Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
O istorie a României apărută la Paris de Mircea Iorgulescu

La editura pariziană PERRIN, cea mai mare şi mai importantă editură franceză specializată în lucrări istorice, a apărut de curînd o Istorie a României, de la geto-daci pînă la actuala preşedinţie a statului român şi la integrarea în Uniunea Europeană. Autorul său, istoricul de origine română Traian Sandu, este profesor la Universitatea Paris III - Sorbonne Nouvelle.

Este o carte eveniment această Histoire de la Roumanie, şi nu doar fiindcă vine pe terenul sărac al istoriilor României scrise de autori francezi. Sintezele de acest tip sînt foarte puţine, cartea lui Traian Sandu fiind, după Histoire de la Roumanie de George Castellan (1984) şi Histoire des Roumains de Catherine Durandin (1995), a treia în ultimii patruzeci-cincizeci de ani. Studiile tematice franceze cu subiecte de istorie românească sînt incontestabil mai numeroase, însă calitatea lor e deseori afectată de oportunisme ideologice şi de mode sau pseudomode intelectuale. Ceea ce, mai ales în chestiunile de actualitate, le apropie riscant de jurnalistica militantă şi inevitabil partizană, dacă nu chiar le transferă cu totul în acest expansionist domeniu dubios. Or, cea dintâi constatare pe care o impune această nouă Istorie a României este soliditatea ei ştiinţifică. E o lucrare temeinică, sobră şi aşezată ca arhitectură, academică fără a fi greoaie şi doctă fără a fi prolixă. O carte, totodată, bogată în formulări memorabile, dar prin justeţea severă a expresiei, nu prin efecte de pirotehnie verbală. Proiectul însuşi este unul de factură auster clasică, de prezentare a unei istorii naţionale urcînd cronologic din preistorie pînă în zilele noastre. în cel mai tradiţional chip, cartea începe cu evocarea triburilor trace şi se încheie cu integrarea României în Uniunea Europeană. Un veritabil maraton istoriografic în aproape patru sute de pagini, plus încă vreo treizeci de note şi bibliografie, condus cu dificila artă a naraţiunii istorice ghidate de o viziune a întregului răsfrîntă în fiecare dintre capitolele celor cinci părţi cîte are în totul această Istorie a României.

Spaţiul cel mai larg, mai mult de două treimi, este acordat, natural, secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, limita istorică a primului fiind începutul Primului Război Mondial, iar a celuilalt anul 1989. O periodizare ce ar putea stîrni controverse, dacă nu şi mai mult decît atît, de vreme ce, de pildă, partea a patra, despre intervalul cuprins între 1914 şi 1989, este intitulată "ŤRomânia Mareť basculată din Vest în Est şi înapoi". Primul capitol de aici, "Un prim război mondial fără glorie şi o pace profitabilă" rupe fără ezitări cu imaginile edulcorat patriotice prin care un dezastru militar şi nu numai a fost ulterior prezentat drept o glorioasă epopee. Sfîrşitul României Mari e situat la încheierea celui de-al doilea deceniu al perioadei interbelice, a cărei analiză face, indirect, încă mai ridicole melodramaticele tentative de a o prezenta drept "adevărata epocă de aur". Capitolul despre anii 1940 - 1947 se cheamă "De la o tutelă totalitară la alta, frontiere şi regimuri instabile", iar cel din anii 1948-1989, "Comunismul în România: stalinism fără milă, naţionalism fără destalinizare, cădere fără tranziţie". Anume reacţii ar putea stîrni, fireşte, şi denumirea subcapitolului care încheie lucrarea - "După 2004: Traian Băsescu sau mega­lomania Ťaxei Washington-Londra-Bucureştiť". Este însă o încheiere logică şi coerentă, în perfect acord cu ansamblul.

De origine română, trăit de la zece ani în Franţa, unde familia i s-a refugiat din motive politice în a doua jumătate a anilor '70 ai secolului trecut, format în spiritul şi în contextul celor mai actuale dezbateri istoriografice occidentale, autorul acestei sinteze are şi avantajul unei cunoaşteri întinse şi aprofundate a istoriografiei româneşti. Traian Sandu îşi începe de altfel cartea amintind folclorica de-acum plîngere a lui Cioran că poporul român nu a participat la "Marea Istorie" şi remarcînd, nu neaparăt polemic, totuşi, că dacă românii n-au făcut Istorie, aceasta s-a făcut însă destul de des la ei, "pe istmul Baltica-Marea Neagră, acolo unde s-au revărsat migraţii şi invazii răsăritene, din Evul Mediu pînă la tălăzuirea Armatei Roşii din vara 1944". întrebarea, în consecinţă, este alta, observă Traian Sandu: "cum se poate crede că un popor s-a format şi apoi s-a structurat în cadrul unui stat fără a replica măcar unora dintre loviturile suferite sau fără să se adapteze dominaţiilor temporare sau durabile care s-au exercitat în spaţiul său"? Pentru a-i răspunde, istoricul schimbă radical perspectiva şi porneşte de la datele geopolitice, cele rezultate din încrucişarea geografiei cu raporturile de forţă. în funcţie de acestea sînt ordonate sau reordonate evenimentele şi evoluţiile istoriei româneşti. Schimbare coperniciană, în virtutea căreia istoria României apare mai mult ca fiind făcută de puterile cu interese în această zonă mereu de margine, nicidecum în interior. Interese mai degrabă difuze şi care nu sînt însă niciodată atît de mari încît să împingă la anexiuni, dominaţiile de la distanţa şi prin interpuşi locali ajung. Nu există conflicte majore, de proporţii, între diversele mari puteri pentru cucerirea ţinuturilor de aici. Nici Imperiul Otoman, nici Imperiul ţarist n-au vrut şi n-au încercat să ia în posesie voievodatele Moldovei şi Valahiei, a căror evoluţie are un conţinut civilizatoriu diferit de Transilvania. E, prin urmare, o istorie marcată de o succesiune de "tutele" şi de o căutare permanentă a "tutelelor". în cele două voievodate, scrie Traian Sandu, "spiritul de revoltă socială, ca şi al autonomiei internaţionale, nu se datorează înfloririi unei culturi emancipatoare ca în vestul sau chiar în centrul Europei", aici "elitele" sînt lipsite de legitimitate şi de aceea există nevoia verificării ei continue, fie pe lîngă schimbătoarele puteri tutelare, fie pe lîngă o populaţie nemulţumită". Aşa încît situarea internaţională ca etern disponibilă "clientelă" şi "turbulenţa internă" se întreţin şi se sprijină reciproc. La rîndul lor, "puterile tutelare se opun legitimării populare a elitelor, care nu trebuie să domnească decît graţie lor, în timp ce facţiunile interne găsesc uşor un sprijin extern pentru a pune în cauză o putere legitimă". Există mereu, cu alte cuvinte, un Stambul care dictează şi un Stambul la care se merge cu pîra, cu jalba, cu promisiunea. Şi totul pe un amplu şi durabil fond de adaptări grăbite şi zeloase, de simulacre de modernizare după de­plasarea către Vest a dependenţelor şi de dispreţ abia mascat pentru democratizare. încă de la constituirea statului român modern, operă aproape exclusivă a intereselor marilor puteri ale epocii, principalul scop al organizării politice a fost, mărturisit sau nu, cu bună ştiinţă sau involuntar, menţinerea societăţii în stare de "minoritate politică". E o constantă, de la pseudo-liberalismul din vremea lui Carol I (cînd viaţa politică se reducea la aproximativ 3 000 de persoane care se cunoşteau între ele) pînă la absenţa endemică, prelungită pînă în contemporaneitate, a unui stat de drept. Regimurile politice nu fac decît să dea chipuri noi unor invariante - "ţările române au deţinut în mai multe epoci tristul record al exporturilor de bunuri alimentare, în vreme ce populaţia suferea de foame: în 1913 grîul reprezenta 69% din exporturi, ceea ce plasa România pe al patrulea loc în lume, după uriaşi ca Rusia, Canada şi Statele Unite, şi pe locul trei pentru porumb! Perioada Ťfanariotăť sau exporturile forţate de sub Ceauşescu nu erau departe".

Încă o consecinţă, în parte, cel puţin în parte, a situării României în zona "de contact geopolitic şi civilizatoriu dintre Europa occidentală şi Eurasia mongolă, otomană şi rusă". O carte despre care se va discuta, probabil, foarte mult, desigur după ce va fi şi citită. Poate şi tradusă în română, de ce nu?!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara