Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Coupe-Papier:
O cupă de şampanie pentru Micaela Ghiţescu de Alex. Ştefănescu

DOINA CERNICA mi-a trimis prin e-mail o relatare despre lansarea unei cărţi a Micaelei Ghiţescu la Lisabona. În cuvinte pline de căldură, corespondenta mea (care locuieşte la Suceava, dar s-a aflat în perioada când a avut loc evenimentul în capitala Portugaliei) evocă dragostea şi preţuirea de care se bucură cunoscuta noastră traducătoare la mii de kilometri distanţă de România. Reproduc (aproape) integral textul Doinei Cernica, ea însăşi o publicistă apreciată:

"Suntem la Lisabona. Întârziem într-un mic magazin de artizanat, cu replici contemporane, lucrate manual, ale unor piese de ceramică vechi, din diferite zone ale Portugaliei. Proprietăreasa le laudă specificul, în vreme ce proprietarul intră în vorbă cu doamna Micaela Ghiţescu, povestindu-i că el şi soţia lui au sosit din Madeira în 1959, practic sunt cei mai vechi din Lisabona în negoţul cu artigos regionais. Pe neaşteptate ne întreabă de unde venim. Din România? Zâmbeşte şi se înclină admirativ în faţa doamnei Ghiţescu: ,,Vorbiţi foarte bine portugheza. Mai bine decât mine!"

Câteva ore după aceea, excelenta vorbitoare de portugheză avea să-şi amintească de prima sa vizită în Portugalia. La puţin timp după Revoluţia din Decembrie 1989, se urcase la volanul Daciei şi, împreună cu o prietenă, plecase în marea aventură a vieţii ei, spre o ţară şi o limbă îndelung visate. ,,Eram surdă şi mută", a mărturisit sălii pline de la etajul V al clădirii de pe strada Dr. António Căndido, unde, la nr. 18, îşi are sediul Institutul Cultural Român din Lisabona. Surdă şi mută pentru o limbă din care traducea de 25 de ani! Detenţia politică din perioada studenţiei nu doar că îi barase drumul spre străinătate, dar îi închisese absolventei de Filologie şi toate porţile. Cu un profesor autodidact, fără manuale, fără dicţionare, fără texte (exceptând o culegere cu aparatul teoretic în limba rusă, pe care nu o cunoştea), a învăţat portugheza la Universitatea Populară din Bucureşti. Apoi a început să caute şi să şi ajungă să semneze (câţi cunoşteau, totuşi, portugheza în vremea aceea?) contracte de tălmăcire în româneşte din literaturile portugheză şi braziliană. În 1984 i-a apărut Mica gramatică portugheză, pornind de la dificultăţile pe care ea însăşi le înfruntase. ,,O dovadă a rezistenţei noastre", o apreciase în cuvântul de deschidere dl Virgil Mihaiu, directorul Institutului Cultural Român din Lisabona, cuvânt deopotrivă de omagiere a autoarei, ,,reprezentantă a unei generaţii de sacrificiu", dar şi ,,cea mai activă lusitanistă din România". O gramatică, o carte cu care toţi am crescut, între aceştia numărându-se, iată, în sala dominată de portughezi, şi directoarea-adjunctă a aceleiaşi instituţii, dna Anca Milu-Vaidesegan, deja cunoscută traducătoare din şi în portugheză, şi semnatara acestor rânduri. Manifestarea de care vorbim, şi care a avut-o protagonistă pe doamna Micaela Ghiţescu, s-a desfăşurat în zilele comemorării lui Eminescu, cu siguranţă neîntâmplător, dacă îmi îndrept privirile spre cel mai frumos volum de poeme eminesciene din biblioteca mea, o ediţie de lux, româno-portugheză, apărută în anul 2000, ediţie îngrijită de Micaela Ghiţescu. Ea, manifestarea, a cuprins, sub auspiciile Institutului Cultural Român din Lisabona, lansarea a două cărţi: Gramatica limbii portugheze de Micaela Ghiţescu, apărută la Ed. Niculescu, la baza căreia a stat Mica gramatică amintită (reeditată în 1999), şi romanul Valea pasiunilor de Lídia Jorge, Art, Bucureşti, traducere din limba portugheză de Micaela Ghiţescu. Afişul manifestării semnala şi prezenţa Asociaţiei Imigranţilor Români şi Moldoveni "Doina" din Algarve, interesată, fireşte, de Gramatică. Găsind activitatea Institutului "admirabilă", romanciera Lídia Jorge şi-a exprimat bucuria reîntâlnirii cu Micaela Ghiţescu şi a primei întâlniri a prozei sale cu cititorii din România. Şi satisfacţia participării la ceea ce a numit ,,seara Micaelei, sărbătoarea Micaelei". N-am cum să reiau povestea iubirii doamnei Micaela Ghiţescu pentru portugheză, Portugalia şi pentru literatura de expresie portugheză, pentru că nu pot să redau cuceritorul său accent de sinceritate, care a emoţionat sala şi a stârnit atâtea aplauze, după mărturisirea din final: ,,Cât îmi va permite sănătatea, voi continua, am acest curaj". Şi, pentru că Micaela Ghiţescu e doamna Micaela Ghiţescu, nu am să trec peste amănuntul peste care nu a trecut nici Virgil Mihaiu, atunci când a anunţat publicul că exemplarele aduse în sala lansării au fost achiziţionate de autoare de la editură, cu mica reducere permisă de contract, pentru a fi dăruite participanţilor interesaţi. Dar iată numele câtorva dintre distinşii participanţi, interesaţi de Gramatică, de romanul Lídiei Jorge, prieteni ai celor două scriitoare sau, pur şi simplu, ai României, intelectuali lisabonezi legaţi de activitatea ICRL, ca prof. José Esteves Pereira, prof. univ. Maria Joăo Coutinho, directoarea Bibliotecii Facultăţii de Litere de la Universitatea din Lisabona, eseiştii Joăo Bigotte Chorăo şi Fernando Couto e Santos, scriitorul Almeida Faria, editorul José Balbino, antropologul Daniel Per-digăo, jurnaliştii Martin Fohmann şi Corneliu Popa. (traducător al lui Mircea Eliade în portugheză), dar şi din alte părţi, precum prof. univ. Beatriz Weigert sau prof. Rui Soares, copreşedintele Asociaţiei Internaţionale de Pare­miologie.

Mult timp după ce se trecuse la prietenoase sa­luturi şi conversaţii, pe fundal muzical de cristale, sărbătorita a continuat să scrie dedicaţii pe pagina de deschidere a cărţii care îi purta numele pe copertă. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc cu melancolie că, dacă traducătorul, cel mai bun cititor şi critic al unei cărţi, cel de care, de calitatea tălmăcirii căruia depinde însăşi soarta acelei cărţi în străinătate, ar avea parte şi în România de preţuirea de care se bucură în alte ţări şi s-ar regăsi întotdeauna menţionat pe copertă, alături de autor, numele doamnei Ghiţescu ne-ar întâmpina de pe mai mult de 60 de volume de literatură universală, garanţie a unei competente şi pretenţioase alegeri, a unei desăvârşite transpuneri în româneşte."

ION ROMAN din Galaţi mă întreabă ­- într-o scrisoare trimisă prin poştă de la Mamaia - de ce mi-am intitulat ultima carte Cum te poţi rata ca scriitor, în condiţiile în care în paginile ei se regăsesc numeroase articole publicate la rubrica Tichia de mărgăritar din România literară. Iată, ca răspuns, un scurt istoric al titlului acestei cărţi.

În momentul în care m-am hotărât să scriu o carte (bună) despre cărţile proaste care invadează librăriile, m-am gândit, bineînţeles, şi la un titlu. Aveam în minte câteva variante: Fiasco (sugestie dată cândva de Marcela Zamfir), Pe alături (îi aparţine lui Stelian }urlea), Tichia de mărgăritar (propunere venită din partea soţiei mele, Domniţa Ştefănescu). Găsisem şi eu două titluri posibile: unul subtil, pe care l-am şi folosit, în 2003, pentru o carte cu acelaşi subiect, dar mult mai redusă ca proporţii, Ceva care seamănă cu literatura, şi unul direct şi brutal, Cărţi proaste.

Sperând să găsesc un titlu şi mai bun, am instituit un concurs. În urma apelului meu, publicat în câteva reviste, au început să-mi sosească diverse propuneri de titluri, mai mult sau mai puţin inspirate:

Marina Samoilă: Cui prodest, Mătrăgună, Aduse din condei, Terminator, Îndreptarul lui Alex.

Constantin Bogdan: Pseudo.

Dragoş Dumitru: Talanţi neîngropaţi la timp.

O surpriză de zile mari mi-a făcut cuceritorul critic literar Dan C. Mihăilescu, "omul care aduce cartea" de la PRO TV. Într-o scrisoare plină de umor ("Iaca, văzut-am ieri îndemnul matale şi mă reped să-mi iesprim câteva titluri pt. bucoavna în cestiune...") a scos la iveală, ca un scamator dintr-o pălărie neagră, o mulţime de titluri posibile, unul mai atrăgător decât altul:

Veniţi să ne tâmpim, Dansul ororilor, Colecţia de zerouri, Colecţionarul de nule, La nula cu pretenţii, Un car de prostii, Valiza cu mortăciuni, Garderoba cu schelete, Foi de plăcintă, Cutiuţa cu mizerii, Prelucrări prin aşchiere, La rindeaua cu bucluc, La rindeaua veselă, La rindeaua jovială, Pagini moarte.

"Menţionez că-n caz de-o eventuală preluare - adăuga Dan C. Mihăilescu - nu am nici o pretenţie financiară."

Mi-a plăcut, la nebunie, totalitatea titlurilor propuse de Dan C. Mihăilescu. Poate tocmai de aceea (poate şi din orgoliu) nu am ales unul anume.

La Editura Humanitas m-am prezentat cu titlul Două sute cincizeci de cărţi proaste. Gabriel Liiceanu, în al cărui fel de a fi gravitatea se asociază cu spiritul ludic, mi-a propus un subtitlu parodic-ceremonios, de tratat filozofic: Câteva metode sigure de a te rata ca scriitor. Ulterior, Lidia Bodea a revizuit, cu o delicată fermitate, ansamblul titlu-subtitlu, şi a ajuns şi la o nouă formulă: un titlu plus două subtitluri legate între ele. Am îmbrăţişat-o imediat (formula) şi astfel am ajuns la varianta finală:

"Cum te poţi rata ca scriitor. Câteva metode sigure şi două sute cincizeci de cărţi proaste"