Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de eseu:
Obsesia Rusiei de Adrian G. Romila

Ioan Stanomir, Sfinxul rus. Idei, identităţi şi obsesii, Editura Adenium, Iaşi, 2016, 244 pag.

În eseistica lui Ioan Stanomir, Sfinxul rus. Idei, identităţi şi obsesii se plasează în zona intelectuală a intervalului. Pasionat, deopotrivă, de istoria ideilor politice şi de cea literară (cu un recent excurs în fanzina benzilor desenate), autorul a publicat cărţi remarcabile în ambele părţi. Eseul aici în discuţie abordează subiectul riscant al paradoxului rus şi cu instrumentele literaturii, şi cu cele ale ideologiei. În perspectiva unui spaţiu ambiguu, dominat de regimuri politice opresive, dar marcat de o creativitate proteică şi de o „nelinişte istorică fără echivalent”, Stanomir trece în revistă ultimele două secole ruseşti încheiate. De la epoca lui Puşkin la revoluţia bolşevică şi de la dimineaţa sovietelor la epoca postbelică, „ideea rusă” a pulsat ciclotimic între tot felul de extreme. Imperialism şi profetism, revoluţie şi anarhie, mistică şi ateism, izolare şi deschidere, liberalism occidentalizant, teroare şi gulag, toate au format, ideologic vorbind, un „trecut intelectual polifonic” în care, spune autorul, Rusia şi-a conservat enigma asemenea unui sfinx tainic, mereu mut în faţa încercărilor repetate ale interogaţiilor. Aşa se justifică şi demersul personal: o forţare a limitelor hermeneutice prin redeschiderea unor texte fundamentale ale literaturii şi gândirii ruseşti din secolele XIX şi XX, veacuri definitorii pentru un eventual profil al Rusiei de astăzi.

Expresie a avatarurilor sufletului slav, literatura alcătuieşte cea mai consistentă parte a cărţii lui Ioan Stanomir. Cele mai multe dintre capitole constituie sclipitoare eseuri despre autori majori (Puşkin, Gogol, Şcedrin, Dostoievski, Turgheniev, Tolstoi, Cehov, Gorki, Belîi, Bulgakov, Mandelştam, Pasternak, Dombrovski, Ilf şi Petrov) şi mai puţin vehiculaţi (Sologub, Ehrenburg, Zoşcenko, Andreev), comentaţi succint, dar relevant, în contribuţia lor la alcătuirea unui posibil desen al contorsionatului spirit rus. Fantomele ficţiunii şi simbolurile poeziei concură în a oglindi, când realist, când protestatar, contrastele din viaţa imensului spaţiu de la Nordul şi de la Răsăritul Europei. Imaginea puşkinianului „călăreţ de aramă” conservă, în viziunea autorului, paradoxul unui parcurs destinal, căci Petru cel Mare „este, simultan, ziditorul ce oferă Rusiei fereastra de la Neva, dar şi tiranul ce striveşte sub copite de bronz făptura umilului Evgheni”. Evenimentul convertirii lui Dostoievski, al singurătăţii lui Bulgakov, al marginalizării lui Pasternak, al compromisurilor lui Gorki, al martiriului lui Mandelştam, al sinuciderii Marinei Ţvetaeva sunt tot atâtea „scene” cu rezonanţă atât pentru literatura subiecţilor în cauză, cât şi pentru eonul istoric în care au trăit. Alunecând, inevitabil, pe linia dintre cele două regimuri politice, nu puteau fi evitaţi autorii literaturii de detenţie (Soljeniţîn, Şalamov), cei ai avangardei decadent-extatice (misteriosul autor al Romanului cocainei) şi cei ai exilului (Gazdanov, Nabokov – cele mai multe pagini din carte lui îi sunt dedicate). Orlando Figes, Aleksandr Herzen, Martin Malia, Isaiah Berlin sunt câţiva dintre cei care au abordat chestiuni ideologice legate de Rusia şi ei au dat seamă, în ultima secţiune a eseului, de ceea ce Stanomir a numit „enigma rusă”, „nefericirea rusă” şi „gramatica revoluţiei”. Lenin şi Stalin (Putin e pomenit, ca punct terminal al unui anume parcurs) sunt bornele pe care Rusia le-a atins cumva firesc, căci autoritarismul ţarist includea, înainte, ca instrumente ale puterii, naivitatea slavofilă a ortodoxiei, radicalitatea patrimonialismului şi cnutul şfichiuitor al contrarevoluţiei.

Scrisă cu febrilitatea unui cititor de vocaţie şi cu deplina competenţă a analistului exersat (în ciuda subiectului vast şi greu de prins într-o formulă unitară), cartea lui Ioan Stanomir încearcă să ofere un răspuns la tăcerea sfinxului rus. Ea e sinonimă unui „joc al ielelor”, care uimeşte şi ucide, simultan. „Intelighenţia rusă propune, istoriceşte, un model de existenţă fondat pe primatul ideilor şi fetişizarea lor. Dacă există o condiţie rusă, aceasta este definită de patima cu care această elită restrânsă şi strivită între stat şi societatea rurală primeşte din Occident materia primă din care îşi elaborează propria energie revoluţionară”.

Autodistructivă simptomatic, la nivel social, Rusia a dat, în schimb, o literatură puternică, vitalistă, bulversantă, pe măsura sufletului ei. Aceasta e doar una dintre concluziile cărţii, ea însăşi literară, prin tăietura percutantă şi spectaculoasă a formulărilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara