Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Document:
O scrisoare a lui Mihail Avramescu de ---



Văliug, 14 Februarie 1961

Mult iubita mea fiică (mai mică, dar îndeajuns de mare, ca să nădăjduiesc că-nu fără răbdare-ai aşteptat această prea tîrzie scrisoare)...
Pentru întîrzierea aceasta îţi cer, bineînţeles, iertare - ştiind că nu mai e nevoie să îţi lămuresc de ce - fără de voie - mi-am amînat răspunsul atît: cred că ai priceput, cît de cît, (din ceea ce ţi-au istorisit ceilalţi prunci), cît de nesfîrşit de încurcate munci - şi multe alte felurite isprăvi - îmi pricinuiesc asemenea zăbăvi...
Scrisoarea aceasta, de fapt, nu răspunde, pe chiar prea exacte unde, gîndurilor şi întîmplărilor ce ni le-ai comunicat: singur timpul ce s-a scurs este vinovat.
Voi încerca, totuşi, atît cît se poate, să le cuprind aproape pe toate - sau, măcar, pe cele care mi se par că sînt vrednice de însemnare pe al vieţii calendar.
(Între paranteze, nu cred că e necesar să ţi se precizeze că simpla proză rimată - aşa cum s-a'ntîmplat să fie înşirată, ca pe-o prea subţire aţă, cuvîntarea mea de faţă - nicidecum nu vrea să fie o'ncercare de "poezie": pîn'la slova ce am scris n-am nutrit astfel de vis).
Jucăria vorbei - pură - prinde, totuşi, legătură şi'ntre gînduri şi'ntre fiinţe; bucurii şi suferinţe se transmit, ca de la sine, prin asemenea senine travestiri (ce par străine), dar le fac pe toate bine... Rima, ritmul şi măsura - atît cît pot veni de pline, tot pe-atîta (prin natura lor astrală) îţi înlesnesc să ieşi din tine, din sclavia ancestrală care a născut, în om, o lume strîmbă, fără nume. Dinlăuntru-i, vrajma contrazice geometria sferelor celor înalte, zbătînd inima în alte (mult stricate) cadenţe, iară duhul se îmbracă în pestriţe, triste zdrenţe, care izbutesc să facă dintr-un om - doar o nălucă. Din acel ceas îl apucă - slabă pradă - duhul negru-al răzvrătirii şi-l împiedică să vadă Viul Adevăr, cu ceafa groasă-a scornirii ce i-o iscă'n minte'ntoarsă: ultima sinistră farsă a Neantului absurd, cînd la Adevăr e surd...
Un asemenea greu jug unii-l poartă şi' Văliug. Iată, aici (fig. 1) contemplu - ca un foarte trist exemplu - cum arată Văliugeanul care şi-a pierdut elanul purelor sacre beţii: cu asemenea făptură este foarte greu să ţii o normală legătură. Pana de la pălărie nu-i o pană care scrie; nu e nici de zburătoare - ci o simplă arătare de deşartă semeţie pentru sticla de "rachie", care-a devenit emblemă de vrednicie supremă...
Există, desigur, şi Văliugeanul bun pe care alăturea îl pun, spre a face comparaţie, ca structură şi formaţie (fig. 2).
Acesta - după cum vezi - nu e lipsit nici de graţie... În el poţi să te încrezi, fără dezamăgiri, fiindcă e adevărat din fire. Dar el nu are habar că e un exemplar neînchipuit de rar...
Se mai află şi Văliugeanul neutral (fig. 3) - care nu e întotdeauna banal, deşi reprezintă un tip destul de general. Oscilînd între poli contrarii, confundă clopotarul cu lăutarii, succedă clondirul cu cartea şi nu-i e prea limpede partea pe care ar fi s-o prefere între taifas şi tăcere...
Asemenea variaţiuni tipologice sunt, însă, cît se poate de logice; ele ţin de însăşi diversitatea Firii şi se'ntîlnesc în toată întinderea omenirii, în moduri extrem de diverse, cînd clare şi ferme, cînd şterse...
Ritmul, măsura şi rima permit ca şi pantomima aceasta a speţei umane să fie pictată în chipul ce nu face rane simţirii mai diafane a unor mai pure persoane. Îngăduie-aceste unelte ca'n graiuri, deseori svelte, să poată să fie rostite chiar cele cu totul smintite din foarte îmbelşugata privelişte-a lumii - purtate pe roata foarte zglobie a glumii...
dar, cînd lumina pur-a Esenţei
Raza şi-o dăruie Minţii deschise
- ca o oglindă a permanenţei
Astrului fix pe bolta de vise -
floarea de aur a stricteţei Poezii
iscă, văzduhuri, ciudate-armonii,
dînd tîlc şi pietrei şi ierbii amare,
Şarpelui Vieţii, asprului Soare...
Cu aceste ultime clarificări, iubita mea Floriana, îmi rămîne doar să te mai întreb dacă s-a găsit, însfîrşit mult aşteptatul răgaz şi prilej de a-l putea vedea, "faţă către faţă", pe Maestrul Sadoveanu. M-ar bucura nespus ca întîlnirea să se fi întîmplat, ca să-mi poţi scrie, cît mai în amănunt, tot ce ţi-a fost dat să resimţi, să gîndeşti, să cunoşti. Ştii bine cît îi preţuiesc eu însumi scrisul - meşteşugul lui unic de a spune, într-o adevărată limbă românească (ale cărei taine de adîncime nu ştiu cine le-a putut mai deplin surprinde) cuprins de gînd drept şi miez proaspăt de viaţă - limpezimea vederii minţii aţintite asupra înţelesurilor lucrurilor şi întîmplărilor, puterea de plăsmuire aievea, în formă şi culoare, a zugrăvelii unui Vis care nu e din închipuirea goală... Mai presus de toate acestea - Maestrul Sadoveanu este, în ciuda poate a unor apăsări ale vîrstei, - o prezenţă umană unică şi voi fi tot atît de fericit, cît şi tine, de clipele pe care ţi le va fi dăruit. Iar dacă întîlnirea încă nu s-a întîmplat şi abia urmează, îndrăzneşte să-i rosteşti, atunci, omagiul acesta de adînc respectuoasă preţuire a preotului de la Văliug care este

Tatăl tău

- cu multe sărutări pentru tine (şi pentru cealaltă copilărime mai vîrstnică)
Voi isprăvi-relativ curînd - şi o scrisoare... (restul textului este ilizibil - n. red.)

P.S. Ca exerciţiu intelectual pentru tine (îl poţi propune şi iscusinţei celorlalte surori - şi fratelui), m-am gîndit că ar prinde bine următoarea şaradă:
Întrebarea - simplă - care se pune, este următoarea: Care este numele autorului desenului de mai sus?

Te sărută
Tata