Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Bieţii cititori

Reproducem câteva fragmente dintr- o cronică de poezie publicată în revista ARGEŞ: „Poeziile din recentul volum (…) trasează liniile de forţă ale unui lirism răscolitor şi grav, impunând prin autenticitatea trăirilor, ca şi prin fermitatea articulării lor într-un univers poetic coerent. Erosul, natura, tribulaţiile fiinţei umane sau Divinitatea constituie arealul tematic al acestei cărţi de o percutanţă metaforică şi ideatică remarcabilă. Versurile transcriu un hieratism al gesturilor impalpabile, o mistică sui-generis a unor stări existenţiale expurgate de orice imixtiune a realului impur. Accentele aglutinante ale unei materialităţi opresive sunt topite într-o retorică a diafanităţii, iar meditaţia asupra fiinţei şi a rosturilor sale în lume îşi esenţializează direcţia, depăşind enunţul periferic şi atingând registrul unei reflexivităţi exemplare.” Cronica respectivă continuă încă mult, mult prea mult, cu fraze de acest fel. Sunt câteva observaţii de făcut. Cuvintele mari, de care autorul cronicii nu se fereşte deloc, ne-ar duce cu gândul că este comentată lirica unor poeţi de talia lui Rilke, Blaga sau Hölderlin. (În paranteză fie spus, formulările acestea pretenţioase şi alambicate se potrivesc oricui şi nimănui!) Dar nu, surpriză: recenzia este despre placheta Povara răstignirii de Cornel Boteanu. Apoi: când textul critic consacrat poeziei arată astfel, cu preţiozităţi şi clişee care nu spun nimic, nu trebuie să ne mire faptul că bieţii cititori care ar avea ghinionul să încerce să se apropie de literatură iniţiaţi de un asemenea exerciţiu critic vor sfârşi prin a fugi de poezie mâncând pământul. A, dar să notăm numele autorului recenziei: Geo Galetaru.


Basarab Nicolescu, la ceas aniversar

În numărul 3 al revistei MOZAIC, Luiza Mitu şi Petrişor Militaru coordonează un dosar dedicat academicianului Basarab Nicolescu, cu prilejul împlinirii vîrstei de 70 de ani. Articolele sînt semnate de: Andrei Şerban, Solomon Marcus, George Banu, Simona Modreanu, Magda Stavinschi, Luiza Mitu, Petrişor Militaru, Gabriel Nedelea. Spicuim din evocarea lui Andrei Şerban: „Îmi e greu să scriu despre Basarab Nicolescu. Suntem prea apropiaţi, mi-ar trebui mai multă distanţă. Numele lui mijlociu (Eftimie) divulgă apartenenţa sa grecească. Amândoi suntem pe jumătate greci după mamele noastre (pe a mea o cheamă Elpis). Prietenia care ne leagă e oarecum paradoxală, căci, pe plan profesional, ne aflăm la poluri opuse: el, un emerit savant, mult timp activ la Centrul de Cercetări Ştiinţifice din Paris, eu tot activ, dar în teatru, întâi la Centrul Internaţional de Cercetări Teatrale al lui Brook la Paris, apoi continuând să experimentez la New York. El, specialist în teoria particulelor elementare, eu, specialist în teatru, manipulând elemente abstracte ale imaginaţiei iluzorii. Şi totuşi, din clipa în care ne-am întâlnit, s-a înfiripat între noi o prietenie de lungă durată.” Textul e un nimerit exemplu de cum un intelectual venit din universul umanist poate scrie cu har despre un prieten venit din lumea ştiinţelor exacte. Cronicarul consacră la rîndul lui distinsului intelectual un elogiu cald.


În ce lume trăim

Am cules din ştirile tv câteva întâmplări care completează, cu linii noi şi şocante, portretul nostru colectiv. La Craiova, o maşină a lovit o femeie care s-a pră- buşit la pământ scăpând sacoşele pe care le avea în mână. Doi trecători, un bărbat şi o femeie, în loc să-i sară în ajutor, s-au năpustit să-i fure acele sacoşe şi chiar să-i smulgă cerceii din urechi. Într-o localitate din Bihor, un primar a cheltuit o sumă exorbitantă pentru un ştrand care n-a fost dat în folosinţă niciodată. Şi atunci, ca să scape basma curată, omul a găsit metode îndrăzneţe prin care să „corecteze” realitatea: a falsificat, în photoshop, fotografiile cu care îşi susţinea raportul către superiorii de la judeţ. Aşa încât, în imaginile oferite de primarul nostru, vedem înotători fericiţi întro apă limpede din nişte bazine impecabile. În fapt, nimeni n-a înotat niciodată acolo pentru simplul motiv că nu avea în ce să înoate. Tot în Bihor, un alt primar a inaugurat un drum local tot în… photoshop. (Acest software, se vede treaba, este preferatul primarilor din respectivul judeţ!) Sigur, trebuie să ne ferim de generalizări de tip vernacular, care să ne conducă la concluzia că această stare de lucruri ne caracterizează, iremediabil. Şi totuşi, tot ce se petrece nu este deloc încurajator şi ne priveşte direct.


Soarta culturii

În numărul din 29 martie 2012 al JURNALULUI DE CHIŞINĂU, Irina Nechit ia un concis şi concentrat interviu lui Horia-Roman Patapievici în marginea înfiinţării ICR din Moldova. Întrebat în privinţa sorţii culturii în Europa, H.-R. Patapievici dă un răspuns inspirat. „Uniunea Europeană nu se ocupă de cultură, ci de unificare monetară, de integrare economică, de uniformizare instituţională. De cultură se ocupă societatea şi este un noroc că cultura nu a intrat complet pe mâna instituţiilor culturale – e motivul pentru care eu definesc obiectivele Institutului Cultural Român nu în termeni manageriali, ci în termeni ai afectivităţii şi ai sufletului, ai prieteniei, după cum v-am spus. Şi proiectul Casa Zemstvei este un proiect de împrietenire. Cultura română nu a devenit mai cunoscută în Europa datorită integrării, dar s-au creat premisele unei mobilităţi pentru artiştii români, o mobilitate care înainte nu putea fi sperată. Programele ICR au căpătat şi ele un spor de funcţionalitate ca urmare a integrării, iar artiştii români îşi pot concepe cariera artistică derulându- se simultan pe pieţele culturale străine şi pe pieţele culturale româneşti – mă refer la piaţa culturală din interiorul statului numit România şi la piaţa culturală din interiorul statului numit Republica Moldova.”
Dacă ne amintim că sediile ICR din lume sînt în număr de 18 (cel din Chişinău a fost al 17-lea şi a fost înfiinţat în septembrie 2010, fiind condus de Petre Guran), ne-am întreba ce efect ar avea pe plan global această instituţie dacă numărul sediilor ei l-ar concura pe cel la Institutului Goethe. Întrebarea, deşi retorică, e pusă cu bună intenţie, căci Cronicarul nu se îndoieşte că, sub Patapievici, instituţia a avut un curs ascendent.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara