Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

in memoriam Mihai Canciovici:
O evocare de Luminița Arvunescu

Poate, nu mulți l-au cunoscut și iubit. Cu siguranță, nu atâția câți i-au citit studiile și comunicările de etnologie, cronicile din revista România literară sau, în vremea din urmă, câți l-au auzit comentând la Radio România Muzical și Radio România Cultural spectacolele de operă transmise în direct. Dar, cei care l-am cunoscut îndeaproape, de decenii sau mai de curând ( cazul meu ), cu toții am rămas îndurerați și oarecum descumpăniți de vestea morții sale: moarte brutală – și în circumstanțe, încă neelucidate ! – disonând complet cu omul atât de educat și fin, Mihai Canciovici…
Era doctor în filologie, muncise o viață ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din cadrul Academiei Române dar, mai ales, de peste o jumătate de veac, era un cunoscut iubitor de operă și balet, un spectator împătimit. În plus, un interlocutor plăcut și amabil. Ale cărui gândire, memorie și sensibilitate ne-au slujit, nu o dată, drept ghid în percepția anumitor fapte artistice. Un comentator al fenomenului operistic… comme il faut : instruit, informat la zi, empatic și de o civilitate, cum rar am întâlnit printre fanii spectacolului liric. Această civilitate l-a distins – primordial în ochii mei. Și apoi, adorația pentru opera wagneriană, felul în care o înțelegea – plenar, profund, emotiv…
„Prima oară când am ajuns la Bayreuth, după ani de încercări și așteptări înfrigurate, am urcat Colina Verde, de parcă urcam Golgota lui Isus” – mi-a mărturisit la un moment dat. „Tremuram din tot corpul și-mi dăduseră lacrimile”… Acesta era Mihai Canciovici! Iar ascultătorii emisiunilor mele i-au apreciat întotdeuna autenticitatea cu care-și mărturisea emoțiile în fața microfonului.
Personal, cred că cea mai frumoasă dintre toate prezențele sale radiofonice a fost cea din 27 iulie anul trecut, din cadrul unei transmisiuni directe de la Bayreuth. Se cânta Walkiria : operă pe care spunea că o știe pe de rost și de ale cărei momente muzicale celebre, se bucura ca un copil. Walkiria : pe care o văzuse, și pe scena Festivalului de la Bayreuth, și la Opera de Stat din Viena (strângând pentru călătorie, bănuț cu bănuț!), dar și la GrandCinema, în cadrul stagiunilor de transmisiuni video în cinematografe oferite de Teatrul „Metropolitan” din New York, de la care era nelipsit; Walkiria, pe care a decretat-o opera sa favorită din toată tetralogia Inelul Niebelungului. „De ce ? Datorită Cavalcadei Walkiriilor?” – l-am întrebat imediat (și mă bucur că am făcut-o!) „Nu!” – mi-a replicat zâmbind și-mi amintesc, împungând energic masa din studio cu pixul. „Datorită ariei finale. Aria în care Wotan își ia rămas-bun de la fiica favorită și pleacă, lăsând-o pe aceasta prizonieră pe stânci. Doamne, Zeul zeilor este aici, atât de măreț și blând…”
Măreț și blând, a fost și Mihai Canciovici. Măreț, atunci când vorbea despre muzica de Operă – și exaltat în cazul operei wagneriene! – duios, atunci când se referea la marii interpreți pe care avusese ocazia să-i aplaude cu ani în urmă și blând cu tinerii aflați la debut, moderat în folosirea adjectivelor și, de-a dreptul furibund când constata că vreun regizor sluțise deliberat libretul unei opere, doar ca să provoace și să rămână măcar prin scandal, în istorie. Câtă suferință îi provocaseră ultimele producții de la Bayreuth, toată lumea operistică știe...
Un soare semeț, aproape torid, l-a însoțit pe Mihai Canciovici pe ultimul său drum la locul de veci din Cimitirul Sf. Vineri. Și, odată cu el, l-au însoțit o serie de prieteni, majoritatea artiști. Sopranele Elvira Cîrje și Iulia Isaev, balerina Elena Dacian și coregraful Ioan Tugearu s-au aflat printre aceștia. Oftând. Ceremonia de înmormântarea s-a încheiat cu un Tatăl nostru – rostit cu emoție, urmat de un Dumnezeu să-l aibă în paza lui – rostit amar, de noi toți... și, mai ales, cu sentimentul că a început să se destrame o lume: lumea celor măreți și blânzi...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara