Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Puzzle:
O prioritate pentru cultura scrisă de Gabriel Chifu

Cincisprezece ani, cât timp am condus la Craiova revista „Ramuri“, am fost stăpânit fără încetare de o îngrijorare anume: cum să ţin în viaţă această publicaţie. Mai direct spus, cum să găsesc banii necesari pentru apariţia revistei şi pentru celelalte programe culturale adiacente.

Ajunsesem să am coşmaruri din pricina dificultăţilor financiare fără sfârşit. Mă învinovăţeam şi pe mine însumi, că n-am eu iscusinţa să rezolv această situaţie, că îmi lipseşte mie ceva, că nu inspir eu încredere etc., etc. Dar, cu precădere, puneam starea proastă a „Ramurilor” pe seama oraşului, a autorităţilor locale: acestea nu ne acordă niciun sprijin, îmi ziceam, fiindcă nu sunt capabile să distingă corect priorităţile, să perceapă importanţa unui proiect cultural valoros, în comparaţie cu unele efemere şi de gust îndoielnic. Şi, probabil, aveam dreptate când îmi explicam astfel lucrurile, căci, privind în jur, constatam că nu peste tot în ţară revistele literare sunt lăsate de izbelişte, unele, mai ales dincolo de munţi, la Alba Iulia, la Arad, la Oradea, dar şi în alte părţi, fiinţau într-o normalitate care presupunea finanţarea decentă (ceea ce însemna şi înseamnă, în fond, o sumă modestă!).
Oricum, atunci când am plecat la Bucureşti, am respirat uşurat, crezând că, în sfârşit, scap de apăsare, scap de povara aceasta a finanţării revistei, pe care simţeam că nu o mai pot duce.
M-am înşelat însă. Am dat peste o greutate de nouă ori mai mare. Fiindcă, prin venirea la Uniunea Scriitorilor, mi-au căzut pe cap nu una, ci nouă reviste. Iar între ele, am ajuns să răspund direct de soarta celei mai complicate, celei mai costisitoare publicaţii dintre toate, România literară, cu apariţie nu lunară, ci săptămânală.
De unde porneşte însă spinoasa problemă a revistelor literare? De la înţelegerea greşită a rolului şi a condiţiei lor. Revistele literare nu sunt nişte instituţii de presă obişnuite, cum eronat sunt tratate, prin urmare nu pot avea regimul unor instituţii de presă, dependente de cerere şi ofertă, de vânzări, care se autofinanţează, care rămân pe piaţă atâta vreme cât sunt cumpărate de clienţi şi care sunt dispuse să facă diverse compromisuri pentru satisfacerea gustului public, întrucât altfel ar pieri.
Dar ce sunt atunci aceste reviste literare, dacă nu instituţii de presă? În reprezentarea mea, ele sunt instituţii de cultură, care, în tradiţia românească, au jucat un rol major în definirea profilului cultural naţional. Şi astăzi, pentru o zonă importantă a culturii noastre, cultura scrisă, revistele literare sunt o prezenţă sine qua non: prin ele respiră, există literatura română contemporană, literatura vie. Ele sunt casa care adăposteşte literatura română de astăzi. Iar literatura vie de astăzi, cum bine observa cineva, este totuna cu patrimoniul de mâine. Putem să arătăm preocupare pentru patrimoniul naţional, dar, în schimb, să ignorăm cultura vie? Bineînţeles, nu.
Dacă vom cădea de acord să privim revistele literare drept ceea ce sunt, instituţii de cultură, ele trebuie să treacă în rândul acestora şi să aibă asigurată funcţionarea după aceleaşi principii. E cumva de imaginat universul nostru cel de toate zilele – chiar şi aşa suferind de atâtea neasunsuri, marcat de atâta dezamăgire – fără biblioteci, fără muzee, fără centre culturale, fără teatre, fără filarmonici, fără o producţie naţională de filme, ne putem permite să renunţăm la ele? Iarăşi, nu. Dar ne putem aştepta oare să existe, fără susţinere financiară din partea statului, bibliotecile, muzeele, centrele culturale, teatrele, filarmonicile, producţia cinematografică? Categoric, nu. Aşadar şi aceste reviste literare, cele de prestigiu, se cuvine să intre în normalitatea oricărei instituţii de cultură. Pledăm pentru apariţia unei legi care să prevadă subvenţionarea revistelor literare reprezentative. Acum suntem într-o situaţie stranie. În noua Europă, atât de atentă la păstrarea identităţilor naţionale, statul nostru sprijină financiar publicaţii româneşti de peste hotare, dar şi publicaţii ale minorităţilor naţionale de la noi, ceea ce este firesc şi este lăudabil. Da, însă aici este ciudăţenia cât roata carului: statul nostru lasă la voia întâmplării tocmai marile reviste literare din ţară, cele care ne asigură identitatea.
Dacă nu se va legifera subvenţionarea revistelor, ele vor dispărea. Şi fără România literară, „Viaţa românească”, „Steaua”, „Orizont”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Apostrof”, „Helikon”, „Luceafărul” şi alte câteva asemenea lor, lumea va merge înainte, veselă şi legată la ochi. Nici nu va resimţi, probabil, această pierdere ca pe o pierdere.
Repet: nu trebuie să fii profet ca să pricepi – din păcate, fără susţinere, revistele acestea vor dispărea. Fiinţarea lor din ultimii ani, improvizat, fără niciun fel de predictibilitate, în stare de criză permanentă, mereu în şocuri şi ameninţate, mereu pe marginea prăpastiei, salvate de fiecare dată, în ultima clipă, prin tot felul de acrobaţii extreme ale câtorva oameni care se încăpăţânează să nu se dea bătuţi, această fiinţare nu are cum să continue.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara