Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

O şcoală de lectură critică

Luni seara, 26 martie, într-un cadru neconvenţional, la Club A, s-a desfăşurat o reuşită ediţie a Atelierelor Vorba Vine iniţiate de Cosmin Ciotloş cu studenţ ii Facultăţii de Litere din Bucureşti. Este un cerc de lectură care-i reuneşte pe unii dintre cei mai promiţători tineri autori şi care aminteşte de legendarul Cenaclu de Luni. Invitatul ediţiei a fost Gabriel Chifu. Au citit versuri Ana- Maria Lupaşcu şi Alexandru Cotiac, două nume ce se cuvine a fi reţinute. Între vorbitori, foarte bun a fost criticul Răzvan Voncu, un participant permanent la aceste dezbateri. Dincolo de calitatea certă a încercărilor literare propuse, de un nivel ridicat au fost intervenţiile critice ale studenţilor prezenţi la aceste Ateliere, ce se dovedesc a fi, iată, o remarcabilă şcoală de lectură critică a textului literar. Este reconfortant să constaţi la oamenii tineri un asemenea grad înalt de iniţiere literară. Felicitări celui care a pus pe picioare proiectul şi urări de viaţă lungă şi glorioasă Atelierelor.


Regula televiziunilor

De curând, Uniunea Scriitorilor şi Ministerul Culturii au avut o confruntare în instanţă cu Gigi Becali, care doreşte să obţină Casa Vernescu. De unde şi până unde tocmai pitorescul miliardar din Pipera să ajungă să revendice acest imobil?! Domnul Becali a cumpărat (ceea ce a ajuns o practică la noi!) drepturile succesorale de la o pretinsă moştenitoare. Spunem pretinsă fiindcă persoana respectivă a vândut ceva ce nu avea: casa Vernescu se află, încă din anul 1908, în proprietatea statului român, fiind cumpărată de la deţinătorul ei de atunci! Televiziunea ProTv a ţinut să facă o ştire din acest proces. La reproşul îndreptăţit al prim-vicepre- şedintelui USR, Varujan Vosganian, că în cazul unor proiecte culturale importante, cum a fost recitalul poeţilor contemporani pe scena Ateneului Român, televiziunea cu pricina a tăcut total dezinteresată, iar acum face atâta tam-tam cu un mic scandal inventat, reporterul tv a explicat că numai ştirile negative, mizeria, scandalul se vând, cu ştirile pozitive rating-ul se prăbuşeşte. Logica acestei atitudini este valabilă, chiar şi pentru o televiziune comercială, doar până la un punct. Nu trebuie să-i oferi telespectatorului doar ceea ce el îşi doreşte, doar ceea ce el aşteaptă de la tine. Unui bolnav, chiar dacă-ţi cere insistent asta, nu-i dai droguri, alcool şi tutun, ci medicamente. Pentru sănătatea sufletească şi intelectuală a unei naţii, orice televiziune are responsabilităţ i la care nu poate renunţa cu niciun chip, oricât ar avea de suferit rating-ul. Dacă o face, e co-autoare la o crimă, la un dezastru.


Autoflagelare

Cronicarul s-a amuzat de răbufnirea amară pe care Alexandru Seres o pune în rîndurile editorialului din revista orădeană FAMILIA (nr. 2 din februarie 2012). Amărăciunea i-a fost provocată editorialistului de o revelaţie pînă întratît de veche că nu mai miră pe nimeni: cu o perspicacitate uimitoare, Alexandru Seres a constatat că minunata lume a literaţilor e ticsită de maculatură, impresie pe care ţine s-o împărtăşească cititorului sub forma unei scrisori imaginare: „Se scrie înfiorător de mult în România, dragă prietene. De cele mai multe ori despre lucruri fără importantţă: tot soiul de nimicuri, opinii despre n’importe quoi, elucubraţii politice, sociale, sociologice, filosofice, culturale, fără alegere, fără metodă, fără scop. E o mare flecăreală naţională, o întrecere de orgolii şi vanităţi, în care toată lumea scrie cu înverşunare şi nimeni nu citeşte decît să vadă ce sa mai scris despre el. Nu mă pot opri să nu mă mir nemăsurat, de fiecare dată cînd răsfoiesc noianul de reviste literare din redacţie, parcurgînd texte despre tot felul de cărţi şi autori, cronici de carte, poeme, frînturi de roman, eseuri, editoriale, glose: ce-i mînă pe ei în luptă?” Răspunsul e evident, îl ştim cu toţii, şi de altfel îl spune chiar autorul în rîndurile de mai sus: vanitatea, slava deşartă şi iluzia postumităţii literare. Iar finalul epistolei aduce a autoflagelare: „Iată, publicînd acest text în Familia, mi-am adus şi eu modesta contribuţie la flecăreala naţională.”


Regizor român despre Maroc

În ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC din 23 martie, Ana-Maria Onisei semnează un excelent interviu cu regizorul francez de origine română Radu Mihăileanu. Cel mai recent film al acestuia, La source des femmes/ Izvorul femeilor, a avut recent premiera în România, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, iar în străinătate a avut premiera la Cannes, a fost declarat un succes în Maroc şi a fost deja nominalizat la Premiile César. Filmul spune povestea femeilor dintr-un sat marocan care-şi determină bărbaţii să rezolve problema sursei de apă, făcând o „grevă” a sexului. Interviul detaliază interesul regizorului pentru lumea femeilor în general şi a femeilor musulmane în special – o fascinaţie exprimată pe alocuri stângaci şi esenţialist, dar care devine, iată, sursă de inspiraţie pentru un film promiţător. Radu Mihăileanu rememorează şi contactul cu populaţia satului în care a filmat, care l-a ajutat să treacă peste clişeele obişnuite legate de „ţărani” şi de musulmani, dar şi câteva istorii personale fără de care, se-nţelege, filmul ar fi arătat cu totul altfel. Înainte de a-l comenta mai pe larg în paginile revistei, ne rezumăm să remarcăm că e cu totul salutar nu doar succesul înregistrat până acum de film, ci şi interesul unui regizor de origine română pentru o altă lume decât cea din care vine, împotriva uzanţei conform căreia artiştii din ţări mici, necunoscute, ar trebui să se preocupe exclusiv de ţara lor de baştină. Ce-i drept, Radu Mihăileanu nu este la prima „abatere” de acest fel. Le aşteptăm cu interes crescut şi pe următoarele.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara