Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul de Cronicar

Precizări necesare

În Revista 22 de săptămâna trecută, Germina Nagâţ, şefa Direcţiei de Investigaţii din CNSAS, face într-un interviu acordat Andreei Pora câteva precizări referitoare la felul cum tratează instituţia cu pricina dosarele de Securitate, indiferent de tipul lor. În condiţiile polemicilor recente, tot mai vehemente, precizările sunt absolut necesare. Prima constă în faptul că angajamentul, numele conspirativ sau chiar existenţa unui dosar de reţea nu sunt neapărat decisive pentru CNSAS în stabilirea colaborării cuiva cu Securitatea: „Definiţia colaboratorului, aşa cum e prevăzută de lege, se bazează pe conţinutul şi pe natura informaţiilor pe care o persoană le-a transmis Securităţii”. A doua precizare este că „CNSAS nu se pronunţă şi nu atribuie cuiva această calitate (de colaborator – n.n.), ci doar înaintează o propunere instanţei”. În al treilea rând, CNSAS nu se autosesizează, dar e obligat de lege să examineze cazurile care i se reclamă de către instituţii sau de către cetăţeni. Din oficiu, nu sunt verificaţi decât politicienii. În al patrulea rând, nu e adevărat că foştii ofiţeri de Securitate sunt ocoliţi de lege. „Cam 60% din numărul total de cazuri pentru care CNSAS s-a adresat instanţei se referă la foşti ofiţeri”, afirmă Germina Nagâţ. Adică, în jur de 1300, dintre care 900 au foşti trimişi în instanţă, iar numele a 200 au fost deja publicate în Monitorul Oficial. Doar în 6 cazuri CNSAS a pierdut procesul în instanţă, în alte 16 cazuri acţiunea a fost retrasă pe motiv de deces. Interesant, în aceeaşi ordine de idei, este şi că 848 dintre solicitările de verificare a dosarelor foştilor ofiţeri au venit din partea cetăţenilor, care le-au descoperit numele în propriile dosare de urmărire, iar 55 au fost verificate fiindcă titularii lor deţin funcţii publice, 15 în primării şi consilii locale, 9 candidaţi la parlament (nici unul ales!), în fine, 11, fiindcă au beneficiat de titlul de revoluţionar. O ultimă precizare este că decizia finală survine de obicei după ani buni de cercetări în arhiva CNSAS sau de procese. Sunt cazuri în care nici după cinci ani nu s-a putut stabili adevărul.


Luceafărul de dimineaţă 1000

LUCEAF|RUL DE DIMINEAŢ| a sărbătorit recent 1000 de numere din seria nouă. Cu acest prilej, mai mulţi reprezentanţi ai redacţiilor literare din ţară salută publicaţia aniversată. De asemenea, câţiva scriitori evocă, în pagini nostalgice, debutul şi colaborarea lor la această revistă, pe atunci a tinerilor scriitori. Iată începuturile Gabrielei Adameşteanu văzute de autoarea însăşi: „Împlinisem 28 de ani, când, într-o zi obişnuită de serviciu, în loc să redactez fişele de scriitor care urmau să intre, după multe avizări, în dicţionarele enciclopedice proiectate de editura unde lucram, am scris, febril, câteva pagini pe un colţ de birou. Dacă aş fi muncit mai mult la acel text n-aş fi avut curaj să mă duc cu el în clădirea somptuoasă din Ana Ipătescu unde curând după aceea s-a istalat o ambasadă (dar atunci acolo fierbea viaţa literară a anului 1970), ca să primesc răspunsul la întrebarea simplistă şi banală: Oare am sau n-am talent... Dar cu ceva scris la întâmplare, mi-am luat inima în dinţi şi textul, m-am îndreptat spre Ana Ipătescu şi, cu inima cât un purice, am urcat scările, la început foarte late, care s-au tot îngustat până la mansarda unde era redacţia Luceafărului.” Îi urăm, colegial, Luceafărului de dimineaţă ceea ce ne dorim şi nouă înşine: viaţă lungă! Adică, să aibă cititori. Adică, să aibă difuzare. E o problemă spinoasă care ne preocupă pe toţi cei care facem reviste literare şi care, iată, nu ne dă pace nici în momentele de sărbătoare.


Un spectacol de văzut

Tânjind după o Românie altfel decât aceea care ne e servită zilnic de majoritatea televiziunilor (şi care ar putea fi rezumată drept o ţară de mahala şi de nesfârşit scandal cacofonic!), tânjind, cu alte cuvinte, după o Românie decentă, în care existenţa întru cultură nu este o bizarerie, ci este normalitate, Cronicarul a mers la teatru. A văzut spectacolul Caligula, în regia lui László Bocsárdi, montat pe scena Teatrului Naţional din Craiova. Prilej pentru a se reîntâlni cu textul splendid al lui Camus şi pentru a urmări evoluţia unui actor tânăr de o forţă şi de o expresivitate scenică deopotrivă impresionante – Sorin Leoveanu. Performanţa sa aici, într-o partitură dificilă, este memorabilă şi se cere subliniată ca atare. De asemenea, trupa atât de valoroasă a teatrului din Craiova îşi demonstrează încă o dată valoarea şi îl secondează cu interpretări remarcabile. Să notăm câteva nume din cele care duc greul pe scenă: Ilie Gheorghe, Gabriela Baciu, Valentin Mihali, Valler Dellakeza, Ion Colan, Cătălin Băicuş, Angel Rababoc, Adrian Andone, Nicolae Poghirc.


Cioran la Sibiu

Dacă ne-am putea bucura vreodată de apariţia cu întîrziere a unui număr de revistă, atunci, probabil, acesta ar fi cazul publicaţiei sibiene Alkemie (directori: Mihaela-Genţiana Stănişor şi Răzvan Enache). Numărul 6, dedicat lui Emil Cioran, trebuia să fie tipărit la finalul anului 2010, însă, din motive uşor de înţeles în aceste vremuri (eterna piedică financiară), numărul a apărut în martie 2011, cu o lună înainte de sărbătorirea a o sută de ani de la naşterea eseistului. Cronicarul abia acum a intrat în posesia revistei, dar se grăbeşte s-o laude. Revista a fost tipărită la editura italiană „L’Orecchio di Van Gogh” care dovedeşte o receptivitate lăudabilă pentru sunetele filosofiei şi ale literaturii. Numărul cuprinde scrisori inedite de-ale lui Cioran, oferite de către Jacques Le Rider, destinatarul acestora, şi două interviuri, cu Roland Jaccard şi Renzo Rubinelli, amîndoi apropiaţi ai filosofului. O parte din texte e constituită din amintiri legate de Cioran (Roland Jaccard, Jacques Le Rider, Pietro Ferrua, Norbert Dodille, José Thomaz Brum), iar cealaltă parte din studii în marginea textelor cioraniene, semnate, printre alţii, de Ciprian Vălcan, Aurélien Demars, Massimo Carloni, Odette Barbero, Nicolae Turcan. Lectura acestui consistent număr din Alkemie arată că filosoful de origine română i-a marcat ideatic, stilistic şi afectiv pe cei care l-au întîlnit, fie în persoană, fie studiindu-i opera, primii mărturisind forme delicate, dar intense, de philia, iar cei din urmă scriind pasionat şi riguros; toţi, victime fericite ale unui prieten şi maestru copleşitor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara