Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cartea Straina:
O filozofie a tandretii de Andreea Deciu




A-l rezuma pe Emmanuel Levinas, sub forma unei cronici literare restrînsă inevitabil la dimensiuni modeste, e o grea misie, la care, ca filolog si nu filozof, nu mă încumet. Pe de altă parte, părerea mea, care mă si încurajează să purced la acest articol, e că gîndirea lui Lévinas ar putea impregna, odată ce ar fi bine înteleasă, într-un mod foarte aparte, felul nostru de a trăi, nu doar reflectiile noastre intelectuale. Sîntem prinsi într-o lume a singurătătii si alienării, pe care le constatăm, împreună cu Baudrillard, cinic, fără măcar a mai regreta o vîrstă de aur, a apropierii de ceilalti, a întelegerii si simpatiei pentru ei. Trăim, cu alte cuvinte, într-un univers în care nu mai există nostalgie, pentru că nu mai există memorie, ci doar consimtire amortită la prezent, indiferent cum e acesta. Ca replică la un asemenea pesimism si relativism tipic unei gîndiri postmoderniste, Lévinas propune o redescoperire a Celuilalt, si implicit a unei lumi fundamentate pe grijă si altruism. Sună aproape aberant, pentru că indiferenta si egoismul sînt, orice s-ar spune, moneda de schimb a vremurilor noastre. Tocmai de aceea nu e simplă retorică introductivă mărturisirea cu care îmi deschid discutia cărtilor filozofului francez, ci mai curînd un deghizat avertisment adresat acelor cititori pentru care Lévinas e un nume încă doar sonor, nu si cu adevărat familiar. Un avertisment că, oricît ar părea de notoriu sistemul filozofic pe care îl propune autorul Totalitătii si infinitului ă si este, fără îndoială, măcar printr-o receptare la mîna a doua, via Alain Finkielkraut, tradus deja cu multe cărti în româneste, acesta vine totusi împotriva matricii epocii. Lévinas aduce o gîndire radical altfel, nu numai prin opozitie cu alte filozofii contemporane, cît prin simpla comparare cu reflexele noastre de a fi în cotidian, cu felul nostru de a trăi în virtutea unor principii vagi, generice, dar adînc interiorizate, si tocmai de aceea atît de puternice. A-l întelege pe Lévinas, mai mult, a-l accepta, mi se pare, din acest motiv, un lucru dificil. Dar totodată esential. Oricît de inflamat retoric ar părea asemenea vorbe astăzi, mie mi-e limpede că o lume trăită si gîndită în cheie lévinasiană e una în chip fundamental mai bună.
Din fericire, două cărti exceptionale din toate punctele de vedere, semnate Emmanuel Lévinas, se lansează în cultura românească aproape simultan. Prima e apărută la Editura Polirom, Totalitate si infinit, opera principală a filozofului, într-o traducere riguroasă apartinîndu-i lui Marius Lazurca, de asemenea autorul unui glosar si al importantei bibliografii, precum si cu o postfată de Virgil Ciomos, un studiu dens si revelator în privinta familiei spirituale din care descinde filozoful. A doua, o colectie de eseuri despre iudaism reunite sub titlul Dificila libertate publicate de Lévinas cu diverse prilejuri în diverse reviste, sau rostite ca discursuri în anumite împrejurări, în marea lor majoritate înainte de eliberarea Frantei de sub ocupatie nazistă, dar si cîteva scrise după. Dificila libertate a fost tradusă, pentru Editura Hasefer, de Ticu Goldstein, care semnează si el o postfată întru totul remarcabilă, prin felul în care combină informatia biografică despre Lévinas cu subtile si concise comentarii filozofice. Fireste, e vorba de coloraturi stilistice diferite în aceste două cărti: prima e un tratat de filozofie, în sensul aproape clasic al cuvîntului, în vreme ce a doua păstrează savoarea vie a unui discurs cîndva adresat unor făpturi în carne si oase, fie acestea chipuri într-un auditoriu, sau doar bănuitii cititori ai unei reviste. Ce vreau să spun e că Lévinas-ul tradus de Ticu Goldstein e mai emotionant, mizează pe o retorică rafinată a poeticului infuzat în cele mai grave reflectii, e tandru si evocator, sfătos si pe undeva plin de o nesfîrsită afectiune pentru o lume atît de zdruncinată de rău, cruzime si violentă. În vreme ce "celălalt" Lévinas, din Totalitate si infinit (publicată prima oară în 1961, de un editor olandez, ceea ce nu mi se pare lipsit de însemnătate), e mai distant, mai rece în constructie, cu neasteptate fulguratii din nou poetice, care dau o concretete greu de explicat, stilistic, ideilor lui. Lévinas reprezintă, după mine, un fenomen în sine, doar ca scriitor. Nu e singurul, nu e defel primul care face literatură din filozofie, dar cu sigurantă vocea lui e distinctă. Căci elaborează o filozofie în care se combină speculatia preluată din filiere traditionale de gîndire, pe cale normală, asadar, pentru un demers teoretic, cu revelatia adusă de cotidian, si, mai ales, cu o asimilare si interpretare foarte aparte a iudaismului. Prezentînd împreună cele două cărti, propun însă cititorilor o ordine anume a citirii lor: mai întîi eseurile despre iudaism, si abia apoi Totalitate si infinit. În postfata sa, Virgil Ciomos se întreabă care vor fi fiind acele repere intelectuale sau umane care au definit unicitatea gîndirii lui Lévinas, recunoscînd, însă doar între altele, descinderea filozofului dintr-o multimilenară traditie rabinică. Ticu Goldstein, apelînd la diverse surse care îi confirmă convingerea, merge însă mai departe, sugerînd că de fapt iudaismul, asa cum îl (re)defineste Lévinas, reprezintă marca esentială a gîndirii sale, izvorul care dă claritate si adîncime si importurilor sale din filozofia occidentală. Citind si alte lucrări ale lui Lévinas, mi se pare foarte plauzibilă ipoteza lui Ticu Goldstein.
De altfel, poate că e mai putin importantă aflarea unei origini absolute a teoriei lui Lévinas, cît întelegerea aportului lui la o restatuare atît a filozofiei, cît si a religiei. Pentru unii, aflăm din postfata la Dificila libertate, Lévinas trece drept cel mai laic dintre gînditorii religiosi si cel mai religios dintre gînditorii laici. Paradoxul acesta e constitutiv pentru filozofia lui, în măsura în care îi permite să îsi axeze o teorie a identitătii si alteritătii pe premise morale. Cu Lévinas, se spune, balanta care secole la rîndul în istoria filozofiei a înclinat în favoarea ontologiei, se înclină acum spre etică. Biografia filozofului e interesantă, ca traseu spiritual, pentru că ea arată cum destinul personal si cel intelectual nu trebuie să fie neapărat diferite, ori coincidente întîmplător, ci se pot suprapune cu un rost anume. Lévinas, născut Levin într-o familie evreiască traditională din Lituania (preiau datele furnizate de Ticu Goldstein), în 1905, a cunoscut o Rusie taristă bîntuită de pogromuri, dar luminată totodată de învătăturile unor rabini întelepti, o Germanie descoperită mai întîi livresc, prin Goethe si părăsită destul de repede din motive evidente, apoi o Frantă "cosmopolită si liberală" în care îl asteptau filozofia lui Bergson, dar si amicitia lui Maurice Blanchot, si apoi din nou Germania, unde devine discipolul lui Husserl, studiază cu Heidegger si îsi desăvîrseste un univers mental uluitor de divers si de coerent totodată. Lévinas si-a trăit cea mai mare parte din viată la Paris, într-o lume franceză de care se pare că îl legau afinităti elective, ca să apelez la o sintagmă care i-ar fi fost pe plac probabil, pe care el însusi s-a străduit să le explice si să le valorifice în propria sa operă. A fost unul dintre ultimii occidentali cu vocatia iluministă a enciclopedismului (cunostea sapte limbi si era în largul lui, în sensul cel mai temeinic cu putintă, în cultura ebraică, rusă, franceză si germană), dar nu asta mi se pare important. Enciclopedismul poate fi simplu cabinet de curiozităti, vanitate de colectionar ori orgoliu de novice. Lévinas a mediat între aceste culturi si limbi diferite, a distilat din detaliile lor greu accesibile celor doar superficial familiarizati cu ele, o teorie care are greutatea universalismului. Morala pe care o propune el, o morală care statuează primatul Celuilalt asupra Sinelui, nu tine doar de iudaism, după cum nu este nici o consecintă desprinsă din Meditatiile lui Husserl, ori din Ich und Du al lui Buber. Există în Lévinas, dacă nu cumva romantez eu simplist, imaginea tulburătoare a evreului rătăcitor, în cufărul căruia călătoresc, asa cum călătoreste Spinoza în bocceaua cîrpaciului lui Bernard Malamud, Husserl si Heidegger, pentru a se întîlni cu Sartre si mai vechea scoală a moralismului francez. Manualele de filozofie rezumă astfel contributia autorului Totalitătii si infinitului: o explorare a semnificatiilor eticii din perspectiva unor premise fenomenologice. Formula e, fără îndoială, corectă, dar sună exasperant de sărăcitoare, în comparatie cu sublimele pagini dedicate de Lévinas conceptului de chip. Celălalt există pentru mine, sustine filozoful, ca figură, chip, sfîsiind orizontul subiectivitătii mele prin simpla sa aparitie. Chipul Celuilalt e vizibil si totusi evanescent, accesibil, dar intangibil. Prezenta sa are menirea de a pune însăsi existenta mea sub semnul întrebării, de a mă obliga să înteleg mai întîi alteritatea care mocneste înăuntrul meu, înainte de a încerca măcar să mă apropii de cel din fata mea. În relatia fată-în-fată cu Celălalt siguranta mea de sine dispare si apare posibilitatea ca eu să îi fac rău Celuilalt, să gresesc fată de el. Constiinta de sine reprezintă, după Lévinas, această constientizare a prezentei Celuilalt, precum si a pericolului pe care îl însemn eu pentru el. A vedea un chip înseamnă deja a auzi o poruncă morală: "Să nu ucizi!" E evident, asadar, că pentru Lévinas crima, ororile Holocaustului ori ale Gulagului au fost făptuite de făpturi amorale, pentru care cei din camerele de gazare ori din fata plutonului de executie nu aveau chip. Teoria lui mi-a amintit o nuvelă tulburătoare, a lui John Barth, în care doi soldati din tabere adverse se trezesc împreună, fată în fată, în aceeasi transee. Privindu-se unul pe celălalt în ochi, ei înteleg că nu se pot ucide, pentru că fiecare descoperă în celălalt exact ceea ce Lévinas numeste constiinta de sine, care este o relatie fundamental morală cu alteritatea. Cei doi soldati trăiesc împreună cîteva zile de beatitudine în amărîta de transee, într-un fel de fericire adamică, a uniunii perfecte cu lumea si toate celelalte făpturi din ea, pînă cînd, într-o dimineată, unul dintre ei, trezindu-se din somn primul, îl împuscă pe celălalt. Chipul cu ochii închisi, si fără acea lumină a vietii si veghii care să îi dea consistentă, nu mai este chip, ci mască. Omorul redevine, astfel, posibil.
În acceptiunea lui Lévinas, această idee a constiintei de sine ca relatie etică provine din iudaism, căci, spre deosebire de acea filozofie sau de religia care anuntă, cu vorbele lui Plotin, că "sufletul nu va merge spre altceva decît spre sine, si către sine", iudaismul pledează pentru o transcedentă întrupată, dacă pot folosi expresia, ca relatie cu un Celălalt fără de care "eul se află într-o stare de sfîsiere si de dezechilibru", si fără de care nu poate ajunge la Dumnezeu. Lévinas scrie pagini uluitoare despre iubire, despre femeie, despre felul în care Eva a fost creată nu dintr-o parte a lui Adam, ci mai curînd pentru a-i împlini toate visele si dorintele, în sensul cel mai cast cu putintă. Pentru că Eul nu poate exista fără de Celălalt, care îl tulbură si îl mîngîie, totodată, bărbatul nu poate exista fără femeie, spune doctrina iudaică, căci astfel ar diminua imaginea lui Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii si împerecherii, însă iarăsi în sens cast, nu neapărat erotic. În Totalitate si infinit există un capitol care poate părea oarecum ciudat, în contextul unei filozofii a înclinării în fata alteritătii, a întîmpinării Celuilalt ca făptură căreia Sinele îi e dator si de care e deopotrivă atras. Mă refer la capitolul despre Locuire. El contine reflectii stranii, emotionante si obscure în egală măsură, despre necesitatea reculegerii, despre ce înseamnă acasă, ca spatiu privat de retragere din lume, ca paradis al intimitătii, ascunzis descins din mirajele copilăriei, unde mă pot rupe de o existentă naturală care presupune nesigurantă, posibilă violentă, ostilitate. Locuinta este, după Lévinas, utopia eului care se reculege de ca si cum s-ar izola în interioritatea ei, rămînînd însă deschis Alteritătii, pe care o invită să îi treacă pragul.
Nu se poate încheia un excurs atît de precar într-o gîndire atît de bogată altfel decît anecdotic, cu o informatie care îsi are totusi relevanta ei. Încă din anii ă80 Lévinas a devenit cunoscut si peste
Ocean, primind titlul de doctor honoris causa al Universitătii Loyola. Abia acum însă voga lui în America a atins cote ametitoare. La o conferintă de filozofie a Asociatiei de filozofie americane tinută în vara aceasta în Colorado multi participanti îsi bazau studiile pe teorii lévinasiene. Între acestia, un teoretician de origine sud-africană, care predă între altele economie si informatică la London School of Economics, a declarat, fără pic de pudoare intelectualistă, că e îndrăgostit de gîndirea lui Lévinas. Universalismul ca tandrete si afectiune, pentru care pleda Lévinas, se vede astfel, prin acest poate mărunt exemplu, fericit împlinit.

Emmanuel Lévinas, Totalitate si infinit. Eseu despre exterioritate, traducere, glosar si bibliografie de Marius Lazurca, postfată de Virgil Ciomos, Editura Polirom, Iasi, 1999, 288 pagini, pret nementionat.