Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
O scrisoare a lui Odobescu către Bariț de Ion Buzaşi

Când regretatul profesor Iosif Pervain a inițiat publicarea corpusului epistolar, G. Barițși-a dat seama de importanța documentară a acestuia în variate domenii ale culturii românești. Au apărut până în prezent 10 volume, la care au lucrat istorici și istorici literari mai tineri, care și-au făcut astfel o bunășcoală în tehnica editării corespondenței literare și au căpătat informații ample și inedite de natură să le schimbe perspectiva asupra unor epoci istorice, literare sau scriitori și oameni politici. Își așteaptă publicarea într-unul din volumele următoare Corespondența lui Alexandru I. Odobescu către G. Bariț. Ea cuprinde zece scrisori care mărturisesc simpatia lui Odobescu pentru Transilvania, preocupările sale pentru realizarea unității culturale a românilor ca o treaptă necesară,entru unitatea națională. Epistola pe care o publicăm este cea mai lungăși una dintre cele mai interesante. Este o scrisoare de răspuns: înțelegem că G. Bariț își exprima îngrijorarea în legătură cu atitudinea ostilă a unor cărturari munteni față de scriitorii ardeleni (blăjeni) de confesiune greco-catolică. Al. I. Odobescu se grăbește să-i răspundă că aceștia – ultradanubieni – (era expresia lui G. Bariț, pe care o preia și Al. Odobescu) sunt puțini, iar cel mai înverșunat este, cu adevărat, Ion Heliade-Rădulescu, căruia-i și face un portret vitriolant. E aici și un conflict între generații, pentru că, spune Odobescu, cei tineri nu împărtășesc asemenea idei fanatice, și de aceea îl invită pe G. Barițși pe alți ardeleni să colaboreze la „Revista română” pe care intenționează s-o editeze.
Ion Buzași

Domnul meu,
Primind răspunsul cu care m-ați onorat la 1/13 ianuarie trecut, trebuie să vă mărturisesc că am simțit o deosebită mâhnire de a vedea că Dumneavoastră, care sunteți un îndreptător al opiniunii publice printre frații noștri din Ardeal, ați putut dobândi atâtea prepusuri asupra sincerității simțămintelor ce purtăm noi, românii din Principate, către compatrioții noștri de dincolo de munți. Permiteți-mi a vă spune că ați generalizat prea mult oareșicare rele voințe și intrigi ale unor persoane cu totul discreditate chiar la noi, și printr-asta nu faceți alta decât a arunca defăimarea ce însoțește pe acele persoane, asupra poporului întreg.
Nu, Domnul meu, noi nu suntem fanatici de dogmele noastre până în punctul de a ne lepăda de frăția cu ardelenii uniați. Ar fi o absurditate ca în secolul al XlX-lea, românii, pe care religia nu i-a dezbinat nici în timpii de fanatism, să organizeze persecuții religioase în contra altor români din sângele lor.
Dar, din nenorocire, Principatele sunt într-o epocă de crizăși în asemenea momente intriganții găsesc lesne loc spre a-și dezvolta patimile lor mârșave. Un om ca Dl. Eliad, unicul ultradanubian (cum le ziceți D-voastră; căci pe căpeteniile bisericii noastre nu-i număr printre oamenii demni de a atrage prin faptele lor atenția bărbaților luminați. Iertați-le lor, căci nu știu ce fac, sărmanii!) un om, zic, ca Dl Eliad nu este numai persecutorul uniților, el e persecutorul nației întregi; căci influența lui e corumpătoare pentru românii de orice lege. El astăzi, mulțumită incuriei șneglijenței n.n.țGuvernului în ceea ce se atinge de Instrucțiunea publică, seamănă în școli principii false și rătăcite. Patima l-a dus așa de departe încât pare a fi slăbit și bunul simț în creierii lui. N-aveți decât să luați Manualele ce le tipărește și le vinde școlarilor începători, spre a vă asigura că asemenea lucrări, nu pot veni decât de la un om slăbit de minte, amețit de patimi uricioase și lacom de câștig pecuniar.
Așadar, Domnul meu, desprețuiți și D-voastră ca noi asemenea aberări; plângeți-ne. Dar nu ne osândiți, c-avem așa oameni la capul Instrucțiunei; și credeți mai ales, că toți românii dunăreni sunt departe de a împărtăși absurditățile lor. Noi vedem încă în ardeleni pe bunii noștri frați; noi nu ne temem că ei să ne ducă la poalele scaunului papal. Ce profit ar avea ei din aceasta? Românii au avut gloria de a nu hrăni iezuiți printre dânșii. Fiți siguri că ei nu sunt ortodocși fanatici. Dar în orice grâu, e sămânță bunăși neghină. Desprețuiți neghina și vedeți la sămânța bună. Toată inteligența Principatelor, și mai ales toată junimea lor n-are altă voință, nici altă dorință decât unirea în idei și în lucrări cu frații de peste munți, spre a da înaintare culturii morale, curățirii limbii și explorărilor istorice, în națiunea română. Primiți dar înfrățirea cu junimea, căci al ei este viitorul. Populația română din Ardeal a păstrat virginitatea ei în idei și în simțăminte; e firesc lucru ca ea să se asocieze cu ceea ce este încă neîntinat în populația dunăreană. Cât despre temerea ce aveți de a compromite pe cei din românii Principatelor, care vor întreține relații cu ardelenii uniți, vă asigur că temerea e fară temei. Domnul Eliad nu îngrozește pe nimeni la noi și preoțimea e mult prea simplă ca să intre în cea mai mică luptă cu inteligența.
Toate acestea, Domnul meu, le spui în răspuns la sfiala ce arătați în general către românii de la noi, și nu deloc pentru mine în particular. Propunerea de serviciu ce vă făceam nu tindea deloc la prenumărarea mea printre membrii Societății Literare. Nici nu merit personal, nici o lucrare însemnată nu-mi dă dreptul la această onoare, și când vă vorbeam de publicările noastre, voiam numai să vă invit pe Domnia Voastrăși pe toți literații din Ardeal, a sta mai în relație cu cei de la noi, a ne împărtăși rezultatele studiilor Domniei Voastre și a ne exprima curat ceea ce cugetați de ale noastre; cu acest mod, gândesc, progresul va fi înlesnit și înfrățirea va fi cimentată mai solid.
De aceea, o repet, m-am mâhnit mult văzând câtă repulsie simțiți Domnia Voastră deocamdală pentru noi. Cu toate acestea nu ne descurajăm și în numele unicei asociațiuni de juni studioși ce am întreprins deocamdată publicarea „Revistei române”, vin să vă rog a lua asupră-vă o mică însărcinare, prin care veți câștiga un deosebit drept la recunoștința noastră. Am socotit de folos a adresa tuturor oamenilor literați din Țările Române, o invitație de conlucrare și neavând norocirea de a cunoaște pe toți cei ce viețuiesc în Transilvania, Banat și Bucovina, iau libertatea a vă trimite Domniei Voastre patruzeci exemplare din acea circulară, rugându-vă a o distribui la cine veți socoti de cuviință, dintre toți cei ce se ocupă cu științele și literele în părțile austriace ale Românimei. Aceasta le va da, sperăm, o dovadă, mică în adevăr, dar sinceră de dorința de concordie și de înfrățire ce o nutresc românii dunăreni, cu excepțiunea vreo câtorva oameni atât de pernicioși pentru uniți cât și pentru catolici-greci, și cărora li se cade numai disprețul românilor în general.
Sfârșesc acum, Domnul meu, această mult prea lungă scrisoare. Simțeam însă trebuința a combate din toate mijloacele mele o prevențiune șo informare dinaintețfatală, și dacă n-am reușit a o dărâma cu totul din închipuirea D-voastră, greșeala este a puținei mele elocvențe, căci n-am știut a vă arăta, cu destulă evidență un adevăr ce vă stă ascuns. Faptele, socotesc, vor dovedi mai bine decât cuvintele că muntenii și moldovenii nu sunt așa sălbatici ultradanubieni cum îi vedeți D-voastră.
Sperăm dară ca și românii de dincolo, dezamăgiți din a lor greșită opiniune și, reducând răul ultradanubianismului la adevăratele sale hotare, adică la vreo trei, patru persoane influente azi pe lângă Guvern, dar cu totul discreditate și, fară de nici o înrâurire directă în public, vor veni să dea mână de ajutor și, de înfrățire junimei care lucrează cu singurul amor al patriei și al întemeierii națiunii române. Mă măgulesc cu ideea că Domnia ta, Domnul meu, din parte-ți vei întrebuința influența D-tale asupra spiritelor spre a le da o asemenea aplicare, mult mai demnă și mai folositoare decât aceea a dezbinării și a răcelii către frații D-voastră de peste Carpați. Într-această scumpă iluzie rămâind, vă rog, Domnule, să credeți la simțămintele de adâncă stimăși considerațiune ce vă poartă al D-voastră șerb.
Odobescu A.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara