Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Premiul Nobel pentru Literatură:
O poveste lungă de Adriana Bittel




În nr. 38 al revistei noastre, prezentînd noua carte a lui Günter Grass, Secolul meu, Rodica Binder îl numea pe scriitor "eternul candidat german la Nobelul pentru literatură". Zece zile mai tîrziu, formularea nu mai era valabilă: întreaga lume afla că eternul candidat e, în sfîrsit, laureat. Cronicii personale, alcătuite din o sută de istorioare, cîte una pentru fiecare an al acestui veac, i se adaugă astfel un happyend biografic nu tocmai banal. Si, pentru prima oară după multi ani, criticii, jurnalistii si cititorii de pe mapamond nu mai sînt luati prin surprindere: numele lui Günter Grass le e tuturor cunoscut, nu doar de pe copertele cărtilor lui, ci si din polemicile declansate de el, pe care toba (nu totdeauna de tinichea) a mass-mediei le-a făcut auzite pe toate continentele.
Ideile politice ale lui Günter Grass, aprobate sau violent contestate, nu-i pot pune în discutie calitatea de mare scriitor al acestui veac, astfel încît premiul acordat cu cîteva zile înaintea împlinirii vîrstei de 72 de ani nu e un cadou, ci o binemeritată recunoastere a valorii lui literare. Chiar dacă a nedreptătit scriitori cu valoare cel putin similară - să-i numim pe cîtiva dintre cei mai cunoscuti la noi: Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Michel Tournier, Norman Mailer, Carlos Fuentes, Ismail Kadare, - optiunea Academiei Regale Suedeze (adeseori criticată că dă o pondere prea mare criteriilor extraliterare) are în acest an deplină acoperire.
Cum în putinul timp de la anuntarea laureatului si pînă la predarea sumarului revistei n-am găsit nici un germanist dispus să prezinte biobibliografia lui Günter Grass - si cu această ocazie am constatat cît de putini germanisti ne-au mai rămas -, m-am văzut nevoită să o compilez din sursele avute la dispozitie, asa că cer iertare pentru eventualele lacune de informatie. Fireste, ca si în cazul premiatilor Nobel din anii precedenti, asupra personalitătii si operei lui Günter Grass vom reveni în aceste pagini.


Ani de cîine

Günter Grass s-a născut la 16 octombrie 1927, dintr-o căsătorie germano-polonă, la Danzig (Gdansk), unde tatăl său era negustor de coloniale. Regiunea natală de la gurile Vistulei, populată de germani, polonezi, casubi, evrei, tigani, va ocupa un loc important în primele lui romane si nuvele. La 17 ani, liceanul Grass e încorporat într-o unitate de infanterie si trimis pe frontul din Silezia, unde în aprilie 1945 e rănit. După o scurtă perioadă de prizonierat în sectorul armatei americane, e eliberat si, dînd curs înclinatiilor sale, se înscrie la Academia de Artă din Düsseldorf, unde studiază sculptura si pictura pînă în 1953, studii continuate între 1953-56 în Berlinul de Vest, cu Karl Hartung. Tot pentru desăvîrsirea studiilor, petrece următorii ani la Paris. Cum în 1954 se căsătorise cu balerina de origine elvetiană Anna Maria Schwarz (cu care va avea patru copii, o fată si trei băieti, dintre care doi gemeni), e nevoit să-si întretină familia lucrînd ca muzicant de jazz, scenarist pentru un teatru de balet si dramaturg (dintre piesele sale mentionăm Călare dus si întors, 1954, Ape crescute, 1955, Unchiule, unchiule, 1956, Încă zece minute pînă la Buffalo, 1957, Bucătarii răi, 1958 ă unele transmise la teatrul radiofonic, altele reprezentate pe scene). În 1956, debutează si ca poet, cu volumul Avantajele cocosilor - giruetă, pentru care obtine Premiul "Grupului 47". Dar tînărul artist cu multiple înzestrări va cunoaste consacrarea ca prozator în 1959, prin romanul Toba de tinichea, ce îi alătură deodată numele de ale celor mai buni scriitori germani de după război: Heinrich Böll (1917-1985; Premiul Nobel 1972), Siegfried Lenz (n. 1926) si Martin Walser (n. 1927; cu acesta din urmă Grass are în comun nu doar anul nasterii, ci si capacitatea de a stîrni aprige polemici de opinii, ce tin prima pagină a ziarelor germane timp îndelungat).
Toba de tinichea - a cărui versiune românească integrală, datorată Norei Iuga si Editurii Univers, a putut fi citită abia în 1997, desi fragmente apăruseră în "Secolul 20" încă din anii ^60 în traducerea Sânzianei Pop- a avut un ecou extraordinar, ce a depăsit repede granitele Germaniei, propulsîndu-l pe Grass în esalonul superior al ierarhiei literare internationale. Iată ce scria, în 1961, în cel mai citit ziar suedez, Artur Lundkvist: "Literatura postbelică germană si-a aflat în sfîrsit tînărul leu: Günter Grass". Iar revista pariziană "Carrefour" trecea peste renumitul orgoliu cultural national, exclamînd: "Romancieri francezi, ascundeti-vă! Dacă ar fi existat azi un concurs în domeniul romanului, ati fi fost complet depăsiti: în sezonul trecut de către Lampedusa, iar în sezonul acesta, de un oarecare Günter Grass." (Tradus în franceză, Toba a primit în 1962 Premiul pentru cea mai bună carte străină.) Calea notorietătii odată deschisă, următorii pasi au fost făcuti cu nuvela Pisica si soarecele, în 1961, si cu romanul Ani de cîine, în 1963. Ca si Toba..., împreună cu care alcătuiesc Trilogia Danzigului, si aceste cărti au ca decor orasul de pe tărmul Balticei, iar ca subiect ă istoria primei jumătăti a secolului, reprezentată ironic prin destinele unor personaje picaresti memorabile, precum piticul Oskar Matzerath, "marele" Mahlke, sau artistul evreu Amsel si "girueta ideologică" Matern. Ceea ce aduce nou Günter Grass în trilogie nu e doar constructia narativă cu o armătură modernă de motive epice original îmbinate, ci si scriitura de o extraordinară expresivitate, rezultată din toată gama de procedee stilistice, alternate cu virtuozitate. Virtuozitate răsplătită în 1965 cu multrîvnitul Premiu Büchner.


Scepticul turbulent

Nu trebuie înteles din cele de mai sus că Günter Grass a fost primit cu elogii unanime. Toate cărtile si atitudinile lui publice au declansat ă si continuă pînă în ziua de azi să o facă - aprecieri contradictorii, laude si, deopotrivă, critici ostile. Căci, după cum însusi recunoaste, e un turbulent: "Soarta mea a fost să exprim, să dau gres, să pierd, să o iau din nou de la capăt. Telul strădaniilor mele: să opun scepticismul, critica si agitatia politică oricăror tendinte de linistire, promisiuni de sigurantă sau manipulări ale constiintei".
Scriitorul nu si-a ascuns niciodată optiunile politice socialiste. A fost un apropiat al Partidului Social-Democrat si s-a implicat în campania electorală a lui Willy Brandt din 1969, tinînd cuvîntări la 52 de mitinguri si publicînd cinci articole de sustinere (între care unul intitulat Cîntec de slavă pentru Willy!). Suma experientelor din această perioadă e fixată în volumul Jurnalul unui melc, în care sustine si politica de deschidere către Est a cancelarului. Implicarea politică nu l-a îndepărtat pe Grass de la masa de scris. 1969 este si anul cînd îi apare romanul Anestezie locală (tradus în româneste de H. Matei, în 1975, la Ed. Univers, cu o prefată de Mihai Isbăsescu). Ridiculizarea provocatoare, împinsă pînă la grotesc, a tabuurilor sociale, estetice, politice si chiar lingvistice, scepticismul radical, fronda principială din paginile acestei cărti nu tin de moda protestatară ^68-istă, ci sînt o caracteristică a omului Günter Grass, din adolescentă si pînă la bătrînete. Caracteristică transfigurată literar, cu urias talent, în toate romanele sale. Dintre care mai trebuie neapărat mentionate Calcanul din 1977 ă o panoramă a umanitătii de o fantezie ametitoare, cu o diversitate de registre stilistice si aluzii literare, filosofice, politice (în cronica sa, un critic literar îl numea pe Grass "un Rabelais al timpurilor noastre") si un altul din 1986, Sobolanul ă si acesta o demonstratie de vervă stilistică si de stăpînire a perspectivelor multiple, pe subiecte îngrijorătoare în actualitate ă distrugerea mediului si manipularea genetică. În sfîrsit, cel mai recent roman al lui Grass, O poveste lungă, apărut în 1995(într-adevăr lungă: aproape 800 de pagini) are ca temă unificarea Germaniei si a stîrnit un scandal de proportii. Actiunea se desfăsoară între noiembrie 1989 (căderea Zidului) si noiembrie 1991, cu numeroase întoarceri în timp, prin 150 de ani de istorie germană. Vasta constructie nu are propriu-zis actiune, e alcătuită din scene, evenimente, plimbări, discutii, comentarii. Naratorul colectiv e un grup de cercetători la Arhivele Theodor Fontane din Potsdam, iar eroul principal, Theo Wuttke, poreclit Fonty, e un soi de dublu al lui Fontane la un secol distantă. Acest paralelism dă structura romanului, toate evenimentele fiind plasate pe cele două nivele temporale. Intentia lui Grass a fost să explice procesul unificării politice, economice si culturale de după dărîmarea Zidului, prin intermediul biografiei si operei lui Fontane.
Scandalul a fost iscat de faptul că acest roman al unificării e, de fapt, împotriva unificării: Grass nu-si ascunde aversiunea pentru "Germania Mare" si sustine că unitatea germanilor n-a adus decît nenorociri si catastrofe, după cum o dovedesc al II-lea si al III-lea Reich. Singura unitate pe care scriitorul o acceptă fără rezerve e cea culturală (Kulturnation).
Critica literară si mediile politice au reactionat violent. Marcel Reich-Ranicki, supranumit Papa criticii literare germane, a urlat împotriva cărtii, în populara sa emisiune de televiziune si nu a ezitat să o distrugă (si la propriu). Revista "Der Spiegel" n-a fost nici ea mai blîndă cu autorul si opera. În ciuda acestor derapaje (care, fireste, au făcut ca tirajul să se epuizeze repede), romanul a incitat o discutie fertilă despre Zidul care continuă să existe în mintea germanilor.


Culori de apă

Marcat probabil de vorbele dure rostite la adresa lui, Günter Grass a făcut o pauză de scris si s-a întors la dragostea dintîi, pictura. După ce si-a expus acuarelele la Muzeul de Artă Modernă din Aachen, următoarea sa carte, din 1997, a fost un album, Obiecte găsite pentru necititori, ce îi atestă talentul de plastician. Talent pe care îl foloseste si în volumul lansat astă vară, Secolul meu, în care fiecare dintre cele 100 de povestiri e însotită de o acuarelă. Într-un interviu luat de revista "Focus" din München, candidatul, pe atunci, la Nobel a explicat că aceste acuarele nu sînt o ilustratie la text, în raport de subordonare fată de el, fiindcă scrisul si pictura comunică, sînt două moduri la fel de importante de exprimare si adesea a început cu acuarela, lăsînd povestirea la urmă.
Cînd ziaristii îl informează că Secolul lui suscită un mare interes în străinătate, edituri din 27 de tări solicitînd drepturi de traducere, Günter Grass se arată mirat si nu se poate abtine să nu apese iar pe rană. Reproducem în încheiere un fragment din acest relativ recent interviu:
"Günter Grass: Cartea aceasta a fost scrisă, ca si Toba de tinichea, pentru publicul german. Interesul exagerat al editorilor străini vine poate din faptul că Germania a determinat în-
tr-un mod oribil prima jumătate a secolului s...t
Focus: Dar în a doua jumătate, timp de 50 de ani în RFG totul s-a petrecut aproape corect...
G.G.: În linii mari e adevărat. Dar în mijlocul zarvei generate de jubileu, nu trebuie să uităm că au existat două state germane. Ar trebui să recunoastem pe deplin si experienta celor nevoiti să trăiască sub regimul din RDG, ceea ce nu facem.
F: În ciuda a toate, tonul general al cărtii dvs. e pozitiv si senin. Nu există mînie în privirea dvs. înapoi.
G.G.: Eu n-am scris niciodată cu mînie. Sînt, fără îndoială, un om bănuitor si sceptic, dar, în acelasi timp, sînt un tip căruia îi place foarte mult să trăiască."