Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Din sumar

Am primit numă rul 5-6 din acest an al revistei LUMINA, revistă de literatură, artă şi cultură transfrontalieră, care apare în limba română la Pancevo, în Serbia (director - Nicu Ciobanu, redactor-şef - Ioan Baba). Este o publicaţie cu un trecut glorios şi cu apariţie neîntreruptă din anul 1947, când a fost înfiinţată sub conducerea lui Vasko Popa, şi până astăzi. În anii comunismului, pentru scriitorii români din ţară, o prezenţă în paginile Luminii era absolut onorantă – semn de deschidere, de ieşire din spaţiul îngrădit. Astăzi, revista ne întâmpină cu un sumar compozit. Putem citi versuri din lirica lui Shakespeare, Rilke şi Carl Michael Bellman în traducerea lui George Anca, dar şi grupaje ample semnate de Justo Jorge Padron şi Arcadie Suceveanu, laureaţi ai unor festivaluri literare organizate la Craiova şi la Uzdin. De asemenea, e publicată o piesă de teatru radiofonic intitulată „Gloria sau Secretul eclipsei de soare” de Slavco Almăjan (care a condus şi el această revistă, între anii 1976 – 1981). Am mai reţinut articolele Marginalii la Congresul eminescologilor de Tudor Nedelcea, Ioan Flora – din nou acasă de Brânduşa Juică şi Opinii şi reflecţii asupra poeziei româneşti din Voivodina de Virginia Popovic.

Noica la Monaco

„Care a fost prima uşă la care a bătut Noica atunci când – adus cu maşina miliţienilor până în Armenească – i s-a dat drumul din puşcărie? Vă întreb eu: care a fost prima uşă la care a bătut? La uşa mea!” Aşa începe o evocare intitulată Atitudinea Noica, pe care C.G. Săndulescu o semnează în revista LETTRE INTERNATIONALE (nr 87, toamna 2013). Iată de pildă un fragment din episodul Vizita lui Noica la Monaco, vizită care s-a petrecut în toamna anului 1985, aceasta fiind ultima călătorie în străinătate a filozofului: „La Monte Carlo, după cum bine ştie Simina Noica de la Paris, care mă vizitase deja împreună cu fosta mea studentă Anca Ghica, chiar în timpul vieţii mamei mele, eu locuiesc chiar la malul Mării Mediterane. În fiecare dimineaţă, Dinu Noica se instala pe balcon şi îşi lua cu tot tabietul micul dejun, purtând inevitabilele ghetre. Iar apoi, împreună, puneam ţara la cale. Ce vom face în ziua care începea şi în zilele următoare. Dar, de fapt, ne pierdeam în discuţii, ţintuiţi pe scaune o bună bucată de timp. Discutam toate subiectele imaginabile, căci trebuie să spun că rar am întâlnit pe cineva mai dispus să discute absolut orice subiect…, dar lucrul care mă impresiona cel mai mult la el era curiozitatea demnă de un învăţăcel de geniu: nu era deloc îngâmfat, îl interesa absolut tot şi era dispus să discute despre câte-n lună şi în soare.” Ce lume, ce oameni!

O lecţie de zoologie

În ACOLADA (nr. 11, noiembrie 2013), Barbu Cioculescu ţine o mică lecţie de zoologie, având ca subiect cârtiţa. Ţinând seama că nu e vorba de zoologie pur şi simplu, ci de zoologie politică, nu trebuie să ne mire unele ajustări: „Cârtiţă mai înseamnă, în limbajul serviciilor secrete, individul cu aparenţe de inocenţă, din cadrul unui cerc care nu-şi ascunde de el activităţile.Dar care le transmite adversarului, nebănuit şi revenitor. Cu atât mai periculos cu cât se bucură de mai multă încredere. Activând timp îndelungat, pagubele pe care le pricinuieşte pot fi incalculabile.” Dar, ca orice lecţie bine predată, şi aceasta, de zoologie politică, nu rămâne la nivel abstract, ci aduce în atenţie trei cazuri concrete de „cârtiţe” din istoria noastră recentă: Virgil Veniamin, Eftimie Gherman şi Pamfil Şeicaru, toţi au fost personalităţi publice importante în România interbelică şi toţi au fost racolaţi apoi, în exil, de Securitate. De citit articolul lui Barbu Cioculescu, dar de citit şi cartea din care acesta şi-a extras exemplele pentru lecţia sa specială de zoologie: Cârtiţele Securităţii – Agenţi de influenţă din exilul românesc, semnată de Dinu Zamfirescu şi apărută la Editura Polirom. Clădiri renăscute Ne-am obişnuit ca Andrei Pippidi, prin rubrica sa din DILEMA VECHE, să fie apărătorul vechiului Bucureşti, atât de valoros urbanistic, dar ameninţat să dispară, din pricina indiferenţei, a ignoranţei ori a agendei secrete a autorităţilor. Şi ne-am obişnuit, totodată, ca de cele mai multe ori istoricul să piardă bătăliile sale şi s-o ia de la capăt în truda lui sisifică pentru salvarea oraşului. Biruinţele sunt rare şi ele trebuie remarcate. De pildă, în textul său intitulat Strada Sfinţilor nr. 7 (din Dilema veche, nr. 512), istoricul se declară, în fine, mulţumit de o restaurare îngrijită a imobilului din strada Sfinţilor nr. 7, restaurare datorată soţilor Loredana şi Silviu Preda. Iar după încheierea cu bine a restaurării imobilului, urmează să apară şi o carte care cuprinde povestea casei, a familiei care a trăit acolo, a zonei şi a arhitectului. De asemenea, va exista şi o inventariere a locuitorilor de pe strada Sfinţilor, pe la anul 1900 (nume, profesiuni, cetăţenie). Cartea îi are autori pe Adrian Majuru şi Anca Ghiorghiu şi va face parte dintr-o serie numită Clădiri renăscute.

Cronica unui dezastru demult anunţat

Iată cum stau lucrurile la TVR, acum, după demisia lui Claudiu Săftoiu: „Respingerea raportului de activitate a SRTV cu 262 voturi la 21 şi 10 abţineri şi căderea Consiliului de Administraţie n-au produs consecinţe menite să îndreptate ceva: protocolul cu intermediarul lui Voiculescu, Daniel Constantin, e în vigoare, Cristian Niţulescu, părintele Pufulicii, e tot acolo, păstrând un salariu modest de realizator de 8.500 lei/lună (fără indemnizaţia de 4.000 lei ca membru CA după demiterea acestuia), licitaţia pentru maşini scumpe e în stand-by, concedierea colectivă suspectă şi concursurile pentru funcţii bizare de „coordonatori”, în loc de directori sau manageri de departamente, au rămas valabile. Până să se caute un şef interimar printre clienţi politici neserioşi, dar devotaţi, s-au mai aranjat confidenţial nişte neveste, s-au mai retuşat în sus nişte salarii. ” Descrierea îi aparţine Brânduşei Armanca şi e de citit în revista 22 (nr. 50). Am preluato fără comentarii, părându-ni-se potrivită pentru situaţia de astăzi, dezastruoasă, a Televiziunii publice.

Despre Doinaş

Numărul din SECOLUL 21 care acoperă prima jumătate a lui 2013 îi este dedicat lui Ştefan Augustin Doinaş, la o dublă cifră rotundă. În 2012 s-au împlinit 90 de ani de la naşterea lui Doinaş şi 10 de la dispariţie. Scriu, sub titlul Poezie şi cunoaştere, Eugen Simion, Ion Pop, Carmen Muşat, Aurel Pantea şi Alina Ledeanu. Urmează consemnarea unei mese rotunde, moderată de Virgil Nemoianu, la care au participat Mihai Şora, Solomon Marcus, Gabriel Dimisianu, Andrei Ionescu, Alina Ledeanu, Carmen Muşat şi Ion Pop. Evocări ale Cercului Literar de la Sibiu şi ale proiectului Euphorion, după 70 de ani, semnate de Ion Vianu, Nicolae Balotă, Dumitru Chioaru, Ştefăniţă Regman, Cornel Ungureanu şi Antonio Patraş întregesc profilul lui Doinaş, cel implicat în cetate. Lansarea, la Editura Casa Radio, a unui audiobook cu 55 de poeme rostite de Doinaş la radio, Trandafirul negru, la care Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu şi Alina Ledeanu au răspuns întrebărilor Dariei Ghiu, îl restituie pe Doinaş cel viu, prezent, cu vocea lui, printre cei care-l evocă. Iniţiative lăudabile, acestea puse laolaltă de Secolul 21, într-o vreme a tuturor contestărilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara