Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Noul val:
O carte care se citeşte uşor de Alex. Ştefănescu

Marina Almăşan, Eu... japoneza, Bucureşti, Editura Leda, 2015, 224 pag.

Am urmărit întotdeauna cu plăcere emisiunile TV făcute de Marina Almăşan, iar la unele am fost eu însumi invitat. Sunt emisiuni de divertisment spectaculoase şi captivante, care nu mizează pe vulgaritate pentru a face audienţă, ci pe ritm, umor şi simţ publicistic.

Ţin minte că la una dintre ele am intrat şi eu în joc, declarând că arhicăutata Elodia este îngropată de fapt în grădina mea. Marina Almăşan s-a prefăcut alarmată: „Nu vă jucaţi cu chestiile astea. Poliţia n-are umor şi o să vină să vă sape toată grădina!” Eu i-am răspuns „Asta şi urmăresc!, ceea ce a amuzat-o foarte tare.

O regăsesc acum pe Marina Almăşan ca autoare a unei cărţi la fel de atrăgătoare ca emisiunile ei. O carte cu impresii de călătorie în Japonia, ţară pe care autoarea a vizitat-o de două ori, străbătând de fiecare dată cu avionul, pe ruta Bucureşti-Istanbul-Tokyo, peste 9.000 de kilometri. Am început lectura acestor însemnări sceptic, gândindu-mă că editura vrea pur şi simplu – aşa cum se procedează azi în mod curent – să valorifice notorietatea autoarei, al cărei nume tipărit pe o carte poate să asigure prin el însuşi succesul de librărie. Dar mi-am dat seama că n-am dreptate.

Marina Almăşan foloseşte cuvintele limbii române ca pe o cameră de luat vederi, reuşind să surprindă din toate perspectivele posibile viaţa trepidantă din Japonia, uimitoare şi greu inteligibilă pentru un european. Ea relatează şi explică. Acţionează în doi timpi. Provoacă întâi consternarea şi imediat după aceea oferă explicaţiile necesare, alert, inteligent şi cu o plăcere a comunicării care îi este caracteristică. De aceea cartea nu plictiseşte nicio clipă. Se citeşte cu interes de la prima până la ultima pagină şi îţi creează impresia că o însoţeşti şi tu pe Marina Almăşan în aventura ei.

Realizatoarea de emisiuni TV are un neobosit spirit de observaţie. Vede mult mai mult decât alţii. Vede, fie şi doar plimbându-se pe străzile capitalei Japoniei, coafurile (excentrice, neasemănătoare între ele) ale tinerilor, vestimentaţia lor mereu surprinzătoare prin combinaţia de stiluri autohtone şi europene, vitrinele cu mâncăruri de o diversitate ameţitoare, magazinele de suveniruri, adevărate festivaluri ale imaginaţiei japonezilor, ambianţa şi ritualurile din templele budiste, zâmbetul japonezilor, care este aproape „un tatuaj permanent”, pasiunea lor pentru muncă (în Japonia, crede Marina Almăşan, nu s-ar fi putut crea un film ca Toată lumea râde, cântă şi dansează, poate doar unul intitulat – presupun eu – Toată lumea munceşte, munceşte şi munceşte).

Cu o remarcabilă mobilitate intelectuală, Marin Almăşan scrie despre românii stabiliţi în Japonia, despre momente din trecutul acestei ţări, evocate de monumente păstrate cu pietate, despre pasiunea japonezilor pentru cărţi (în calitatea mea de critic literar am regretat că nu trăiesc şi eu acolo), despre politeţea şi bunăvoinţa acestor oameni („care fac parte – notează în stilul ei expresiv Marina Almăşan – din ADN-ul acestor oameni”), despre dorinţa de cunoaştere a niponilor, dusă până la treapta cea mai înaltă, care înseamnă aparenta inutilitate (în Japonia se organizează, printre altele, un concurs de limba română!), despre modul ingenios în care este folosită orice resursă, inclusiv... gunoiul, despre pătrunderea şi în Japonia a unui val de americanizare, despre formele discrete şi delicate de practicare a erotismului în băile publice şi saloanele de masaj (prostituţia fiind interzisă prin lege), despre muzeele exotice, despre ikebana, despre „bătăliile între graşi”, despre gheişe, despre umanismul devenit un mod de a fi, despre ninja, despre arborii Japoniei, despre insulele artificiale, despre spectacole, despre tot ce mişcă în ţara aceea, Japonia, despre care ştim cu toţii că, asemenea Germaniei, constituie o garanţie a „lucrului bine făcut”.

Cartea Marinei Almăşan este un caleidoscop pe care îl ţii la ochi şi îl roteşti fermecat de succesiunea unor instantanee ale culturii şi civilizaţiei japoneze. Nu este o carte uşoară (are o evidentă densitate a ideilor), dar este una care se citeşte uşor. Ceea ce contează foarte mult pentru că, în vremea noastră, o carte care se citeşte greu nu se citeşte deloc.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara