Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
O dramă amoroasă de Mircea Mihăieş

Probabil că numele Jack Ludwig nu vă spune nimic. Şi nici nu prea ar avea de ce. Scriitor de origine canadiană, stabilit în Statele Unite, a publicat trei romane mediocre şi mai multe volume de reportaje inspirate de lumea sportului. Prolixe, dominate de un stil jurnalistic simplist, cărţile lui n-au impresionat pe mai nimeni – cu o singură excepţie: pe marele său prieten, Saul Bellow.

Originea canadiană comună şi prietenia intensă care i-a legat explică, şi în acest caz, de ce mai aţipeşte bunul Homer. Fraternitatea s-a încheiat pe la sfârşitul anilor ’50, în condiţii oribile, înveşmântate în cea mai respingătoare formă de trădare: bunul prieten Jack nu s-a mulţumit doar cu sentimentele arătate lui Bellow, ci i-a sedus şi soţia.
Apărându-se de acuzaţii pe care le credea nemeritate, femeia despre care e vorba, Alexandra Tschacbasov (Sondra) a pretins că ea n-a fost decât un al treilea element intruziv în „adevărata pasiune” care-i unea pe cei doi bărbaţi. Cu alte cuvinte, ea ar fi consimţit la „finalizarea practică” a unui act care nu s-a produs doar pentru că Bellow şi Ludwig erau heterosexuali... Văzută dinafară, legătura dintre Saul Bellow şi Jack Ludwig a fost una de dominaţie, dependenţă şi supunere. Bellow părea a fi stăpânul, în timp ce Ludwig se simţea bine în rolul de frate mai mic (era mai tânăr cu şapte ani). În fapt, e greu de spus cine avea în mână biciul şi cine era sclavul, de vreme ce lucrurile s-au sfârşit atât de prost, cu divorţul de Sondra (a doua soţie) şi ruperea relaţiilor cu prietenul canadian.
La sfârşitul anilor ’50, când Bellow a fost invitat să predea la Universitatea din Minnesota, a pus drept condiţie să i se ofere un post şi lui Jack Ludwig, cu care se împrietenise pe când lucrau amândoi la Bard College. De altfel, Ludwig împreună cu soţia lui fuseseră martorii căsătoriei lui Bellow cu Sondra. Foarte curând, toată lumea ştia însă că „devotatul amic” devenise amantul Sondrei – cu excepţia lui Bellow însuşi! Plictisită de viaţa retrasă impusă de programul de lucru al soţului, Sondra nu-şi găsea locul în lumea provincială în care era obligată să trăiască. Vitalitatea ei ieşită din comun o făcea să se simtă izolată, manifestându- şi nefericirea în dese şi violente certuri. Nu se sfia să spună oricui că soţul n-o satisface din punct de vedere sexual. Cum Ludwig era principalul depozitar al acestor mărturisiri jenante, n-a ezitat să ia cu asalt un teren care abia aştepta să fie cucerit.
În cartea Bellow. A Biography, publicată în 2000, James Atlas cercetează în amănunţime împrejurările care au dus la ruptura între soţi, dar şi la despărţirea definitivă a celor doi mari prieteni. Jack Ludwig e înfăţişat drept un individ debordând de bună dispoziţie, care-l admira cu sinceritate pe Bellow şi, în multe situaţii delicate, i-a dat sfaturi utile. Ca ... specialist în propria lui soţie, nu s-a sfiit să-i sugereze anumite tehnici sexuale, care ar fi contribuit, poate, la calmarea femeii morocănoase şi veşnic puse pe harţă. Atlas citează un martor care întrebându-l pe Jack Ludwig la o recepţie dacă-l cunoaşte pe Saul Bellow, acesta i-ar fi răspuns: „Dacă-l cunosc? Păi, cum să nu-l cunosc, dacă îi regulez nevasta?”
Recentele amintiri ale fiului mai mare al lui Bellow, Gregory, născut din prima căsătorie, nu ocultează „episodul Sondra”. În momentul petrecerii dramei, Greg era suficient de mare pentru a percepe lucrurile în justa lor lumină. De altfel, Saul Bellow’s Heart. A Son’s Memoir (Bloomsbury, 2013) consacră suficiente rânduri acestui episod pentru a-i sublinia dimensiunea şi consecinţele pentru viaţa şi scrisul lui Bellow. Într-adevăr, ca literatură, întâmplarea putea constitui subiectul unui roman cât se poate de bellowian: o prietenie trădată, o soţie necredincioasă, furia şi frustrarea bărbatului incapabil să găsească femeia potrivită. Drept dovadă, Bellow a încercat în cinci căsătorii succesive (inclusiv cu o româncă, Alexandra Bagdasar, evocată atât în To Jerusalem and Back şi The Dean’s December, cât şi în ultimul lui roman, Ravelstein) să se apropie de modelul femeii ideale. Probabil nu l-a găsit. De altfel, într-un moment de sinceritate, îi mărturisea lui Greg Bellow că n-ar fi trebuit sub niciun pretext să fi divorţat de mama lui, Anita, cu care se căsătorise în 1937.
Volumul de corespondenţă, Letters (Viking, 2010), o capodoperă în sine, cu pagini de nivelul celor mai bune scrieri ale lui Bellow, conţine şi o epistolă adresată lui Jack Ludwig, nedatată, dar provenind cu certitudine din februarie 1961. Prietenia apusese deja, ne aflam pe celălalt versant al relaţiei dintre cei doi, când frustrărilor personale li se adaugă şi cele profesionale. Co-editori ai publicaţiei The Noble Savage, alături de Keith Botsford, ei îşi relevă pe parcursul unei colaborări pline de neîmpliniri diferenţele de viziune, de valoare şi chiar de implicare personală.
În prima parte a scrisorii Bellow îi reproşează „nonşalanţa” iresponsabilă arătată faţă de publicaţie: „Nu cred că eşti un editor potrivit pentru revistă. În anumite chestiuni ai o judecată bună. Am crezut în gustul tău şi credeam că eşti un editor de nădejde, dar eşti prea confuz, obsedat de tine, nestatornic, dezorganizat, haotic, nepăsător şi nesimţit pentru a mai tolera lucrurile. Şi, probabil, că te afli într-o confuzie grotescă, că ţi-ai pierdut până şi ultima fărâmă de simţ al realităţii. De altfel, nu cred că ai avut prea mult vreodată, iar scrisoarea ta arată că a dispărut şi aceea.”
Partea a doua e un atac furibund, o declaraţie de război scrisă în termeni categorici: „De fapt [scrisoarea] e un document fantastic şi mă gândesc s-o înrămez în muzeul meu. Credeai că o să fiu la vapor să-l întâmpin pe Keith? Care vapor? N-am auzit de niciun vapor. Ai crezut-o pe Sondra că sunt la Tivoli? Da, am fost acolo câteva zile cu Adam [fiul lor, n. m., M. M.]. Dar cea mai mare parte a timpului am fost la New York, unde erai şi tu, înainte de sosirea Sondrei. Dar de ce s-o fi crezut pe Sondra? Ea şi cu mine nu comunicăm. De unde să fi ştiut ea unde sunt? I-am scris cum c-aş fi la Tivoli? L-ai sunat, fără să mă consulţi, pe avocatul meu John Goetz din Mpls. ca să afli dacă primăvara trecută ţi-am prezentat un raport corect al situaţiei legale, fără să te gândeşti o clipă că accepţi de-a dreptul ceea ce- ţi spune Sondra despre mine. Mi se pare că e la mijloc un mic dezechilibru. Mai ales pentru că nu suntem doar colegi, ci şi ‘prieteni’ şi că nu ne-am mai văzut de aproape un an. Cam ciudat, nu-i aşa? [...]
Toate astea n-ar ajuta prea mult la clarificarea situaţiei. Chiar de-aş avea cei mai ageri ochi din lume, n-aş vedea nimic altceva decât ceaţa rău mirositoare a falsităţii. Dar eu n-am cea mai ageră privire din lume, nu sunt un superman, ci un superidiot. Numai un gigant între idioţi s-ar fi însurat cu Sondra şi s-ar fi împrietenit cu tine. Dumnezeu ştie că nu sunt Bellow celfă ră-pată-şi-prihană. Dar cum să o iubesc ca soţie? Şi cum să te iubesc pe tine ca prieten? Aş fi putut la fel de bine să mă angajez la Ringling Brothers şcelebru circ american, n. m., M. M.ţ şi să mă propulseze din tun pe post de ghiulea de două ori pe zi. Dar cel puţin ei m-ar fi lăsat să port un costum.”
Amărăciunea, resentimentul, greaţa existenţială coexistă în această scrisoare la intensităţi devastatoare. Dubla trădare devine, însă, treptat sursa unui document de existenţă din care marele scriitor a ştiut să pună în evidenţă foloasele morale – chiar dacă, în acele din urmă, nu va fi beneficiat de pe urma lor decât coborând şi mai mult ştacheta stimei de sine.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara