Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
O seară dură de Ion Stratan


1.
Când toţi deveniseră unu
S-au tras artificii cu tunul

Ce nu se răcise din război
Au pus înainte cifra doi

La trei zerouri făcute de inzi
Pentru când te întinzi

Peste paralele cu gândul

Şi cu pasărea gândului, numită

Pământul


2.
Letiţiei
Tu, graţie sfâşietoare
Cuminecând cu un "oare"

Voi, concerte zgomotoase de Crăciun
Pentru un an mai bun, mai de fum

în zerouri şi declaraţii de pace

Şi dacă avem noi ce face
Lecturi şi traduceri, poeme

...Gene, lacrimi, rană, vreme...


3.
O, şiruri de dansatoare din batic
Pe când secolul era mic, infinite

Polineziene şi braziliene cu şolduri
Enorme, expuse la solduri

Cu o viaţă uşoară, uşoară,

Cu pulpele ca de ceară
Lăcuite de constelaţii

Şi de tiribombe, explozii

Cum sufletul meu n-a văzut

De când se războiseră lorzii


4.
Voi, ape care curgeţi ca roua
Pe sâni, peste peitrele voastre, hapsâni
Se arătară sorţii cu voi.

Ce va fi dacă voi să mă scald
în cristalul lor de smarald?

Uscăciune doar, uscăciune,
Rămase sunt brume.

Această albă drojdie de toamnă
Ce-i iarna care ne întoarnă

Cu faţa în jos în morminte

Copile, ia tu bine aminte


5.
Mi s-au umflat ochii de vedere
Şi mâinile de cursul prin artere

Mi-a explodat Sidney-ul în artificii
Cum n-am mai văzut pe aicea, pelticii
Piticii, miticii tăcură. O, tu, seară
dură din cenuşile de mai an

Ah, explodam, explodam


6.
A explodat timpul dintre decenii

Tu, curgere luminoasă a vremii
în o mie de stele, steluţe

Şi zei mici peste săniuţe

Aplecaţi cu privire de rouă

Când sufletul se taie în două

în timpul dus şi în timpul ce vine

O, vreme, sânge,
din mulţime


7.
Şi în oraşul meu, şi în oraşul meu
a nins cu confetti şi artificii

Pentru deceniul de uscăciune al regilor
minţii. Şi în oraşul meu, ca la piramide

Am avut ce vidé

Tu, timp, curbură a spaţiului

Şi mie de dat, şi nesaţiului

De a privi şi de a auzi chiar o muzică
Cuvintele noastre se biserică şi se

Comunică


8.
într-un sat, un fulg ca o săgeată

A căzut peste vatră

încărcat ca o arcă plină cu animale

Şi, desprinzându-ne dintre pocale

Ne-a-nghesuit între zebre şi capre

Doamne, câtă lumină poate

încape!