Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Lupta cu veleitarii

Anul trecut, în efortul de a stopa asaltul veleitarilor, Uniunea Scriitorilor a schimbat regulile de intrare în USR, instituind unele cu un grad de exigenţă sporit. Principala prevedere se referă la obligativitatea candidatului de a avea la fiecare dintre cele trei cărţi necesare pentru a deveni membru USR cel puţin două cronici semnate de nume de autoritate din critica literară şi publicate în reviste de prestigiu (de preferinţă, în publicaţii ale USR). Mărturisim, credeam cu toţii că această impunere este de nedepăşit şi că veleitarii se vor da bătuţi. Dar de unde! A început un asediu de neimaginat asupra preşedinţilor de filiale, asupra redactorilor- şefi, asupra cronicarilor înşişi. Stupefiaţi vedem că doritori de atestare nemeritată nu se dau în lături de la nimic ca să reuşească. Au ajuns să întrebe direct cât costă o cronică într-o publicaţie sau alta şi degeaba îi asigurăm că o cronică nu se cumpără şi nu se vinde, ei îşi văd mai departe de drum, n-au de gând să depună armele. Lupta pentru a-i opri se dovedeşte mult mai grea decât ne închipuiam. Şi încă o constatare: regulile făcute de oameni oneşti, oricât de riguroase ar părea, nu sunt, iată, dificil de ocolit de către cei cărora le merge mintea la rău.

Inconvenientul românesc al iernii

Anul acesta nu a nins decât două zile. Dar a nins sănătos, cu viscole ca pe vremuri. Apoi, cel puţin aici, în sudul ţării, s-a instalat un frig care a menţinut zăpada. Plugurile municipalităţii au deschis calea maşinilor pe bulevarde şi pe principalele străzi. Atât. Străzile laterale, aleile dintre blocuri, dar şi majoritatea trotuoarelor au rămas impracticabile, cu enorme mormane de zăpădă îngheţată. Curând, aceşti nămeţi s-au înnegrit de mizerie, de praf, arătându-ne negru pe alb cât de poluat este oraşul şi ce aer respirăm zi de zi, fără să ne dăm seama. Grămezile de zăpadă murdară au dat peste cap, bineînţeles, traficul într-un oraş care, şi aşa, era sufocat de maşini. Cum spuneam, ghinionul nostru, al celor din sudul ţării, este că această regiune a încremenit sub un val de frig şi astfel zăpada nu s-a topit, ca în alte părţi: şi atunci, ne ridicăm privirea spre cer sperând să se-ncălzească vremea şi să se topească zăpada. Autorităţile locale n-au fost capabile s-o îndepărteze. Şi nici n-aveau cum lucrând cu firme care nu dispun de dotările necesare. Am văzut cifrele comunicate în presă: în ţările nordice, unde ninge nu glumă, kilometrul de drum se deszăpezeşte cu circa 1.000 de euro, în Statele Unite, cu mai puţin, 5-600 de dolari, iar la noi, kilometrul costă 5-6.000 de euro! Acolo, folosindu-se utilaje moderne, maşinării speciale care pot pătrunde oriunde, curăţarea zăpezii înseamnă chiar curăţare, înseamnă îndepărtarea zăpezii până la asfalt. Pe când noi plătim enorm şi curăţarea e doar invocare către ceruri, să ne vină ele în ajutor. Am crede că ne situăm în plin absurd, dacă nu ar exista o explicaţie mult mai simplă: operaţia de deszăpezire la noi e doar o formă la îndemână de a fura bani publici.

Revista de cultură, încotro?

La sfârşitul lunii martie, la Arad, în organizarea revistei ARCA (redactor- şef, Vasile Dan), se va desfăşura un important colocviu dedicat revistelor de cultură, cu tema conţinută într-o întrebare scurtă şi cuprinzătoare: Revista de cultură, încotro? Salutăm iniţiativa colegilor din Arad de a pune în discuţie soarta revistelor de cultură, mai ales că România literară, prin ancheta de sfârşit de an, dar şi prin alte intervenţii din paginile sale, a deschis această dezbatere privind condiţia principalelor reviste de cultură ale ţării. Convingerea noastră este limpede: revistele acestea sunt instituţii de cultură fundamentale pentru statul român, pentru identitatea şi devenirea noastră şi ele nu pot fi lăsate să funcţioneze la voia întâmplării, fără sprijinul statului. „Materialul” cu care lucrează ele este limba română, în textele literare scrise în limba română se imprimă şi se conservă cel mai bine datele specificităţ ii noastre, acelea care ne asigură perenitatea. Aşa încât, revistele de cultură trebuie să aibă protecţia statului (mai direct, susţinerea financiară), ca alte instituţii de cultură româneşti: teatre, muzee, biblioteci, case de cultură etc. Valoarea acestor publicaţii nu se măsoară (aşa cum eronat credea un ministru al Culturii de curând eliberat din funcţie!) după numărul de cititori (ca la Click sau la Libertatea, atât de citite – mai degrabă s-ar zice, doar privite! – de o populaţie manelizată, subnutrită intelectual…), ci după calitatea lieraturii pe care o găzduiesc (literatura vie de astăzi este patrimoniul de mâine). Nu putem lăsa să piară revistele de prestigiu prefăcându-ne că nu vedem ce urmări dramatice ar avea această pierdere asupra identităţ ii nostre culturale.

Dinu Giurescu şi Securitatea

În revista 22 (nr. 4, 28 ianuarie - 3 februarie 2014), la rubrica Perspective, date fiind disputele care s-au creat privind „colaborarea cu Securitatea a academicianului şi omului politic Dinu Giurescu, deputat în Parlamentul României din partea Partidului Conservator”, sunt publicate extrase din Adeverinţa nr. 2016 /11. 06. 2013, eliberată de CNSAS. Pagina din săptămânalul bucureştean este în întregime de citit. Aflăm că „domnul Giurescu Dinu este titular al dosarului SIE nr. 5082 (cotă CNSAS)”. Că a fost contactat în vederea recrutării încă din anul 1964, că a fost recrutat efectiv în martie 1967. Că, sub diverse nume de cod, ca Darius, Neculce, „a furnizat un număr mare de materiale”, adică a dat informaţii Securităţii, despre o sumedenie de de istorici străini sau români (printre ei, însuşi tatăl său, Constantin C. Giurescu). Totuşi, Adeverinţa de la CNSAS precizează că „domnului Giurescu Dinu nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii”. Este şocant faptul că, în pofida dovezilor aduse, Dinu Giurescu n-a fost declarat colaborator al Securităţii. Documentul integral privindu-l pe Dinu Giurescu a fost postat şi poate fi consultat pe site-ul CNSAS.

Un număr nou de revistă

În LUCEAFARUL DE DIMINEAŢA (nr.1, 2014), sub semnătura lui Dan Cristea, descoperim o lectură atentă a unei apariţii editoriale remarcabile (despre care a scris şi revista noastră): Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani, selecţie, note, cronologie şi prefaţă de Cătălin Cioabă, volum publicat la Editura Humanitas. Observă, între altele, criticul literar: „Dar capodopera memorialisticii contemporane poetului naţional, ca studiu de fond dedicat personalităţii acestuia, rămâne eseul lui Maiorescu, Eminescu şi poeziile lui, din 1 noiembrie 1889. Este o analiză strânsă, cu o logică fără cusur, pe marginea unui poet şi gânditor schopenhauerian, întreprinsă de unul dintre cei mai fini cunoscători din epocă (ea însăşi schopenhaueriană) ai filosofului voinţei. Astfel, după Maiorescu, personalitatea lui Eminescu s-ar caracteriza printr-o «covârşitoare inteligenţă» şi o memorie fără defect. Lumea în care trăieşte poetul e «o lume a ideilor generale», căci geniul însuşi înseamnă, pentru Schopenhauer, o aptitudine «preponderentă» de contemplare a Ideilor”. Păcat că revista, pe lângă un asemenea text frumos, conţine şi o scăpare de neînţeles. Astfel, în componenţa colegiului editorial al revistei îl descoperim trecut, în continuare, pe regretatul Traian T. Coşovei, ca şi când redactorii Luceafărului de dimineaţă n-ar fi ştiut că strălucitul poet optzecist a încetat din viaţă. Neglijenţa e cu atât mai supărătoare cu cât în acest număr, câteva pagini mai încolo, redacţia îi consacră lui Traian T. Coşovei două articole grupate sub semnul In memoriam.

A sta laolaltă

A apărut numărul 1 (ianuarie, 2014) al revistei ORIZONT, cu un sumar bogat care-ţi stârneşte interesul de la prima la ultima pagină. Am reţinut textele semnate de Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Adriana Cârcu (interviu cu Călin Beloescu), Graţiela Benga, Otilia Hedeşan, Alexandru Ruja, Radu Ciobanu, Marian Odangiu, Ioan T. Morar, Maria Niţu, Vladimir Tismăneanu, Ciprian Vălcan (în dialog cu Bruno Pinchard), Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Radu Pavel Gheo, Robert Şerban, Corina Rujan, Tudor Creţu, Nicolae Sârbu, Dana Chetrinescu, Cristina Chevereşean, Adina Baya şi Mircea Mihăieş. Se întâmplă un curios fenomen pozitiv cu grupul scriitorilor de la Timişoara: sunt de găsit toţi laolaltă în paginile aceleiaş i reviste şi, stând laolaltă, ei ca întreg înseamnă mai mult decât simpla însumare aritmetică a lor, luaţi unul câte unul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara