Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochean:
Ochii Maicii Domnului de Paul Miron


Părintele Sisoe, intrat de curînd în cinul monahal, fusese mutat aici, la Schitul de pe munte, unde a aflat un stareţ milostiv, slujitori frăţeşti, şi, mai ales, un aer curat binefăcător bucăţii de plămîni cît îi mai rămăsese din război. Era fericit că şi-a ajuns visul copilăriei de care grăia de cînd i s-a dat darul vorbirii: "Mămuţă, eu vreau să mă călugăresc". Şi se suia pe scaunul cel mic al său ca într-un amvon. "Vreau să mă călugăresc". - "Călugăreşte-te, dragul mamei, mai în taină, ceva mai încet, că mi-ai spart urechile şi n-ai ajuns încă ecleziarh în strana dreaptă a Mitropoliei".

Aşezat în cafas pe un sac cu un conţinut indefinit, făcea două lucruri deodată: urmărea desfăşurarea vecerniei de sus şi freca sîrguincios lingurile, cuţitele şi furculiţele de la arhondaric. După o pauză, cînd cînta şi el 'Lumină lină', trecea la lustruitul polonicelor şi al paharelor, cupe adevărate domneşti de metal scump şi cleştar.

Fu chemat la altar de părintele iconom Saba: "Prea Cuvioase părinte Sisoe, am auzit că ai fost iconom la Mănăstirea de la Dunăre; sîntem colegi. Te-am observat de aproape şi am văzut cît de conştiincios lucrezi la orice te punem. Te fericim pentru buna dispoziţie. Mi s-a spus că ai observat că dimineaţa noi tăiem 47 de porţii pentru 54 de vieţuitori. Bravo!". "Mulţumesc, dar să nu mă mai lăudaţi că mă duceţi în ispită şi încep să vă cred." Răspunsul prompt îl încurcă pe iconom care renunţă la discursul său obişnuit: "Aţi observat că dimineaţa, noi tăiem 47 de porţii pentru 54 de vieţuitori. Ştii cîte economii facem noi procedînd aşa? 12%, domnule, ce zici?" - "Zic că vă pricepeţi şi mă bucur. Noi eram o comunitate mică, n-aveam de unde să mai scoatem, pe lîngă cîţiva morcovi, pătrunjel, castraveţi sau ceapă, şi procente." Aceste cuvinte, de cum au ajuns în urechile lui Sava, l-au înseninat, i-au umplut inima de bunăvoinţă. Piperul trufiei pregătit, nu mai ardea în bucate. "Ne-am hotărît, părintele stareţ şi nevrednicia mea, să-ţi dăm pentru sfintele sărbători, care încep mîine, icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, în grija frăţiei tale pînă în luna mai, cînd vom ieşi cu ea la cîmp."

Atîta bunătate îl făcu pe Sisoe să cadă în genunchi mulţumind. Bătu repede trei metanii, făcîndu-şi cruce. Un murmur de satisfacţie crescu în poporul ce aştepta.

Sisoe se puse pe lucru. Demontă ramele tabloului sacru, le spălă cu aghiazmă de la Bobotează şi curăţă faţa şi îmbrăcămintea Mariei. Se bucura ca un copil cînd vedea culorile înflorind, cînd încăperea se lumina. Chipul pur al Născătoarei de Dumnezeu, era ca o chemare, ca o îmbiere: "Veniţi la mine! Apropiaţi-vă!" Dar numai Sisoe îndrăznea. Ceilalţi se aşezau la masă, slujitoarele aduceau bucatele pe tipsii orientale. Sisoe freca şi freca. Întîrzia la prînz, întîrzia la aşternutul de noapte. Încet, încet tot mai mulţi curioşi se strîngeau la uşa arhondaricului, însufleţiţi de rîvna monahului. În ajunul praznicului veni şi blîndul iconom să vadă cum arată obiectul sacru. Era însoţit de un domn şi o doamnă de la oraş. Într-un foişor din faţa bisericii era pregătit locul unde icoana va sta. Cei noi veniţi cercetară icoana şi pe cînd domnul şi doamna lăudau splendoarea colorată, iconomul izbucni în disperate suspine: "Ce ai făcut cu sfînta icoană, păcătosule? Cum ţi-ai bătut joc de sfîntul lemn?" - "Ce am făcut?", întrebă Sisoe spăşit. "Nu vezi? I-ai şters lacrimile din ochi. Cum o s-o mai arătăm noi credincioşilor? Netrebnicule, ne-ai mîncat praznicele din mai!"