Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Teatru:
O Utopie de Magdalena Boiangiu


Pentru cititorii de titluri, Artaud este un alt autor de sistem teatral, un nume opus celor prea des citate, iniţiatorul unui concept, al cruzimii, prin care se poate justifica absenţa stilului şi a coerenţei scenice. După plictiseala iscată de epigonii lui Stanislavski şi de preoţii teatrului psihologic, predicatori ai unui realism al detaliilor, teatrul cruzimii promitea noul, şocul îndelung aşteptat, contactul cu o convenţie care să dea fiori fără să sperie într-adevăr.

Surpriza cărţii lui Monique Borie vine din aşezarea acestui autor în perspectiva cercetării antropologice, concluziile despre comunicarea teatrală devenind o consecinţă a căutării adevărului despre lumea originilor. înţelegerea omului şi pe urmă înţelegerea teatrului determină călătoriile şi experimentele scenice ale lui Artaud şi autoarea analizează unităţile şi punţile de comunicare din universul complex al gândirii despre teatru al unuia dintre cei mai interesanţi teoreticieni ai săi. într-o lume unde cunoaşterea şi recunoaşterea multiculturalismului serveşte relativizării moralei şi conceptelor, demersul multicultural al lui Artaud se îndreaptă în direcţia contrarie, a regăsirii unităţii pierdute, "revendicarea de la acea gândire mitică şi magică a cărei logică refuză să separe reprezentarea de eficacitate". Cercetând societăţile primitive Artaud caută modalităţile de comunicare capabile să treacă dincolo de diferenţele culturale şi refuză "progresul" care a despărţit cuvântul de acţiune, cuvântul de gândire.

Când se îndreaptă spre lumea originilor, el constată că "adevăratele tradiţii nu progresează pentru că ele reprezintă punctul de vârf al oricărui adevăr. Unicul progres ce se poate înfăptui constă în conservarea formei şi a forţei lor". Acest progres/tradiţie e căutat de Artaud în teatrul balinez şi la triburile mexicane, unde puterea de viziune şi puterea de dominare sunt reunite în practici mai apropiate de cunoaşterea adevărată a omului decât nesfârşitele dialoguri practicate de teatrul occidental. "Cuvântul rostit al autorilor occidentali nu mai are forţa unei adevărate oralităţi. Desigur, ei vorbesc, dialoghează, dar uită că au un corp, iar vorba omenească închisă asupră-şi, şi-a pierdut, în cazul lor, vechea eficacitate. Dincolo de problema închiderii sensului, ceea ce îl interesează pe Artaud este problema comunicării. împotriva discursului decorporalizat al actorului occidental Artaud reclamă oralitatea şi discursul prezenţei, al comunicării directe. în sprijinul revendicărilor sale, el va apela la modelele originilor, se va adresa tuturor acelor culturi ale oralităţii pe care antropologul le analizează, fără a ezita să deschidă, în numele lor, procesul culturii scrisului".

În opoziţie cu avangardismul creator al unui nou imaginar, Artaud pleda pentru întoarcerea în timp ca singura modalitate de regăsire a adevărului comunicării. Angajat o vreme în mişcarea suprarealistă, el se va recuza din două motive: cantonarea pe un plan strict literar şi opţiunea pentru o acţiune rămasă la nivelul strict al materialităţii faptelor. "Văd toate operaţiunile spiritului dezagregate de acest apel suprem, toate aspectele gândirii, toate formele sufletului îmbrăţişate şi reînsufleţite de acest curent subteran şi nu doar o defilare de imagini poetice şi nimic altceva, presărate prin ceea ce s-a convenit să se numească texte suprarealiste. Nu suntem poeţi, sau dacă da, atunci suprarealismul nu mă interesează" (scrisoare către Max Morise). Aşa cum explică Monique Borie într-o notă, în acest text, cuvântul poet e luat în sensul său comun de făuritor de imagini, poetul - profesionist al literaturii şi nu poetul-iniţiat. De aceşti poeţi şi, în general, de artiştii profesionişti el nu e interesat şi găseşte doar la câţiva pictori şi muzicieni forţa unor semne profetice, "pe care din timp în timp lumea trebuie să vină să le asculte".

În geografia reală ca şi în cea inventată, în istoria ştiută, ca şi în cea presupusă, Artaud încearcă să sistematizeze o ştiinţă a originilor, un alfabet al secretelor pierdute. Aşa cum scrie Monique Borie, nu de puţine ori intuiţia poetică se întâlneşte cu adevărul antropologic. "Să regăseşti originile nu înseamnă doar să răscoleşti pământul vechilor culturi, ci să răscoleşti adâncurile din om" şi intensitatea cu care Artaud s-a dedicat cercetării profunzimilor din om explică, probabil, multe dintre "ciudăţeniile" individului (în adâncurile din om se găsesc zăcăminte destul de fetide), dar şi fertilitatea operei sale preluate în sistemele de creaţie ale teatrului modern. Artaud respinge şi psihanaliza: acolo se "măsoară doar suprafeţele sentimentelor şi gândirii", el nu va vedea niciodată în psihanaliză calea prin care omul se poate regăsi pe sine. După Artaud inconştientul rămâne, odată cu trupul, prizonierul poverii apăsătoare a societăţii, a moştenirii ei culturale şi nu de pe canapeaua psihanalistului începe calea reîntoarcerii la obârşii.

De-a lungul istoriei sale şi teatrul a avut epoci când legătura sa cu lumea funcţiona organic: în Antichitate şi în perioada elisabetană. Povestind un spectacol văzut în Mexic cu Medeea lui Seneca (spectacolul de altfel nu i-a plăcut, după cum a scris în articolul publicat într-un ziar mexican, intitulat "O Medee fără flacără"), Artaud evocă spaţiul pe care "actorul tragic îl străbate înconjurat de metafore create neîncetat de către el, cu voce, cu gesturile, cu mişcările lui, acele gesturi cu dublă încărcătură care ascund şi revelează un invizibil".

Pentru a putea recrea pe scenă forţele vieţii, mimesisul trebuie părăsit, crede Artaud şi, în acest scop, scrie tragedia Les Cenci, alimentând paradoxul inovaţiei prin remodelarea tradiţiei existente. Nu piesa, nu dramaturgia pot revigora însă sursele poluate ale teatrului; în cărţile lui Artuad două mari metafore exprimă ideea unui limbaj teatral revenit la originile sale: ciuma şi alchimia. "Maladia ca revelaţie a invizibilului implică, totodată, dimensiunea vindecării şi a purificării, graţie revelaţiei aduse de dezordine. Aşa că, atunci când vorbeşte despre epidemia salvatoare, Artaud intuieşte perfect schema tradiţională: refacerea unei dezordini - sau, dacă vrem, vindecarea după o vătămare organică". Monique Borie examinează cu acribie şi cu o cunoaştere internă a spaţiului cercetat toate sursele gândirii şi fantasmelor lui Artaud: modelul Heliogabal, modelul oriental, Mexicul şi gândirea sintetică, culturile magice. Toate acestea colaborează, în cele din urmă, la ceea ce Artaud şi-ar dori să fie actorul, teatrul. în acest capitol cercetătoarea realizează sinteza datelor expuse cu atâta sistem până acum: ţinta mânuirii tuturor semnelor şi a implicaţiilor descifrate este crearea unei noi realităţi, puterea de a face ca invizibilul să fie prezent, stabilind astfel veritabila comunicare cu puterile sacre. Printr-un asemenea teatru, omul participă direct la Creaţie. Scos din sfera divertismentului cult, teatrul devine magie, religie, spaţiu al "simbolurilor realizate care refac lanţul între ceea ce este şi ceea ce nu este, între virtualitatea posibilului şi ceea ce există în natura materializată" (Le Théâtre et la Peste).

Fără îndoială că nu acesta este teatrul ale cărui spectacole sunt anunţate în calendarul zilei din cotidiane şi reviste. Acesta este teatrul spre care au tins marii profeţi ai scenei, Brook, Grotowski, Living Theatre, Barba) cu opera cărora Monique Borie e familiară şi pe care o discută din unghiul continuităţii cu ideile şi străfulgerările lui Artaud. E un teatru mai uşor de realizat în gând decât în materialitatea oferită de clădirile oraşelor moderne şi de actorii contemporani, dar ambiţiile lui domină tot ceea ce încă ni se pare insolit în desfăşurările dramelor de azi. Este meritul autoarei de a fi oferit o analiză care să ni-l apropie pe ciudatul autor al teatrului cruzimii, ignorat cu cât e mai des pomenit în necunoştinţă de cauză. Mulţumiri speciale doamnei Ileana Littera pentru fluiditatea, adecvarea şi inteligenţa textului în limba română.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara