Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Privind din alt unghi

În revista ISTORIE ŞI CIVILIZAŢ IE (nr. 37, octombrie 2012), pe care o citim totdeauna cu folos intelectual, de data aceasta nea atras atenţia articolul „Corneliu Zelea Codreanu – un rol de Oscar?” semnat de o tânără cercetătoare în ştiinţe politice, Andreea Chiru. Prin interogaţia din titlu, autoarea face loc unui alt fel de a-l privi pe acest important personaj istoric care „s-a impus şi s-a menţinut în memoria colectivă în rolul Revoluţionarului”. Portretul standard al liderului Mişcării Legionare se cunoaşte: „…Figura lui a fascinat, a emoţionat şi a însufleţit o mare parte a românilor de atunci. Plin de imaginaţie şi ambiţie, inteligent şi foarte bun observator al psihologiei colective, el şi-a asumat rolul de salvator al tuturor celor care aşteptau să fie salvaţi şi chiar al celor care nu mai credeau în salvare.” Schimbarea de perspectivă asupra personalităţii lui C. Z. Codreanu, pe care o conţine textul din Istorie şi civilizaţie, este exprimată astfel: „ A crezut C. Z. Codreanu cu adevărat în revoluţionarea spiritului, în legionarul pe care l-a creat sau a interpretat la cote măreţe un simplu rol, ascunzând de fapt, în spatele Căpitanului, un plan diabolic de manipulare a românilor? A fost un fanatic al schimbării sau un criminal cu sânge rece într-o interpretare demnă de Premiul Oscar?” Argumentele prin care Andreea Chiru susţine construcţia acestei noi imagini a lui C. Z. Codreanu sunt aduse de cazul Mihai Stelescu, un legionar care, în 1934, părăseşte Legiunea şi creează o grupare dizidentă. Până în 1936, când este asasinat cu sălbăticie de 10 legionari fanatici, acesta face o serie de dezvăluiri privitoare la Căpitan şi îi aduce acestuia grave acuzaţii, care vin „să dea peste cap imaginea idilică, patriotică şi justiţiară a liderului”. Interesant de citit, de ştiut.

O listă personală de eroi

Dosarul DILEMA VECHE din nr. 454 (25-31 octombrie) are o temă inspirată: „Unde ni-s eroii?” Dezbaterea, care se deschide cu un argument semnat de Marius Chivu, cuprinde opinii ale unor intelectuali de diverse specializări: Şerban Anghelescu (etnolog), Mugur Ciumăgeanu (psihoterapeut), Radu Pavel Gheo (scriitor), Mircea Kivu (sociolog), Alexandru Matei (eseist), Cătălina Miciu (blogger), Dodo Niţă (eseist) şi Florentina Sâmihăian (lector la Facultatea de Litere). Să vedem care este „scurta listă de eroi” a lui Radu Pavel Gheo. După ce îşi declară inaderenţa „la miturile fondatoare şi la marile personaje ale istoriei autohtone pe care le-a deconstruit atît de mult” încât nu-l poate vedea „pe Ştefan cel Mare şi Sfânt decât ca pe un conducător mic şi agitat, repede stîrnitor de războaie” şi „pe Mihai Viteazul altfel decît ca pe un cuceritor născut în ţara greşită”, scriitorul timişorean ne dezvăluie şi opţiunile personale: alegerile lui sunt Nicolae Dobrin, „erou autentic, nedreptăţit şi totuşi puternic” şi Carol I, „cel care a devenit român făcând România”. În opinia noastră, lista sa scurtă de eroi e de luat în seamă.

„O intervenţie umană de excepţie“

Tot în Dilema veche (dar în numărul 455, 1-7 noiembrie), cronicarul a descoperit un preţios subiect de nişă. În rubrica SOS provincia, Anca Brătuleanu, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, scrie despre Bumbeşti- Livezeni. O referinţă banală despre Bumbeşti-Livezeni ne vine tuturor în minte: în 1948, aici, în locul care s-a numit Şantierul Naţional de Muncă nr.1 „Gheorghe Gheorghiu-Dej”, au lucrat 28 000 de tineri brigadieri („Heirup, heirup, cad stânci de fier/ în lupta dusă de brigadier”), care au reuşit să încheie ultimul tronson al legăturii peste munte, cale ferată şi şosea, dintre cele două localităţi, Bumbeşti şi Livezeni. Dar, dincolo de acest loc comun, arhitecta Anca Brătuleanu ne semnalează că e vorba despre un „amplu şi excelent proiect ingineresc”, construirea unei căi ferate şi a unei şosele prin Defileul Jiului, un proiect ale cărui începuturi le aflăm în anul 1870, care continuă în perioada interbelică (în 1931, se fac studii, măsurători cartografice şi variante de traseu, în 1937 se redeschide şantierul) şi care nu se opreşte nici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Concluzia specialistei este categorică: „Fără exagerare, nu există multe locuri în lume atît de spectaculoase. Pe de-o parte, un defileu cu o imagine puternică, o natură «în forţă», sălbatică; pe de altă parte, drumul şi calea ferată, rezultate ale unei intervenţii umane de excepţie, la fel de spectaculoase ca mediul înconjurător.” Acestă lucrare inginerească românească ne câştigă şi mai mult admiraţia dacă o privim din orizontul anului 2012: astăzi, în domeniul acesta al construirii de căi ferate, autostrăzi, poduri, ne remarcăm prin exasperantă anemie şi chiar neputinţă.

Despre distrugerea Bucureştiului

Dar nu numai adevărul construim puţin şi prost se verifică astăzi, ci şi o completare a sa e valabilă: nu suntem în stare să păstrăm nici ce avem. Constatăm acest fapt citind, în revista 22 (nr. 44, 30 octombrie – 5 noiembrie), amplul interviu pe care Andrei Pippdi i-l acordă Mădălinei Şchiopu. Interviul stă sub semnul unei fraze care ar trebui să fie un semnal de alarmă: „Din Bucureştiul despre care vorbim acum, în 30 de ani vor rămâne doar cărţile poştale”. Această perspectivă sumbră se va concretiza dacă vor continua, în ritmul de acum, demolările, teribila, iresponsabila operaţie de distrugere a Capitalei, cu atâtea clădiri de patrimoniu de o valoare inestimabilă. Vorbind despre cauzele acestei ofensive de ştergere a trecutului, istoricul observă: „E foarte puternică, pe de o parte, indiferenţa locuitorilor oraşului faţă de un trecut de care au fost învăţaţi să se considere rupţi definitiv, iar, pe de alta, la fel de solid este interesul material sau, să-i spunem pe nume, lăcomia. Oamenii nu se mai gândesc decât la câştigul pe care îl poate aduce cutare casă moştenită sau recuperată, casă care, deodată, ar putea face bogăţie familiei pentru încă o generaţie.” Evident, oraşul acesta are nevoie de o concepţie privind viitorul său ca entitate urbanistică, iar această concepţie, din păcate, lipseşte sau, oricum, dacă va fi existând în mintea arhitecţilor, nu este preluată de autorităţile locale, cele care au putere de decizie.

Tânăra generaţie

În OBSERVATOR CULTURAL (nr. 390, 1-7 noiembrie), un cristian stă de vorbă cu Dumitru Crudu, unul dintre fondatorii fracturismului, întors la poezie în 2012 şi, actualmente, director al unei filiale a Bibliotecii Municipale din Chişinău. Discuţia aduce date semnificative despre literatura română tânără de dincoace şi de dincolo de Prut. Dar aria tematică a dialogului e mai largă. Iată, de pildă, un fragment despre prezenţa KGB-ului în viaţa literară din Republica Moldova şi despre colaboraţionismul scriitorilor de acolo: „Pentru că eu cred că tot ce s-a întâmplat rău în viaţa politică şi culturală din Republica Moldova are o legătură cu această instituţie. Uleiul începe să iasă la suprafaţă şi azi deja unii dintre securişti nu se mai ascund după arţar. Cum e şi Iurie Roşca, cel care ieri era un mare unionist român, iar azi pledează cu text deschis pentru unirea Basarabiei cu Rusia. Dacă însă am fi ştiut încă din anii ’90 cine e tipul, poate că istoria noastră ar fi avut un alt traseu.” O remarcă în legătură cu autorul interviului din Observator Cultural, un cristian: este considerabil şi de lăudat efortul pe care îl depune acest tânăr scriitor pentru afirmarea colegilor săi de generaţie. Păcat că este un efort singular, păcat că nu există reciprocitate, că nu-i urmează şi alţii exemplul: această generaţie literară ar arăta cu totul altfel!

Din sumar

Numărul 371 al SUPLIMENTULUI DE CULTURĂ, săptămânalul realizat de Editura Polirom, are în sumar mai multe puncte de interes: în primul rând, un interviu cu Puiu Haşotti, ministrul Culturii, interviu al cărui titlu conţine o afirmaţie tranşantă şi deconcentrantă: „Ministerul Culturii nu a avut strategie. Şi nici nu are.” Apoi, în avanpremieră, e publicat un fragment din romanul lui Cătălin Dorian Florescu, Jacob se hotărăşte să iubească. Rubricile fixe sunt susţinute, între alţii, de Adriana Babeţi, Radu Pavel Gheo, George Onofrei, Alex Savitescu, Luiza Vasiliu. Veronica D. Niculescu scrie despre Astra Film Fest 2012, iar Georgel Costiţă consemnează lansarea romanului Omar cel orb de Daniela Zeca. Cronica de film e semnată de Iulia Blaga (la lungmetrajul de animaţie Hotel Transylvania, dar şi la Tom Sawyer, filmul turnat şi în România) şi cronica de carte străină îl are autor pe Florin Irimia (e comentat romanul lui Don DeLillo, Punctul Omega). Suplimentul de cultură reuşeşte să fie ceea ce şi-a propus să fie: un magazin cultural făcut cu profesionalism.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara