Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
O nouă contribuţie la bibliografia lui Gheorghe Bulgăr de Nicolae Scurtu

Bibliografia lingvistului, istoricului literar şi epistolografului Gheorghe Bulgăr (1920–2002) conţine o sumă, nepermisă, de lacune ce se impun a fi elucidate printr-o consultare, profundă, a presei literare şi nonliterare, a bibliotecilor şi arhivelor particulare şi publice, precum şi a unor colecţii şi fonduri de manuscrise şi cărţi din România şi din Europa.

Instruit şi format în universitatea bucureşteană, profesor de latină şi greacă, apoi de lingvistică şi stilistică la Paris, Sorbona (1965-1967), Lyon (1978-1980) şi Bordeaux (1988-1990), unde are ocazia să cunoască pe marii filologi şi cărturari ai Franţei, istoricul literar Gheorghe Bulgăr cercetează şi publică studii şi cărţi esenţiale despre limbajul operei lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Octavian Goga şi Mihail Sadoveanu.

Lingvistul şi cărturarul Gheorghe Bulgăr este unul dintre cei mai însemnaţi cunoscători şi cercetători ai latinei medievale, altfel spus ai latinei savante, evidenţiind, adesea, «rolul latinei medievale (savante) în modernizarea limbii române literare».

Un aspect mai puţin cunoscut al activităţ ii literare a universitarului Gheorghe Bulgăr îl constituie lectura, cercetarea şi elaborarea unor incitante eseuri de întâmpinare a câtorva confraţi mai tineri sau mai vârstnici.

Aşa se face că profesorul Gheorghe Bulgăr a însoţit cu verbul său convingător peste treizeci şi cinci de cărţi de lingvistică, de filologie, de literatură, de memorialistică şi de didactică tradiţională în calitate de prefaţator sau postfaţator.

Edificator, în acest sens, este microeseul Un autor dinamic, în care, cu fineţe şi o anume eleganţă, analizează cartea publicistului Gheorghe Crişan Feconda şi împlinirea visurilor. Povestiri şi documente despre Petre Dulfu şi un sat maramureşean multisecular. Cu 54 ilustraţii în text, reliefând bogăţia de informaţii şi capacitatea autorului de a reactualiza imaginea unui scriitor, Petre Dulfu, intrat într-un con de umbră.

Istoricul literar Gheorghe Bulgăr, după cum se observă şi din acest eseu, avea răbdarea şi capacitatea de a citi, integral, manuscrisul sau cartea ce i se încredinţa, şi, apoi, se pronunţa cu fermitate asupra valorii intrinseci.

Din raţiuni strict materiale acest manuscris nu a devenit, încă, o carte care să contribuie la recuperarea unui destin şi a unui fermecător topos din Maramureşul multisecular.

*

Un autor dinamic

Numele lui Petre Dulfu era foarte cunoscut tineretului şcolar acum o jumătate de secol şi mai bine.

Autorul cărţii de faţă plăteşte un tribut de recunoştinţă faţă de un consătean al său, dotat şi harnic, erudit şi patriot sincer, care a făcut din amintiri şi mărturii folclorice, din documente uitate ale trecutului izvor de evocare literară în pagini însufleţite, în versuri curgătoare, memorabile.

Gheorghe Crişan a adunat în această carte detalii, fapte şi comentarii din presă, din diferite surse arhivistice, menite să pună mai bine în lumină epoca, personalitatea şi creaţia lui Petre Dulfu, despre care încă Alecsandri scria că „junele posedă în suflet scânteia sacră” (p. 30), ceea ce s-a văzut de-a lungul multor ani, trăiţi deplin de acest scriitor popular, călare pe două veacuri.

Născut în 1856, el este în 1874 student la Cluj, iar în 1881, anul Scrisorilor celebre ale lui Eminescu, poet absent însă în comentariile lui Petre Dulfu, fapt surprinzător, atestă însă în monografia de faţă, tânărul scriitor şi publicist participă la adunarea Societăţii pentru fond de teatru de la Baia Mare, oraş atât de apropiat sufleteşte scriitorului.

Erau de faţă acolo şi Vasile Lucaciu, unul dintre membrii cercului de prieteni ai lui Eminescu de la Viena, cum spune Slavici în Amintiri, secretari ai prezidiului adunării de la Baia Mare fiind aleşi chiar Vasile Lucaciu şi Petre Dulfu.

Tot în 1881 şi-a luat doctoratul, plecând apoi la Bucureşti, unde a desfăşurat o intensă activitate publicistică şi didactică, prin care s-a impus în cercurile intelectuale, sensibile la contribuţia românilor de talent, veniţi din Ardeal ca să sprijine mişcarea tot mai intensă pentru Unirea cea mare care avea să fie în 1918, acum şapte decenii1.

Petre Dulfu a marcat prin bogata sa activitate literară procesul sudurii spirituale a românilor din alte provincii, aflate atunci sub dominaţii străine.

Cărţile lui despre Făt-Frumos, teza de doctorat asupra lui Alecsandri (în maghiară, la Cluj, 1881), traducerile din Euripide, dar mai ales o „epopee poporană în 24 de cânturi“, care se numeşte Isprăvile lui Păcală, apărută în 1894, apoi, Snoave din 1909 şi cartea copilăriei noastre, Gruia lui Novac, «epopee alcătuită din cântecele de vitejie ale poporului nostru», apărută în 1913, au impus un autor nou printre cei mai cunoscuţi scriitori pentru tineret, stăpân pe mijloacele adecvate naraţiunii populare, familiarizat cu tiparele versului şi ale sintaxei folclorice.

Substanţa istorico-populară a scrierilor lui Petre Dulfu s-a consolidat şi actualizat în volumele consemnate momentului culminant al istoriei noastre: Marea Unire a Românilor din 1918, despre care au vorbit generaţiilor cărţile acestui autor inspirat de realităţile vieţii noastre interbelice: Visuri împlinite (1919), Povestea României Mari (1931), alături de alte scrieri pentru popor: Odinioară (1923), Zâna florilor (1926), Din lumea satelor (1938) şi alte volume pentru copii.

Autorul cărţii de faţă a avut o sarcină grea de a cuprinde cât mai exact, mai instructiv şi mai expresiv o activitate vastă, multilaterală a acestui autor dinamic, din păcate uitat, azi, de editorii noştri.

Gheorghe Crişan s-a aplecat cu devotament şi stăruinţă asupra moştenirii lui Petre Dulfu, reconstituind epoca, mediul, cursul vieţii şi al afirmării scriitorului, folosind atestările documentare şi literare ale vremii, citând generos din poeziile şi proza populară care rezistă în creaţia scriitorului, în principalele lucrări amintite.

Multe din considerentele valorice ale autorului, fiind puţin cunoscute, ar putea constitui argumente decisive pentru editorul interesat în valorificarea unei opere de real talent.

E cert că Petre Dulfu merita o evocare pe măsura creaţiei lui literare şi pedagogice, Gheorghe Crişan, consăteanul său, vechi publicist, fost director al gazetei „Cronica” de la Baia Mare din anii 1936–1940, era cel mai indicat, ca mai apropiat de datele biografiei şi ale operei, să o facă.

Un capitol de istorie, de cultură şi de literatură a luminat prin această contribuţie, un capitol care merită să fie cunoscut de un public larg, pentru că Petre Dulfu a fost un scriitor adevărat, om de ştiinţă, un autor inspirat din tradiţiile şi istoria noastră milenară, a fost un patriot sincer şi un dascăl de prestigiu, ilustrând o epocă, sintetizând şi exprimând într-o limbă românească, bogată, sugestivă, aspecte dominante ale spiritualităţii noastre într-o epocă de mari împliniri istorice şi cu un optimism reconfortant, încrezător în destinele acestui popor, a cărui menire o vedea Eminescu în a fi „un stat de cultură la gurile Dunării.“ („Timpul”, 1879).

Gh. Bulgăr


Note:

Originalul acestui eseu, necunoscut, se află în Arhivele Naţionale ale României. Filiala Baia-Mare. Arhiva personală a lui Gheorghe Crişan.
1 Această informaţie ne confirmă faptul că eseul lui Gheorghe Bulgăr a fost redactat şi trimis lui Gheorghe Crişan în anul 1988.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara