Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
O literatură marcată de multiple rupturi de Gabriel Chifu

Dacă ar fi să ne întrebăm banal care este situaţia literaturii române de astăzi, eu aş spune, fără înconjur şi fără plăcere, că literatura nu stă pe roze. În opinia mea, neajunsurile principale nu ţin de calitatea în sine a literaturii care se scrie la noi (aceasta mi se pare remarcabilă), ci de felul în care este ea receptată.

Literatura la noi, astăzi, se află sub semnul diferenţelor, al poziţionărilor divergente, al rupturii chiar. Să încerc să explicitez şi să aduc exemple.
Înainte de orice, avem o ruptură, să-i spunem, istorică, între faptul de a scrie şi epoca în care trăim. Tradiţional, profesia de scriitor şi-a atins prestigiul maxim într-o perioadă astăzi apusă; e o profesie care presupune un ritm de viaţă tihnit cu mult timp la dispoziţie, e o profesie care presupune cuvântul scris, tipărit şi suportul de hârtie, pe când astăzi tendinţa este alta: informaţia are suport electronic, imaginea şi nu cuvântul domină scena, în centrul atenţiei se găsesc televiziunea, internetul, laptopul, tableta, ci nu cartea. Iar în domeniul acesta al tehnologiilor vizualului, al stocării şi transmiterii instantanee a informaţiilor la distanţe uriaşe, lucrurile se schimbă într-un ritm atât de rapid, încât nu ştim ce ne va aduce viitorul, ne putem aştepta la surprize oricât de mari şi, oricum, nu se anunţă vremuri bune pentru produsele pe hârtie, fie ele cărţi, ziare sau reviste. Această deplasare a vectorilor de putere din domeniul informaţiei, evident, împinge literatura într-o anume marginalitate pe care nu avem cum să n-o înţelegem, chiar dacă nu ne convine.
Este, apoi, o ruptură între modelul public de succes promovat de societate şi modelul uman pe care-l presupune frecventarea literaturii şi, mai larg, a artei. Consumatorul de literatură performantă trebuie să aibă un nivel cultural ridicat, trebuie să fie obişnuit cu efortul intelectual, pe când omul standard al epocii noastre are cu totul alte priorităţi şi are un cu totul alt set de valori: el funcţionează după un mecanism mental din ce în ce mai sărăcăcios, este interesat de lucruri şi ele lipsite de complicaţii intelectuale, are „idealuri” imediate, din care nu face parte decât întâmplător categoria frumosului artistic. Într-o astfel de lume e iarăşi evident că produsul propus publicului de scriitorul performant are foarte puţină căutare şi este mic numărul celor dispuşi şi pregătiţi să-l însoţească pe autor în aventura sa intelectuală subtilă. De aceea, scriitorii, cu cât sunt mai subtili, cu atât sunt mai „singuri”.
Dincolo de asemenea rupturi de ordin general, la noi mai există şi altele, cu specific local. De pildă. Este o uriaşă neîncredere reciprocă între publicul românesc, aşa redus numeric cum este el, şi autorii români. Autorii nu se încred în publicul românesc şi publicul nu aşteaptă „mântuirea” de la scriitorii locali. De ce această despărţire? Poate cauzele sunt de căutat mai la adâncime şi separarea îşi are explicaţia în această continuă degradare a vieţii publice autohtone, în firea noastră băşcălioasă, în tendinţa din ce în ce mai accentuată în anii din urmă de a nu recunoaşte meritele celorlalţi, de a terfeli pe oricine, până ajungem să nu mai avem repere şi totul se egalizează foarte jos, devenind demn de dispreţ. Românii şi-au pierdut cultul propriilor valori, patriotismul, egal cu mândria de a face foarte bine lucrul pe care îl ai de făcut, e golit de orice înţeles. Dar patriotismul este un subiect care ar merita o discuţie aparte, pe îndelete.
Un alt inconvenient care afectează mult literatura momentului este ruptura dintre ea şi şcoala românească. Aceasta din urmă se află într-o accentuată degradare, scoţând generaţii din ce în ce mai puţin instruite şi care, de aceea, nici nu simt nevoia lecturii.
În sfârşit, lumea literară mai are de suportat o ruptură, şi ea cu consecinţe nefaste pentru configuraţia literaturii noastre: ruptura dintre generaţiile literare. „Tinerii” funcţionează absolut diferit în comparaţie cu „bătrânii”. Cei dintâi îi consideră pe ceilalţi prăfuiţi, neinteresanţi, de nu-i găsesc de-a dreptul detestabili, plini de toate vinile. Iar bătrânii, la rândul lor, se arată depăşiţi de agresivitatea tinerilor, declară că nu-i înţeleg şi ambele tabere stau cu spatele una la alta. Ignorându-se, când nu se atacă pe faţă. (Sigur, există şi excepţii de la regulă.)


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara