Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
O critică postmodernă despre postmodernitate de Luminiţa Marcu



Editura piteşteană Paralela 45, în colecţia sa generaţionistă intitulată 80, iniţiază un spaţiu editorial dedicat exclusiv postmodernismului. Specializată în teoria literaturii, Carmen Muşat participă la această iniţiativă cu un volum de eseuri despre problemele şi manifestările literaturii post-moderne la noi.

Autoarea îşi spune poziţia în chestiunea controversată a existenţei postmodernismului în sine: există un postmodernism românesc, iar cartea de faţă încearcă să-i traseze câteva coordonate definitorii. Perspectiva teoretică, prezentă prin chiar formaţia autoarei, include o judecată estetică implicită prin selectarea unor autori ilustrativi, mai precizează textul introductiv. Răspunsurile la o anchetă a revistei Paralela 45, incluse în volum, oferă câteva precizări în plus privind poziţia autoarei: "Probabil că Generaţia '80 este a doua generaţie cu certă conştiinţă şi vocaţie teoretică din literatura noastră, după cea care a marcat perioada interbelică." (Carmen Muşat s-a ocupat şi de romanul românesc interbelic într-o carte apărută recent în colecţia Tezaur a editurii Humanitas.) Cât despre pretinsa dispută între optzecişti şi nouăzecişti, autoarea crede că e vorba doar de o firească şi încurajatoare diversificare a postmodernismului. În orice caz, optzeciştii nu mai pot fi priviţi ca "o grupare literară omogenă" (121), dar nu pot fi ignorate "trăsăturile comune ale reprezentanţilor postmodernismului românesc" care ar fi: revolta împotriva formelor preconstituite, refuzul convenţiilor, deconstrucţia sistematică a tiparelor genurilor, toate fiind "indiciile apariţiei unor noi formule textuale" (104).

Postmodernismul, văzut ca o "sinteză barocă între realism şi modernism" (111), nu a făcut încă "pasul hotărâtor înspre suspendarea graniţelor între cultura de masă şi cultura elitei" (113), pentru că există o incompatibilitate profundă între consumatorul pasiv de cultură mass-media şi idealul entropic al postmodernismului. Totuşi "în pofida ipostazelor sale parodice şi a preferinţei pentru ironie, postmodernismul nu exclude o autentică nostalgie, vizibilă deopotrivă în atitudinea sa faţă de tradiţie - pe care o asimilează critic, fără a o respinge însă -, dar şi faţă de existenţa cotidiană." (111)

Eseurile lui Carmen Muşat, în special cele teoretice din prima parte a cărţii, asimilează în discursul critic metodele şi tehnicile literaturii postmoderne pe care tocmai le discută. Principiul dialogic se manifestă în construcţia polifonică a textelor, în care sunt convocate, pentru susţinerea sau respingerea unor idei, voci critice de mare autoritate: Todorov, Deleuze şi Guattari, Michel Foucault, Harold Bloom etc. Obiecţia eventuală de suprasolicitare e neutralizată de farmecul spectacolului în sine, pe care, într-un fel de intertextualism critic explicit, autoarea îl orchestrează cu îndemânare. Notele de subsol abundente, indicarea promptă a surselor chiar şi atunci când e vorba de o sintagmă sau de un singur cuvânt, arată un spirit de corectitudine şi un fair-play cultural dus până la scrupulozitate extremă.

Autorii români ilustrativi selectaţi din generaţii diferite, sunt de la târgovişteni până la numele afirmate în anii '80: Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Simona Popescu.



Carmen Muşat, Perspective asupra romanului românesc postmodern şi alte ficţiuni teoretice, Ed. "Paralela 45", Piteşti, 1998.