Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
O interpretare figurală de Carmen Brăgaru


In 1966-1967, după mai bine de un sfert de secol de la moartea lui Bulgakov, apărea la Moscova romanul Maestrul şi Margareta, "ultimul meu roman, romanul de amurg", urmat de traducerea în mai multe limbi şi de gloria postumă a scriitorului rus. Scris în plină ascensiune a stalinismului şi apărut în osificata societate comunistă post-stalinistă, romanul a fost perceput într-o primă etapă în grila subversivă, tipică Estului, citirea lui echivalând aproape cu un act de disidenţă. Pornind de la premisele că "Maestrul şi Margareta este un mare roman figural, căruia i se potriveşte o descifrare figurală"(p.72) şi că "un demonolog şi un scriitor cu sângele îndrăcit ca Bulgakov"(p.117) nu putea să scrie nimic fără să transmită un mesaj secret, Ion Vartic, în recentul său eseu1, porneşte în aventura decodării multiplelor sensuri ale textului bulgakovian. Porneşte e un fel de a spune, mai potrivit fiind, probabil, duce la bun sfârşit, de vreme ce din notele explicative adiacente reiese mai vechea pasiune şi îndelunga cercetare în domeniu.

Eseul debutează cu un capitol "biografic", intitulat Telefonul lui Stalin, în care sunt reconstituite momentele dramatice din existenţa lui Bulgakov. Supus încă de la începutul anilor '20 ai secolului trecut unor critici proletcultiste acerbe (pentru Ouăle fatale sau Diavoliada), după seria de anulări ale pieselor Zilele Turbinilor, Fuga şi Insula purpurie, Mihail Bulgakov atinge în 1929 cel mai negru an al vieţii sale, anul "catastrofei" personale, intrând din acel moment într-un con de umbră din ce în ce mai densă şi gustând din amarul "complot al tăcerii". Conştient că atât atacurile cărora le fusese supus, cât şi izolarea la care era acum condamnat erau direct instrumentate de către Stalin, al cărui cult atingea în acei ani apogeul, Bulgakov, asemenea multor autori din epocă, se vede nevoit să-i scrie Marelui Păpuşar în mâinile căruia se afla şi soarta sa. Astfel, în iulie 1929, îi adresează lui Stalin o petiţie, urmată la 28 martie1930, în lipsa unui răspuns, de o scrisoare trimisă guvernului sovietic prin care cerea, după o amănunţită descriere a situaţiei imposibile în care se afla, să i se acorde fie aprobarea de a părăsi ţara, fie dreptul de a munci într-un teatru. "Scrisoarea a devenit celebră - ne lămureşte Ion Vartic - şi datorită epilogului ei neaşteptat într-o conjunctură cu totul specială. Douăzeci şi una de zile după expedierea scrisorii, în 18 aprilie 1930, tocmai în Vinerea Mare a Săptămânii Patimilor, Bulgakov primeşte un telefon care îl va marca psihic pentru totdeauna. Iată faimoasa convorbire telefonică, înregistrată de istoria literară prin intermediul jurnalului Elenei Sergheevna:

- Mihail Afanasievici Bulgakov?

- Da.

- Tovarăşul Stalin vrea să vă vorbească.

- Ce? Stalin? Stalin?

Acestea fiind zise, se auzi o voce cu un pronunţat accent georgian:

- Da, vă vorbeşte tovarăşul Stalin. Bună ziua, tovarăşe Bulgakov.

- Bună ziua, Iosif Visarionovici.

- Am primit scrisoarea dumneavoastră. Am citit-o împreună cu tovarăşii. Veţi primi un răspuns favorabil... Sau poate... vreţi să plecaţi în străinătate, nu-i aşa? Într-atât v-aţi săturat de noi?

- În ultima vreme m-am tot gândit la următoarea problemă: poate un scriitor rus să trăiască în afara ţării? Mi se pare că nu.

- Aşa e. Asta e şi părerea mea. Unde aţi vrea să lucraţi? La Teatrul de Artă?

- Da, mi-ar plăcea, dar am fost mereu refuzat.

- Faceţi o cerere. Am impresia că de data asta o vor aproba. Ar trebui să ne întâlnim să stăm de vorbă.

- Oh, da, Iosif Visarionovici, am mare nevoie să discut cu dumneavoastră.

- Da, va trebui neapărat să găsim un moment liber. Ei, acum, la revedere şi cele mai bune salutări."(pp. 16-17)

Acest telefon miraculos are ca efect pozitiv imediat reangajarea lui Bulgakov la M.H.A.T. (Teatrul de Artă), iar ca efect negativ de lungă durată dezvoltarea unei obsesii a scriitorului legată de o tot mai ardentă dorinţă şi speranţă într-o întâlnire şi discuţie cu Stalin. "El îşi imagina că, în relaţia cu Stalin, se reîncarnează aceea dintre Moličre şi Ludovic al XIV-lea ori aceea dintre Puşkin şi ţarul Nikolai I" (p.20)

De ce insistă Ion Vartic asupra acestor amănunte biografice? Fiindcă i se par esenţiale pentru o înţelegere adecvată a celebrului roman bulgakovian ce conţine "inserţii autobiografice extrem de accentuate, motivate puternic afectiv fie de tribulaţiile scriitorului într-o realitate istorică profund defavorabilă, fie de intenţionalităţile purificatoare ale transfigurării ficţionale".(p.40) Un exemplu edificator îl constituie "teatralizarea obsesiei"(cf. unuia din subtitlurile excelent alese de eseist), conversaţia reală avută cu Stalin împletită cu proiecţia dorinţei reabilitării dând naştere unei scenete tragi-comice, desprinsă parcă din viitorul roman, scenetă pe care Bulgakov o joacă la nesfârşit, în diverse variante, în faţa prietenilor(cf. Paustovski, citat de Ion Vartic la pp. 27-28). Aşadar, scrisul, pentru Bulgakov, nu are numai o funcţie (est)etică, ci şi - poate, în primul rând - una cathartică, terapeutică, transformând, după o expresie a lui Jean Starobinski, "imposibilitatea de a trăi în posibilitatea de a scrie".

Înţelegând că, asemenea Călăuzei lui Tarkovski, şi Maestrul şi Margareta este înţesat de hieroglife ce aşteaptă să fie dezlegate, eseistul clujean, urmând scara dantescă a celor patru sensuri, descoperă la fiecare recitire a romanului şi ne descoperă "o arhitectură simbolică" cu nenumărate nivele suprapuse de semnificaţii. Ca într-un carusel ameţitor, cititorului îi trec prin faţa ochilor aplicate şi pertinente interpretări: ezoterică, numerologică, freudiană, kafkiană, mistică, biografică, masonică, isihastă, satirico-bolşevică... toate detaliate în capitolele intitulate Mihail Bulgakov şi secretul lui Koroviev şi Romanul maestrului şi romanul despre maestru. Impresionanta bancă de date, adunată de Ion Vartic de-a lungul anilor din diverse surse, în special franceze şi italieneşti, dar şi folclorice, biblice, etimologice, ezoterice, demonologice, oferă şi surprize, prin caracterul inedit al unor "piese". Aflăm, astfel, că bis (v. imobilul 302 bis) înseamnă în ucraineană diavol, că miercurea (ziua ofensivei diavoleşti asupra Moscovei) reprezintă în folclorul religios răsăritean ziua căderii îngerilor răzvrătiţi şi ziua tradiţională în care dracii se trezesc din amorţire şi sunt buni de muncă, că, în aceeaşi sursă folclorică, se găseşte şi semnificaţia uleiului de floarea-soarelui vărsat de Annuşka, pe care alunecă Berlioz şi-şi găseşte sfârşitul, căci sufletele, în drum spre rai, sunt obligate să treacă peste o punte unsă cu untdelemn, păcătoşii alunecând în iad, iar drepţii ajungând cu bine dincolo ş.a.m.d.

Originală este şi "decodarea" lui Koroviev din suita infernală a lui Woland, personaj declarat de Culianu "neidentificabil" în sursele demonologice curente. Acesta este într-adevăr "inventat" de Bulgakov din raţiuni de compoziţie, fără a-l lipsi însă cu totul de aluzii demonice subtile.(v. pp.45-47) Şi Ion Vartic ne demonstrează argumentat în paginile 48-58 că nu numai Maestrul ar fi un alter-ego al autorului, acela luminos, ci şi... Koroviev, unul întunecat, răspunzător de "îndrăcirea" sângelui creatorului. De aceea, triunghiul "vizibil, la suprafaţă", cu literatul M.A.Berlioz în vârf , poetul Riuhin la stânga şi poetul Ivan Bezdomnâi la dreapta, este dublat de unul "subteran", oglindit ca într-o apă, cu vârful în jos, ocupat de "autorul obiectiv" M.A.Bulgakov, avându-i în stânga pe Koroviev şi la dreapta pe Maestru, ambii, la rândul lor, creatori.

Întrebarea firească a cititorului aflat în faţa tuturor acestor interpretări este dacă Bulgakov însuşi a "îngropat" în textul său aceste sensuri sau dacă ele nu sunt decât rodul unor sclipitoare asociaţii livreşti. Convinşi de teoria operei aperta, cu multiplele sensuri adăugate unui text de generaţii succesive de cititori şi hermeneuţi, înclinăm totuşi, alături de Ion Vartic, spre prima variantă, cunoscută fiind ascendenţa scriitorului rus. (Făcea parte dintr-o familie extrem de cultivată, mama fiind o excelentă profesoară de liceu, iar tatăl un erudit profesor de dogmatică la Academia Teologică din Kiev, specialist în religii occidentale - pasionat de ritul anglican - şi cunoscător de limbi vechi şi moderne, între care şi engleza.)

La tabloul de puzzle aproape complet, lucrat cu minuţie, răbdare şi pasiune de Ion Vartic, am adăuga şi "piesa" biografică vizând impulsul iniţial al scrierii primei variante a romanului, sub forma unei povestiri intitulate Un consilier cu copite. În 1927 prietenii i-au oferit lui Bulgakov, de ziua acestuia, o carte cumpărată de la anticariat, scrisă de un scriitor neprofesionist, un oarecare chimist A. Ceaianov. "Povestirea înfăţişa apariţia, la Petersburg, a Satanei, care determina pieirea unora dintre personaje, cu excepţia unei actriţe de teatru, salvată din ghearele Diavolului de către eroul principal, al cărui nume era...Bulgakov."2

În rest lăsăm cititorului plăcerea de a participa la descoperirea a noi şi noi enigme în eseul prezentat în rândurile de faţă, noi mulţumindu-ne să observăm că, dacă secretul lui Koroviev - enunţat în titlu - este acela de a fi o altă mască a proteicului Bulgakov, secretul lui Ion Vartic ni se pare acela - cunoscut de fapt din totdeauna - al unei cercetări neistovite, deopotrivă pasionată şi pasionantă.

___________
1 Ion Vartic, Bulgakov şi secretul lui Koroviev. Interpretare figurală la Maestrul şi Margareta, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2004
2 cf. Izolda Vârsta, Mihail Bulgakov, Ed. Univers, Bucureşti, 1989, p. 245

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara