lucruri noi despre Gide; le aflu doar ceva mai detaliate decât le tot ştiam, uneori până la o oareşcare saturaţie. Am înotat cu dificultate în primele vreo două sute de pagini, bunicii şi străbunicii scriitorului, bunicii şi străbunicii soţiei sale pe care n-a "omagiat-o" sexual niciodată - atât de tare o stima şi o respecta, pe drept cuvânt, desigur; altă vreo sută de pagini cu prima, prima de tot copilărie a scriitorului, se naşte, are, iată, o lună, este un bebeluş de două-trei luni; interesul începe să se epuizeze, viitorul contemporan capital, viitorul creator al lui Corydon, al Jurnalului, al Pivniţelor Vaticanului, împlineşte în fine şase luni, apoi un mic anişor, doi, trei, patru anişori... Cam obositoare toată povestea, ajungem gata osteniţi la capitolele în care începe să se petreacă câte ceva şi când Gide începe să fie, cât de cât, el însuşi...
Cartea este cu adevărat enorm de documentată... Cu un folos relativ, dacă ne gândim că toată opera contempo­ranului capital este ea însăşi o auto-biografie abia modi­ficată de nu excesiva imaginaţie a marelui scriitor, culminând cu inepuizabilul în informaţii Jurnal...
Las de câteva ori cartea din mână, reiau împăcat profitabila, totuşi, chiar dacă nu şi prea incitanta, lectură - încep să dau peste pagini cu adevărat interesante... De pildă, cele cincizeci din partea finală.
Oarece aprehensiuni la gândul că în tomul doi, dacă nu trei, al exhaustivei investigaţii prima oară înfăp­tuite precum suntem asiguraţi - voi citi iarăşi, cum tot citesc de ani şi de decenii, mai întâi cu explicabil interes, relatarea călătoriei în Uniunea Sovietică, decepţia ce i-a urmat - marcată în cartea întoarcerii de acolo, să zicem cu ceva amănunte în plus... Până când, doamne, acelaşi sos cam trezit...
Promit că voi sări exhaustivul capitol, dacă mai trăiesc să-l văd tipărit în elegante formulări adresate feciorel­nicei curiozităţi, presupus feciorelnice, în credinţa prea feciorelnicei cercetări încă şi încă şi încă odată "integrale", pentru prima dată aşa...
Mai am - sau nu mai am - până atunci; deschid la pagina 549 - şi citesc ceva important şi zic bogdaproste profesorului de la Lyon:
"În acelaşi număr din iunie 1910 - adică al revistei de el ghidate, N. R. F., - Gide publică un articol compus cu mare grijă, douăzeci şi cinci de ani mai târziu încă îl va socoti a fi textul său critic cel mai însemnat - intitulat Nationalisme et littérature - unde ia poziţie de o manieră foarte nuanţată, în disputa ce agită lumea literară de câteva luni, odată cu lunga anchetă întreprinsă de Henri Clouard, din august 1908 spre martie 1909 în revista La Phalange, având ca obiect tema: "O înaltă literatură este ea în chip necesar naţională?". Întrebarea i se pare rău pusă - "Cum să ne închipuim un cuvânt ce n-ar fi expresia unui anume popor?". O banalitate, fireşte, dar Gide n-ar fi Gide dacă n-ar plasa în continuarea ei întrebarea pe atunci cam cutezătoare: "Dar ce să fie asta, înaltă - sau mare - literatură, decât una care să prezinte un interes universal (s.n.), un interes pur şi simplu omenesc?". André Gide cam mişca lucrurile într-un sens care nu era evident - şi care a devenit "al nostru". Voi reveni, merită...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara